10 definiții pentru căpețel


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CĂPEȚÉL, căpețele, s. n. 1. Bucățică mică (din ceva). 2. Colac rotund care se duce la biserică la slujbele pentru pomenirea morților. – Lat. capitellum.

CĂPEȚÉL, căpețele, s. n. 1. Bucățică mică (din ceva). 2. Colac rotund care se duce la biserică la slujbele pentru pomenirea morților. – Lat. capitellum.

căpețél1 sn [At: BIBLIA (1688) / V: ~păț~ / Pl: ~e / E: ml capitellum] 1 (Înv) Început al unei cărți Si: capitol (1). 2 Bucățică din ceva Vz cap1 (167). 3-5 (Mpl) Colivă, colaci și prescuri care se duc la biserică pentru morți, la anumite termene fixate prin tradiție Si: (pop) capete1 (171), soroace.

căpețél2 sn vz căpețeală

CĂPEȚÉL, căpețele, s. n. Bucățică mică din ceva (mai ales dintr-o luminare consumată). La căpețelul de luminare ce sta în gîtul gărafei, cu ochiul roș și bolnav, el deschise o carte legată cu piele și roasă de molii. EMINESCU, N. 44. În clondir se stinge căpețelul de lumină! EMINESCU, O. I 49.

CĂPEȚÉL, căpețele, s. n. 1. Bucățică mică (dintr-o lumânare consumată). 2. Colac rotund care se duce la biserică la slujbele pentru pomenirea morților. – Lat. capitellum.

CĂPEȚÉL ~é n. 1) Bucată mică din ceva; capăt. 2) Colac mare care se duce la biserică pentru pomenirea morților. /<lat. capitellum

căpețel n. 1. căpătâiu, bucată mică: în clondir se stinge căpețelul de lumină EM.; 2. lumânare la capătul mortului: nici pomană, nici capețele. [Lat. CAPITELLUM].

căpețél n., pl. e (lat. capitĕllum saŭ dim. d. capăt. V. capitel). Capăt mic: căpetel de lumînare, de țigară, de chibrit, de ață. Călăvie. Vest. Căpețeală.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

căpețél s. n., pl. căpețéle

căpețél s. n., pl. căpețéle

Intrare: căpețel
căpețel substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • căpețel
  • căpețelul
  • căpețelu‑
plural
  • căpețele
  • căpețelele
genitiv-dativ singular
  • căpețel
  • căpețelului
plural
  • căpețele
  • căpețelelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

căpețel

  • 1. Bucățică mică (din ceva).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 2 exemple
    exemple
    • La căpețelul de lumînare ce sta în gîtul gărafei, cu ochiul roș și bolnav, el deschise o carte legată cu piele și roasă de molii. EMINESCU, N. 44.
      surse: DLRLC
    • În clondir se stinge căpețelul de lumină! EMINESCU, O. I 49.
      surse: DLRLC
  • 2. Colac rotund care se duce la biserică la slujbele pentru pomenirea morților.
    surse: DEX '98 DEX '09

etimologie: