3 intrări

10 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

căpițat sn [At: TDRG / Pl: ~uri / E: căpiți] 1-2 Căpițare (1-2).

căpița vt [At: PAȘCA, GL. / Pzi: ~țéz / E: căpiță] 1-2 (Reg) A face căpițe1 (1-2) Si: a căpiți (1-2).

căpițí [At: CONV. LIT. Liv, 656 / Pzi: ~țésc / E: căpița css] 1-2 A căpița (1-2).

CĂPIȚÁ vb. I v. căpiți.

CĂPIȚÁ vb. I v. căpiți.

CĂPIȚÍ, căpițesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face căpițe. [Var.: (rar) căpițá vb. I] – Din căpiță.

CĂPIȚÍ, căpițesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face căpițe. [Var.: (rar) căpițá vb. I] – Din căpiță.

CĂPIȚÍ, căpițesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face căpițe. [Var.: (rar) căpițá vb. I] – Din căpiță.

CĂPIȚÍ, căpițesc, vb. IV. Tranz. A strînge (recolta) în căpițe, a face căpiță. Ce-am cosit Am căpițit. TEODORESCU, P. P. 630. ◊ Absol. Ne ducem În munții Galileului, Să clăim, Să căpițim. TEODORESCU, P. P. 382.

CĂPIȚÁ vb. I. v. căpiți.

A CĂPIȚÍ ~ésc tranz. (plante cosite) A aduna în căpițe. /Din căpiță


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

căpițí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căpițésc, imperf. 3 sg. căpițeá; conj. prez. 3 să căpițeáscă

căpițí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căpițésc, imperf. 3 sg. căpițeá; conj. prez. 3 sg. și pl. căpițeáscă

Intrare: căpițat (s.n.)
căpițat2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24--)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • căpițat
  • căpițat-ul
  • căpițat-u‑
plural
  • căpițat-uri
  • căpițat-urile
genitiv-dativ singular
  • căpițat
  • căpițat-ului
plural
  • căpițat-uri
  • căpițat-urilor
vocativ singular
plural
Intrare: căpița
verb (VT201)
Surse flexiune: DEX '09, DEX '98, DLRM
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • căpița
  • căpițare
  • căpițat
  • căpițatu‑
  • căpițând
  • căpițându‑
singular plural
  • căpițea
  • căpițați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • căpițez
(să)
  • căpițez
  • căpițam
  • căpițai
  • căpițasem
a II-a (tu)
  • căpițezi
(să)
  • căpițezi
  • căpițai
  • căpițași
  • căpițaseși
a III-a (el, ea)
  • căpițea
(să)
  • căpițeze
  • căpița
  • căpiță
  • căpițase
plural I (noi)
  • căpițăm
(să)
  • căpițăm
  • căpițam
  • căpițarăm
  • căpițaserăm
  • căpițasem
a II-a (voi)
  • căpițați
(să)
  • căpițați
  • căpițați
  • căpițarăți
  • căpițaserăți
  • căpițaseți
a III-a (ei, ele)
  • căpițea
(să)
  • căpițeze
  • căpițau
  • căpița
  • căpițaseră
căpițat1 (part.) participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • căpițat
  • căpițatul
  • căpițatu‑
  • căpița
  • căpițata
plural
  • căpițați
  • căpițații
  • căpițate
  • căpițatele
genitiv-dativ singular
  • căpițat
  • căpițatului
  • căpițate
  • căpițatei
plural
  • căpițați
  • căpițaților
  • căpițate
  • căpițatelor
vocativ singular
plural
Intrare: căpiți
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • căpiți
  • căpițire
  • căpițit
  • căpițitu‑
  • căpițind
  • căpițindu‑
singular plural
  • căpițește
  • căpițiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • căpițesc
(să)
  • căpițesc
  • căpițeam
  • căpiții
  • căpițisem
a II-a (tu)
  • căpițești
(să)
  • căpițești
  • căpițeai
  • căpițiși
  • căpițiseși
a III-a (el, ea)
  • căpițește
(să)
  • căpițească
  • căpițea
  • căpiți
  • căpițise
plural I (noi)
  • căpițim
(să)
  • căpițim
  • căpițeam
  • căpițirăm
  • căpițiserăm
  • căpițisem
a II-a (voi)
  • căpițiți
(să)
  • căpițiți
  • căpițeați
  • căpițirăți
  • căpițiserăți
  • căpițiseți
a III-a (ei, ele)
  • căpițesc
(să)
  • căpițească
  • căpițeau
  • căpiți
  • căpițiseră
verb (VT201)
Surse flexiune: DEX '09, DEX '98, DLRM
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • căpița
  • căpițare
  • căpițat
  • căpițatu‑
  • căpițând
  • căpițându‑
singular plural
  • căpițea
  • căpițați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • căpițez
(să)
  • căpițez
  • căpițam
  • căpițai
  • căpițasem
a II-a (tu)
  • căpițezi
(să)
  • căpițezi
  • căpițai
  • căpițași
  • căpițaseși
a III-a (el, ea)
  • căpițea
(să)
  • căpițeze
  • căpița
  • căpiță
  • căpițase
plural I (noi)
  • căpițăm
(să)
  • căpițăm
  • căpițam
  • căpițarăm
  • căpițaserăm
  • căpițasem
a II-a (voi)
  • căpițați
(să)
  • căpițați
  • căpițați
  • căpițarăți
  • căpițaserăți
  • căpițaseți
a III-a (ei, ele)
  • căpițea
(să)
  • căpițeze
  • căpițau
  • căpița
  • căpițaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

căpiți căpițit căpița

  • 1. rar A face căpițe.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • Ce-am cosit Am căpițit. TEODORESCU, P. P. 630.
      surse: DLRLC
    • absolut Ne ducem În munții Galileului, Să clăim, Să căpițim. TEODORESCU, P. P. 382.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • căpiță
    surse: DEX '09 DEX '98