cărămizí vr [At: DEX² / Pzi: ~zésc / E: cărămidă] (Rar) A deveni cărămiziu.

cărămizí vb. refl. IV A deveni de culoarea cărămizii ◊ „[Algele] au căpătat o culoare [...] roșiatică. De aici și apa lacului de acumulare a început să se «cărămizească». Drept care, prin partea locului a și început să circule o nouă denumire: «Lacul Roșu... Bicaz».” Sc. 21 VI 74 p. 4 (din cărămiziu sau dintr-o formă flexionară a s. cărămidă + -i)

cărămidă sf [At: MARDARIE, L. 195 / Pl: ~izi / E: ngr ϰεραμίδα] 1 Material de construcție artificial, de forma unei piese paralelipipedice, obținut dintr-un amestec de argilă, nisip și apă sau din alte materiale (beton, zgură de furnal etc.), uscat la soare sau ars în cuptor, de culoare roșie arămie. 2 (Îs) ~ refractară Material de construcție artificial dintr-un amestec cu temperatură de topire foarte înaltă, folosit la zidirea focarelor cuptoarelor metalurgice. 3 (Pop; pbl) Capră cărămizie.

CĂRĂMÍDĂ, cărămizi, s. f. Material de construcție artificial, având forma unei piese prismatice, obținut dintr-un amestec de argilă, nisip și apă sau din alte materiale (beton, zgură de furnal etc.), uscat la soare sau ars în cuptor. ◊ Cărămidă refractară = cărămidă confecționată dintr-un material cu temperatură de topire foarte înaltă, folosită la zidirea focarelor cuptoarelor metalurgice. [Pl. și: cărămide] – Din ngr. keramídi.

CĂRĂMÍDĂ, cărămizi, s. f. Material de construcție artificial, având forma unei piese prismatice, obținut dintr-un amestec de argilă, nisip și apă sau din alte materiale (beton, zgură de furnal etc.), uscat la soare sau ars în cuptor. ◊ Cărămidă refractară = cărămidă confecționată dintr-un material cu temperatură de topire foarte înaltă, folosită la zidirea focarelor cuptoarelor metalurgice. – Din ngr. keramídi.

CĂRĂMÍDĂ, cărămide, s. f. Material de construcție artificial, având forma unei piese prismatice, obținut dintr-un amestec de argilă, nisip și apă sau din alte materiale (beton, zgură de furnal etc.), uscat la soare sau ars în cuptor. ◊ Cărămidă refractară = cărămidă confecționată dintr-un material cu temperatură de topire foarte înaltă, folosită la zidirea focarelor cuptoarelor metalurgice. – Din ngr. keramídi.

CĂRĂMÍDĂ, cărămizi, s. f. Material de construcție, de formă paralelipipedică, din care se fac pereții și zidurile caselor; este format dintr-un amestec de argilă și apă uscat la soare sau (mai ales) ars în cuptor. Împăratul a poruncit să se zidească palat nou... cu stîlpi de porfiră... cu păreții de cărămizi smălțuite. SADOVEANU, P. 12. Glonțul... se înfipse într-o cărămidă din părete. NEGRUZZI, S. I 21. ◊ (Cu înțeles colectiv) Pînă ți-am fost, bade, dragă, Ți-era casa văruită, Cu var peste cărămidă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 234. ◊ Cărămidă aparentă v. aparent. Cărămidă refractară v. refractar.

CĂRĂMÍDĂ, cărămizi, s. f. Material de construcție format dintr-un amestec de argilă și apă, uscat la soare sau ars în cuptor. – Ngr. keramída.

CĂRĂMÍDĂ ~zi f. Material de construcție de forma unui paralelipiped, obținut prin arderea argilei. [G.-D. cărămizii] /<ngr. keramidi

cărămidă f. 1. piatră artificială făcută din humă arsă sau uscată la soare; 2. (colectiv), cantitate de cărămizi: a cumpăra cărămidă. [Gr. bizantin KERAMIDA].

cărămídă f., pl. zĭ (ngr. keramida. V. ceramic). Bucată de lut frămîntat cu apă. redus în formă de paralelipiped, ars pînă se face roș și care, lipit cu ciment, formează zidu. Cantitate de cărămizĭ: a cumpăra cărămidă. Cheglă (Trans.). Bilețel care se vinde celor ce vor să contribuĭe la cumpărat cărămizĭ reale p. a clădi o școală ș. a. V. țiglă.

cărămizí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cărămizésc

cărămídă s. f., g.-d. art. cărămízii; pl. cărămízi

cărămídă s. f., g.-d. art. cărămízii; pl. cărămízi

cărămidă, -zi.

CĂRĂMÍDĂ s. (Transilv. și Maram.) teglă.

CĂRĂMIDĂ s. (Transilv. și Maram.) teglă.

cărămídă (cărămízi), s. f. – Material de construcții de formă prismatică. – Mr. k’irămidă, megl. chirămidă. Ngr. ϰεραμίδα (Roesler 571; Murnu 11; REW 1822; Sandfeld, Linguistique, 18); cf. ngr. ϰεραμίδι, sl., bg. keramida, tc. keremit, calabr. ceramida. Der. cărămidar, s. m. (persoană care fabrică sau vinde cărămizi); cărămidărie, s. f. (fabrică de cărămizi); cărămiziu, adj. (roșiatic).

CĂRĂMIDĂ (< ngr.) s. f. Material de construcție artificial, avînd formă prismatică, obținut dintr-o pastă de argilă, nisip amestecate cu apă sau din alte materiale (beton, zgură de furnal etc.) prin presare, fasonare, uscare și, de regulă, ardere; este folosită, în general, la executarea zidăriilor. ♦ C. refractară = c. confecționată dintr-un material cu temperatură de topire foarte înaltă, folosită la zidirea focarelor, a cuptoarelor metalurgice etc.; se produc c.r. silicoase (c. silică sau c. dinas), silico-aluminoase, corindonice, cromitice, megneziene etc.