2 intrări

20 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CĂRĂUȘÍ, cărăușesc, vb. IV. Intranz. A face cărăușie, a se ocupa cu cărăușia. [Pr.: -ră-u-] – Din cărăuș.

CĂRĂUȘÍ, cărăușesc, vb. IV. Intranz. A face cărăușie, a se ocupa cu cărăușia. [Pr.: -ră-u-] – Din cărăuș.

cărăușí vi [At: ANON. CAR. / P: ~ră-u~ / Pzi: ~șésc / E: cărăuș] 1-2 A face cărăușie (1-2).

CĂRĂUȘÍ, cărăușesc, vb. IV. Intranz. A face cărăușie. – Pronunțat: -ră-u-.

CĂRĂUȘÍ, cărăușesc, vb. IV. Intranz. A face cărăușie. – Din cărăuș.

CĂRĂÚȘ, cărăuși, s. m. 1. Căruțaș. 2. (Art.) Numele unei stele mici din Carul-Mare, situată lângă a doua stea din proțap. – Căra + suf. -uș.

CĂRĂÚȘ, cărăuși, s. m. 1. Căruțaș. 2. (Art.) Numele unei stele mici din Carul-Mare, situată lângă a doua stea din proțap. – Căra + suf. -uș.

cărăúș sm [At: CANTEMIR, IST. 47 / P: ~ră-uș / Pl: ~i / E: căra + -uș] 1 (Înv) Căruțaș. 2 (Înv; spc; mpl) Bărbați care aduc mireasa mirelui cu carele, la o nuntă țărănească. 3 (Ast; pop; îf -uf) Stea mică din Carul-Mare, situată lângă a doua stea din proțap.

CĂRĂÚȘ, cărăuși, s. m. 1. Muncitor care se ocupă cu transportul cu căruța al greutăților sau al persoanelor; căruțaș. Iată-l cărăuș la Verești, iată-l cărînd, toamna, cartofi și păpușoi la tîrg. CAMILAR, N. I 21. Acoperind geamătul osiilor, se înălțau glasurile cărăușilor. C. PETRESCU, S. 9. Un foc uriaș de vreascuri varsă valuri roșii de lumină peste cisla cărăușilor. SADOVEANU, O. I 283. Boii stau în jug supuși, Gata de plecare; Necăjiții cărăuși Merg pe lîngă care. IOSIF, V. 74. 2. Numele unei stele mici din carul-mare, așezată lîngă a doua stea din proțap, abia vizibilă cu ochiul liber.

CĂRĂÚȘ, cărăuși, s. m. 1. Căruțaș. 2. Numele unei stele mici din carul-mare, așezată lângă a doua stea din proțap. – Din căra + suf. -ăuș.

CĂRĂÚȘ ~i m. Persoană care transportă cu căruța pasageri sau greutăți; căruțaș. /a căra + suf. ~

cărăuș m. cel ce duce sau transportă într’un car.

cărăúș m. (d. car). Cărător, transportator (cu caru), harabagiŭ. V. chirigiŭ.

cărăușésc v. tr. Trans. Car cu caru. V. intr. Trăĭesc ca cărăuș.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cărăușí (a ~) (-ră-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cărăușésc, imperf. 3 sg. cărăușeá; conj. prez. 3 să cărăușeáscă

cărăușí vb. (sil. -ră-u-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cărăușésc, imperf. 3 sg. cărăușeá; conj. prez. 3 sg. și pl. cărăușeáscă

cărăúș s. m., pl. cărăúși

cărăúș s. m., pl. cărăúși


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CĂRĂUȘ s. căruțaș, chirigiu, (înv. și reg.) sechiraș. (Un ~ care transportă lemne.)

Intrare: cărăuși
  • silabație: că-ră-u-și info
verb (V402)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cărăuși
  • cărăușire
  • cărăușit
  • cărăușitu‑
  • cărăușind
  • cărăușindu‑
singular plural
  • cărăușește
  • cărăușiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cărăușesc
(să)
  • cărăușesc
  • cărăușeam
  • cărăușii
  • cărăușisem
a II-a (tu)
  • cărăușești
(să)
  • cărăușești
  • cărăușeai
  • cărăușiși
  • cărăușiseși
a III-a (el, ea)
  • cărăușește
(să)
  • cărăușească
  • cărăușea
  • cărăuși
  • cărăușise
plural I (noi)
  • cărăușim
(să)
  • cărăușim
  • cărăușeam
  • cărăușirăm
  • cărăușiserăm
  • cărăușisem
a II-a (voi)
  • cărăușiți
(să)
  • cărăușiți
  • cărăușeați
  • cărăușirăți
  • cărăușiserăți
  • cărăușiseți
a III-a (ei, ele)
  • cărăușesc
(să)
  • cărăușească
  • cărăușeau
  • cărăuși
  • cărăușiseră
Intrare: cărăuș
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cărăuș
  • cărăușul
  • cărăușu‑
plural
  • cărăuși
  • cărăușii
genitiv-dativ singular
  • cărăuș
  • cărăușului
plural
  • cărăuși
  • cărăușilor
vocativ singular
  • cărăușule
  • cărăușe
plural
  • cărăușilor
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

cărăuși

  • 1. A face cărăușie, a se ocupa cu cărăușia.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC

etimologie:

  • cărăuș
    surse: DEX '98 DEX '09

cărăuș

  • exemple
    • Iată-l cărăuș la Verești, iată-l cărînd, toamna, cartofi și păpușoi la tîrg. CAMILAR, N. I 21.
      surse: DLRLC
    • Acoperind geamătul osiilor, se înălțau glasurile cărăușilor. C. PETRESCU, S. 9.
      surse: DLRLC
    • Un foc uriaș de vreascuri varsă valuri roșii de lumină peste cisla cărăușilor. SADOVEANU, O. I 283.
      surse: DLRLC
    • Boii stau în jug supuși, Gata de plecare; Necăjiții cărăuși Merg pe lîngă care. IOSIF, V. 74.
      surse: DLRLC
  • 2. articulat (numai) singular Numele unei stele mici din Carul-Mare, situată lângă a doua stea din proțap.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: Alcor

etimologie:

  • Căra + sufix -uș.
    surse: DEX '98 DEX '09