2 intrări

16 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cărăușit2, ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~iți, ~e / E: cărăuși] (D. mărfuri sau persoane) Transportat (în vehicule cu tracțiune animală) de obicei pe baza unui contract.

cărăușit1 sn [At: MOLDOVAN, T. N. 172/ P: ~ră-u~ / E: cărăuși] 1-2 Cărăușie (1-2).

CĂRĂUȘÍT s. n. Cărăușie. [Pr.: -ră-u-] – V. cărăuși.

CĂRĂUȘÍT s. n. Cărăușie. [Pr.: -ră-u-] – V. cărăuși.

CĂRĂUȘÍT s. n. Cărăușie. – Pronunțat: -ră-u-.

CĂRĂUȘÍT s. n. Cărăușie. – V. cărăuși.

cărăușí vi [At: ANON. CAR. / P: ~ră-u~ / Pzi: ~șésc / E: cărăuș] 1-2 A face cărăușie (1-2).

CĂRĂUȘÍ, cărăușesc, vb. IV. Intranz. A face cărăușie, a se ocupa cu cărăușia. [Pr.: -ră-u-] – Din cărăuș.

CĂRĂUȘÍ, cărăușesc, vb. IV. Intranz. A face cărăușie, a se ocupa cu cărăușia. [Pr.: -ră-u-] – Din cărăuș.

CĂRĂUȘÍ, cărăușesc, vb. IV. Intranz. A face cărăușie. – Pronunțat: -ră-u-.

CĂRĂUȘÍ, cărăușesc, vb. IV. Intranz. A face cărăușie. – Din cărăuș.

cărăușésc v. tr. Trans. Car cu caru. V. intr. Trăĭesc ca cărăuș.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cărăușít (-ră-u-) s. n.

cărăușít s. n. (sil. -ră-u-)

cărăușí (a ~) (-ră-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cărăușésc, imperf. 3 sg. cărăușeá; conj. prez. 3 să cărăușeáscă

cărăușí vb. (sil. -ră-u-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cărăușésc, imperf. 3 sg. cărăușeá; conj. prez. 3 sg. și pl. cărăușeáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CĂRĂUȘÍT s. v. cărăușie.

CĂRĂUȘIT s. cărăușie, (reg.) harabagie, (Transilv.) sechereșie, sechereșit. (Se ocupă cu ~.)

Intrare: cărăușit
  • silabație: că-ră-u-șit
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cărăușit
  • cărăușitul
  • cărăușitu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • cărăușit
  • cărăușitului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: cărăuși
  • silabație: că-ră-u-și
verb (V402)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cărăuși
  • cărăușire
  • cărăușit
  • cărăușitu‑
  • cărăușind
  • cărăușindu‑
singular plural
  • cărăușește
  • cărăușiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cărăușesc
(să)
  • cărăușesc
  • cărăușeam
  • cărăușii
  • cărăușisem
a II-a (tu)
  • cărăușești
(să)
  • cărăușești
  • cărăușeai
  • cărăușiși
  • cărăușiseși
a III-a (el, ea)
  • cărăușește
(să)
  • cărăușească
  • cărăușea
  • cărăuși
  • cărăușise
plural I (noi)
  • cărăușim
(să)
  • cărăușim
  • cărăușeam
  • cărăușirăm
  • cărăușiserăm
  • cărăușisem
a II-a (voi)
  • cărăușiți
(să)
  • cărăușiți
  • cărăușeați
  • cărăușirăți
  • cărăușiserăți
  • cărăușiseți
a III-a (ei, ele)
  • cărăușesc
(să)
  • cărăușească
  • cărăușeau
  • cărăuși
  • cărăușiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

cărăușit

etimologie:

  • vezi cărăuși
    surse: DEX '98 DEX '09

cărăuși

  • 1. A face cărăușie, a se ocupa cu cărăușia.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC

etimologie:

  • cărăuș
    surse: DEX '98 DEX '09