cășărie sf [At: (a. 1760) IORGA, B. R. 225 / V: ~șer~ / Pl: ~ii / E: caș + -ărie] 1-2 Clădire (sau parte a stânei) în care se fac brânzeturile. 3 (Pex) Stână.

CĂȘĂRIE sf. 🐑 1 Locul din stînă unde se prepară sau se păstrează cașul ¶ 2 Stînă: cai și măgari încărcați... cu toate sculele cășăriei PĂC. ¶ 3 Fabrică de brînzeturi: Ai și tu puțină brînză la putină, și crezi acum că ai ~ ZNN..

CĂȘĂRIE, cășării, s. f. Clădire (sau parte a stînei) unde se prepară cașul, brînză sau cașcavalul; p. ext. stînă. Apoi de cînd poroncile aieste nouă... nu mai are cap omul să-și mai vadă bordeiul. Cînd îi la subprefectură, cînd la cășărie. ALECSANDRI, T. I 243.

CĂȘĂRIE, cășării, s. f. Parte a stînei unde se prepară cașul, brînza sau cașcavalul; p. ext. stînă. – Din caș + suf. -ărie.

CĂȘĂRIE ~i f. Parte a stânei unde se face cașul. /caș + suf. ~ărie

cășăríe f. Locu unde se face cașu la stînă.

cășerie sf vz cășărie

cășărie s. f., art. cășăria, g.-d. art. cășăriei; pl. cășării, art. cășăriile (desp. -ri-i-)

cășărie s. f., art. cășăria, g.-d. art. cășăriei; pl. cășării, art. cășăriile

cășărie s. f., art. cășăria, g.-d. art. cășăriei; pl. cășării, art. cășăriile

cășărie

cășărie, -riei gen. a.

CĂȘĂRIE s. v. stână, târlă.

cășărie s. v. STÎNĂ. TÎRLĂ.

cășărie, cășării, s.f. Locul unde se face cașul la stână; lăptărie. – Din caș + suf. -ărie (MDA).

cășărie, cășării, s.f. – Locul unde se face cașul la stână; lăptărie. – Din caș + suf. -ărie (DEX, DLRM, MDA).