BUTAȘ, butași, s. m. Porțiune de lăstar, de rădăcină sau de frunză, detașată de planta-mamă care, în condiții favorabile, produce rădăcini, formând o nouă plantă. – Din magh. bujtás.

botaș² sm vz butaș

botăși vt vz butăși

boteș sm vz butaș

butaș sm [At: ECONOMIA, 158/2 / V: bot~ / Pl: ~i / E: mg bujtás] Porțiune de lăstar, de rădăcină sau de frunză, detașată de la planta-mamă și sădită în pământ, cu scopul de a se înrădăcina și de a forma o plantă nouă Cf răsad.

butăși vt [At: LB / V: bot~ / Pzi: ~șesc / E: butaș] 1 A înmulți o plantă prin butași înrădăcinați. 2 A săpa rădăcinile viței și a le curăța.

butaș s.m. (bot.) Lăstar, frunză, fragment de rădăcină, tulpină, mugure detașate de planta-mamă, care, sădite în pămînt, în condiții favorabile de umezeală, lumină și căldură, produc rădăcini, formînd o nouă plantă. • pl. -i. /<magh. dial. bútás.

butăși vb. IV. tr. (compl. indică plante) A înmulți prin butași înrădăcinați. ◊ (refl. pas.) Ochii de pe tulpină se ciupesc pentru a se butăși. • prez.ind. -esc. /butaș + -i.

BUTAȘ, butași, s. m. Porțiune de lăstar, de rădăcină sau de frunză, detașată de la planta-mamă și sădită în pământ, cu scopul de a se înrădăcina și de a forma o plantă nouă. – Din magh. bujtás.

BUTAȘ, butași, s. m. Porțiune de lăstar, de rădăcină sau de frunză, care, plantată în pămînt în condiții prielnice de umezeală și de căldură, este capabilă să reproducă în întregime planta de la care a fost detașată. Răsadniță de butași.

BUTĂȘI, butășesc, vb. IV. Tranz. A înmulți o plantă prin butași. Vie butășită.

BUTAȘ, butași, s. m. Porțiune de lăstar, de rădăcină sau de frunză, detașată de la planta-mamă și sădită în pămînt, cu scopul de a se înrădăcina și de a forma o plantă nouă. – Comp. magh. bujtás.

BUTĂȘI, butășesc, vb. IV. Tranz. A înmulți o plantă prin butași. – Din butaș.

BUTAȘ ~i m. Porțiune din tulpina, din rădăcina, ramurile sau frunzele unei plante, detașată de la planta-mamă și sădită în pământ pentru a obține o plantă nouă. ~ de viță de vie. /<ung. bujtás

A BUTĂȘI ~esc tranz. (plante) A înmulți prin butași. /Din butaș

butaș m. ramură verde tăiată dintr’un copaciu și pusă în pământ ca să prinză rădăcină. [Ung. BUJTAS].

butăși v. 1. a înmulți plantele prin butași; 2. a săpa în jurul unui arbore.

botășésc V. buteșesc.

bóteș V. butaș.

butáș m. (ung. bujtás, a.î.). Ramură nedespărțită de trunchĭ care e pusă în pămînt ca să prindă rădăcină, și pe urmă să fie despărțită. – Pe alocurea și bóteș. V. stolon.

butășésc v. tr. (d. butaș). Pun în pămînt ramurĭ nedespărțite de trunchĭ ca să prindă rădăcină. – Pe alocurea și boteșesc.

butaș s. m., pl. butași

butăși (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. butășesc, 3 sg. butășește, imperf. 1 butășeam; conj. prez. 1 sg. să butășesc, 3 să butășească

butaș s. m., pl. butași

butăși (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. butășesc, imperf. 3 sg. butășea; conj. prez. 3 să butășească

butaș s. m., pl. butași

butăși vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. butășesc, imperf. 3 sg. butășea; conj. prez. 3 sg. și pl. butășească

butăși (conj. butășească)

BUTAȘ s. (BOT.) (înv. și reg.) sad, (Mold.) mustăcer.

BUTAȘ s. (BOT.) (înv. și reg.) sad, (Mold.) mustăcer.

butaș, (butași), s. m. – Lăstar, altoi. Mag. bujtas (Cihac, II, 406), probabil moștenit din cuman butak „ramură”, cf. Bogrea, Dacor., I, 274. – Der. butăși, vb. (a înmulți o plantă prin butași).