crâșca vi [At: ANON. CAR. / V: cârcica, cârș~, ~âsca, criș~ / Pzi: crâșc / E: fo] (Îrg) 1-2 A scrâșni din dinți (de ciudă sau) de mânie. Si: crâșcâi (1-2), încrișca, a scrâșca. 3 A scârțâi. 4 (Îe) A nu ~ A nu crâcni. 5 (Pan; d. lemne) A crăpa de ger Si: crâșcâi (4), încrișca, scrâșca. 6 (Pan; d. zăpada înghețată) A trosni sub picioare Si: crâșcâi (5), încrișca, scrâșca. 7 (Ips) A tuna. 8 (Ips) A fulgera.

A CRÂȘCA crâșc intranz. pop. 1) A contracta cu putere fălcile, producând cu dinții un scârțâit specific; a scrâșni. 2) (despre zăpada înghețată) A produce un zgomot ascuțit și strident la apăsare (sub picioare); a scârțâi. /Onomat.

cărcica v vz crâșca

cârșca v vz crâșca

crâsca vi vz crâșca

crișca v vz crâșca

șcârca v vz crâșca

† CÎRȘCA (cîrșe) -SCRÎȘNI.

CRÎȘCA, crîșc, vb. I. Intranz. 1. (Mold., Transilv., urmat de determinări) A scrîșni din dinți (într-un acces de ciudă sau de mînie). Sălbatic crîșca din dinți. COȘBUC, P. II 180. Văzînd el, dracul, că și aici n-a izbutit nimica, crîșca din măsele și crăpa de ciudă. CREANGĂ, P. 145. 2. (Despre zăpada înghețată) A scîrțîi, a trosni (sub piciorul trecătorilor). – Adia asprul vînt al miezului nopții și omătul înghețat crîșca ascuțit. SADOVEANU, O. V 441. ◊ (Prin exagerare) Iarna de gerul cel amarnic... crîșcau lemnele și pietrele. EMINESCU, N. 41.

crîșc, V. scrîșnesc.

crâșca (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. crâșc, 3 crâșcă; conj. prez. 1 sg. să crâșc, 3 să crâște

crâșca (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 crâșcă; conj. prez. 3 să crâște

crâșca vb., ind. prez. 3 sg. crâșcă; conj. prez.3 sg. și pl. crâște

crîșca (crîșc, crîșcat), vb. – 1. A scrîșni din dinți. – 2. A trosni, a scîrțîi. – 2. A trosni, a scîrțîi. – Var. (s)cîrșca, (în)crișca. Creație expresivă, ca crîcni, scrîșni, cf. bg. hrăskam, sb. hrskati (Philippide, II, 709).

CRÂȘCA vb. v. scrâșni.

crîșca vb. v. SCRÎȘNI.

crâșcá, crâșc, v.i. (reg.) 1. A scrâșni din dinți (de mânie): „Crâșcă iadu și îmi cere / Să-i dau pe mândra, de-a mere. / -Taci, iadule, nu crâșca” (Memoria, 2001: 99). 2. A scârțâi: „Era iarnă. Crâșca omătu” (Bilțiu, 2007: 290). – Formație onomatopeică (DEX, MDA).

crâșca, crâșc, vb. tranz. – (reg.) A scrâșni din dinți de mânie: „Crâșcă iadu și îmi cere / Să-i dau pe mândra, de-a mere. / -Taci, iadule, nu crâșca” (Memoria, 2001: 99). – Formație onomatopeică (DEX, MDA).

crâșca, vb. tranz. – A scrâșni din dinți de mânie: „Crâșcă iadu și îmi cere / Să-i dau pe mândra, de-a mere. / -Taci, iadule, nu crâșca” (Memoria 2001: 99). – Formație onomatopeică.

CĂRCICA vb. v. crîșca.

CRÎȘCA vb. (Ban., Trans. SV) A scrîșni, a trosni. Kĕrcskedz. Strideo. AC, 345. Iară Diavolul . . . deade a plînge și Iadul a crîsca. IB, 42^v Variante: cărcica (AC, 345). Etimologie: formație onomatopeică. Vezi și scîrșcătură, scrîșca, scrîșcare. Cf. s c r î ș c a.