CẤRCĂ s. f. (În loc. adv.) În cârcă = în spate, în spinare. – Din sb. [nositi na-]krke.

cấrcă sf [At: DOSOFTEI, V. S. 14 / V: gấrgă / E: srb krke] 1 (Înv) Partea de sus a spinării omului, pe care se duce o povară. 2 (Înv; pex) Spate. 3 (Îlav) În ~ În spate. 4 (Îe) A lua pe cineva în ~ A lua pe cineva sub protecția sa. 5 (Îae) A râde de cineva. 6 (Îe) A avea pe cineva în ~ A o păți cu cineva. 7 (Îs) ~ de struguri Ciorchine de struguri. 8 (Reg) Creastă de munte Si: spinare.

CẤRCĂ s. f. (În loc. adv.) În cârcă = în spate, în spinare. – Din scr. [nositi na-]krke.

CÂRCĂ f.: În ~ în spinare. A duce (sau a lua) în ~ a duce sau a lua în spinare. /

cârcă f. 1. spate de dus sarcini: îl luă în cârcă; 2. sarcină: o cârcă de struguri. [Slav. KRŬKŬ].

gârgă sf vz cârcă

CÎ́RCĂ s. f. (Numai în loc. adv., în legătură cu verbele «a lua», «a duce», «a ridica» etc.) În cîrcă = în spate, în spinare. În fiecare dimineață, tata l-a luat pe frate-meu în cîrcă, l-a dus la școală. STANCU, D. 293. Ai fi zis că duce în cîrcă jumătate din globul pămîntesc... Așa de mare și de rotund era ghebul din spatele ei! HOGAȘ, M. N. 79. Ia-mi-l binișor în cîrcă și du-te de-l culcă. CARAGIALE, O. III 75. Apoi trupul înghițit, Plin de raite, otrăvit, El în cîrcă-l ridica. ALECSANDRI, P. P. 12. – Fig. Un mîrlan ați spus, domnule colonel? Dar mîrlanii aceștia sînt țara însăși... Mîrlanii aceștia duc în cîrcă greutățile.., birurile... războiul. CAMILAR, N. I 351.

cî́rcă f., pl. ĭ (vsl. krŭkŭ, gît). Vechĭ. Spinare, spate. Azĭ (ca sîrb. na-krke). În cîrcă, în spate, în spinare: a lua în cîrcă (cp. cu cîrc și cîrd). A-țĭ fi (saŭ a avea) cu cineva ceva în cîrcă, a avea neînțelegerĭ cu el. V. gîrbă.

cấrcă s. f.

cấrcă s. f.

CÂRCĂ s. v. spate, spinare.

cîrcă s. v. SPATE. SPINARE.

cîrcă (-ci), s. f. – Spinare, spate. – Mr. ngărcač, megl. cărcač. Sl. krŭkŭ „gît” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Lexicon, 315; Cihac, II, 40; Conev 89); cf. ceh. krk, bg. krŭk în mr. și megl. din v. bg. gurkač.

cấrcă, s.f. – 1. În expr. în cârcă = în spate, în spinare. 2. Sarcină. – Din sl. krǔkǔ „gât”, scr. na-krke (Scriban, DER, DEX); din srb. krkr (MDA).

Cîrc/ă, -iul, -ovici, -u v. Carca I 3 – 5, II 2.

a avea potera-n cârcă expr. (intl.) a fi căutat de poliție: a fi dat în urmărire generală

a-i cădea (cuiva) în cârcă expr. (vulg.) a lua prin surprindere (pe cineva).