3 intrări

9 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cărător, ~oare [At: BIBLIA (1688), 309 / Pl: ~i, ~oare / E: căra + -ător] 1-2 smf, a (Persoană) care cară ceva. 3 sm (Spc) Hamal. 4-5 smf, a (înv) (Persoană) care cară cerealele netreierate (în clăi). 6 sf (Pop) Femeie care cară apa pentru mort. 7 sn Butoi în care se pun prune pentru zdrobit Si: (înv) zăcătoar. 8 sn Butoi mare așezat culcat (într-o căruță), având, în partea de deasupra, o deschidere prin care poate trece o găleată și care servește la transportarea prunelor din livezi până la butoaie. 9 sf Butoi vechi și desfundat la un capăt, care este fixat în car, și în care se transportă strugurii zdrobiți.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cărătoáre1 (persoană) (pop.) s. f., g.-d. art. cărătoárei; pl. cărătoáre

cărătoáre2 (butoi) (pop.) s. f., g.-d. art. cărătórii; pl. cărătóri

cărătoáre (butoi) s. f., g.-d. art. cărătórii; pl. cărătóri

cărătoáre (femeie) s. f., g.-d. art. cărătoárei; pl. cărătoáre

cărătór2 (butoi) (pop.) s. n., pl. cărătoáre

cărătór (butoi) s. n., pl. cărătoáre


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

cărătoare, cărătóri, s.f. (reg.) butoi folosit la căratul strugurilor strosiți de la vie; pritoacă.

cărătór, cărătóare, s.n. (reg.) butoi în care se pun prunele la frământat; zăcătoare.

Intrare: cărătoare (butoi)
cărătoare2 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F116)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cărătoare
  • cărătoarea
plural
  • cărători
  • cărătorile
genitiv-dativ singular
  • cărători
  • cărătorii
plural
  • cărători
  • cărătorilor
vocativ singular
plural
Intrare: cărătoare (persoană)
cărătoare1 (pl. -e) substantiv feminin admite vocativul
substantiv feminin (F103)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cărătoare
  • cărătoarea
plural
  • cărătoare
  • cărătoarele
genitiv-dativ singular
  • cărătoare
  • cărătoarei
plural
  • cărătoare
  • cărătoarelor
vocativ singular
  • cărătoare
  • cărătoareo
plural
  • cărătoarelor
Intrare: cărător (butoi)
cărător2 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N11)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cărător
  • cărătorul
  • cărătoru‑
plural
  • cărătoare
  • cărătoarele
genitiv-dativ singular
  • cărător
  • cărătorului
plural
  • cărătoare
  • cărătoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

cărătoare (butoi)

  • 1. Butoi vechi și desfundat la un capăt, care este fixat în car, și în care se transportă strugurii zdrobiți.
    surse: MDA2

etimologie:

  • căra + sufix -ător.
    surse: MDA2

cărător (butoi)

  • 1. Butoi în care se pun prune pentru zdrobit
    surse: MDA2 sinonime: zăcător
  • 2. Butoi mare așezat culcat (într-o căruță), având, în partea de deasupra, o deschidere prin care poate trece o găleată și care servește la transportarea prunelor din livezi până la butoaie.
    surse: MDA2

etimologie:

  • căra + sufix -ător.
    surse: MDA2

cărător, -oare cărătoare cărător

  • 1. Persoană care cară ceva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Cei doi săpători Și doi cărători Lămpile pompează Și-așteaptă să vază Ce mare jivină În munte suspină. CORBEA, A. 34.
      surse: DLRLC
    • surse: DEX '09 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Matrozii corăbiei și cărătorii sau hamalii portului umblau în sus și în jos, ca furnicele. ODOBESCU, S. III 248.
        surse: DLRLC
    • 1.2. Persoană care cară recolta.
      surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • Au venit cărătorii și m-au împuns cu țăpoaiele și m-au zvîrlit în car. ȘEZ. VII 73.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • Căra + sufix -ător.
    surse: DEX '98 DEX '09