bufniță sf [At: EMINESCU, N. 23 / Pl: ~țe / E: bufnă + -iță] 1 Cea mai mare pasăre răpitoare de noapte, cu penajul de culoare brun-ruginie, cu dungi negre și galbene, cu capul mare și ochii galben-portocalii mari, apropiați unul de altul, cu smocuri lungi de pene la urechi (Bubo bubo) Si: bou-de-noapte, buhă, bufnă.

bufniță s.f. (ornit.) Cea mai mare pasăre răpitoare de noapte, cu penajul de culoare brun-ruginie cu dungi negre și galbene, cu capul mare și ochii galben-portocalii foarte mari, apropiați unul de altul, cu smocuri lungi de pene negre la urechi, avînd un strigăt caracteristic ce seamănă cu un vaiet (Bubo bubo); bufnă, bou-de-noapte, (pop.) buhă, (reg.) boaghe. ◊ Compar. (iron.) Frumoasă ca o bufniță. ♦ (deprec.) Om cu ochii holbați. ♦ Fig. (Epitet pentru un) om retras, tăcut, neprietenos. ♦ (arg.) Prostituată. • pl. -e. și pufniță s.f. /bufnă v. buhă + -iță.

BUFNIȚĂ (pl. -țe) sf. 1 🐦 Pasăre răpitoare nocturnă, cu capul și urechile mari, cu ochii galbeni, înconjurați de cearcăne roșii, așezați în partea dinainte a feței; neputînd suporta lumina soarelui, trăește ascunsă în timpul zilei în scorburi de stîncă, pe copaci sau în ruine părăsite, și-și procură hrana numai noaptea, vînînd șoareci, veverițe, etc. (Bubo maximus) (🖼 636) ¶ 2 Fig. Femeie urîtă și cu părul sbîrlit.

BUFNIȚĂ, bufnițe, s. f. 1. Pasăre răpitoare de noapte, de culoare brună-sură, cu capul mare și ochii galbeni, mari, apropiați unul de altul și înconjurați de cearcăne roșii; are un strigăt strident care seamănă a plîns, a văietare (Bubo bubo); buhă. V. huhurez. Ai auzit c-ast’noapte o bufniță a țipat toată noaptea pe castel? DELAVRANCEA, A. 105. Se mai pomeni... că se agață de spinarea lui o bufniță. ISPIRESCU, L. 212. Făt-Frumos se uită și văzu o bufniță mare și sură. EMINESCU, N. 23. ◊ (Adesea ca termen de comparație) își deschidea clonțul de bufniță la urechea mea și-mi spunea unele lucruri de demult. SADOVEANU, N. F. 6. Am deslușit într-un colț al ferestrei capul de bufniță al dădacei mele. SADOVEANU, N. F. 135. 2. (Mai ales în Transilv.) Cucuvea.

BUFNIȚĂ, bufnițe, s. f. 1. Cea mai mare pasăre răpitoare de noapte, de culoare brună-sură, cu cap mare și cu ochi galbeni mari, apropiați unul de altul, cu smocuri lungi de pene la urechi; are un strigăt care seamănă a văitare (Bubo bubo). 2. (Reg.) Cucuvea. – Din bufnă + suf. -iță.

BUFNIȚĂ ~e f. 1) Pasăre răpitoare nocturnă, sedentară, de talie medie, cu penaj brun-ruginiu, cu cap mare și cu ochi rotunzi, foarte apropiați unul de altul, cu smocuri lungi de pene la urechi. 2) fig. fam. Femeie (sau fată) urâcioasă și rea. [G.-D. bufniței] /bufnă + suf. ~iță

bufniță f. 1. pasăre de noapte singuratică (Strix bubo); 2. fig. care trăește retras de lume. [V. buhă].

búfniță ș ĭ (rar) búfnă f., pl. e (d. buhnă, buhă, buhnesc). Huhurez fără moțurĭ, o mare pasăre răpitoare nocturnă. Fig. Om cu ochiiĭ holbațĭ. Om tăcut și mizantrop. V. boaghe, bogză.

bufnă sf vz bufniță

buvniță sf vz bufniță

pufniță^[1] sf vz bufniță

BOU sm. 1 🐒 Animal domestic din familia rumegătoarelor, cu trupul mare și robust, cu coarnele lungi și găunoase, cu copitele despicate; e întrebuințat înjugat la car sau la plug ca vită de muncă; carnea lui constitue pentru om un aliment foarte hrănitor (Bos taurus) (🖼 556); Fig. pop.: ochi de ~, ochi mari, holbați; lapte de ~, lucru imposibil de aflat; – proverb: a munci ca un ~; a merge ca cu boii, foarte încet (în spec. despre o trăsură, o căruță, etc.): a nu-i fi toți boii acasă, a nu fi cu voie bună, a fi supărat, posomorît; a-l lăsa (pe cineva) în boii Iui, a-l lăsa în pace, să facă, să se poarte cum poate sau cum vrea, a-l lăsa în apele lui; a-și pune boii în plug cu cineva, a-i căuta pricină de ceartă; s’a dus ~ și s’a întors măgar sau s’a dus vițel și s’a întors ~, despre cineva care, umblînd să se procopsească, s’a întors mai prost sau mai sărac de cum fusese la plecare; s’au dus boii dracului, s’a prăpădit lucrul, a ieșit rău la căpătîiu; pînă să zică „bou breaz”, vine soarele la amiazi, despre un leneș sau despre cel zăbavnic la vorbă; de-acum înainte n’o să mai fac boi bălțați, nu mai sînt în stare să mă mai procopsesc, să mai fac lucruri de seamă; și ~l are limbă mare, dar nu poate să vorbească, cînd cineva ar avea de spus multe cu privire la un lucru, dar nu-i e îngăduit să vorbească: ~l se leagă de coarne și omul de limbă, omul trebue să-și pună frîu gurii, dacă nu vrea să-și creeze neajunsuri; ~l nu treieră cu gura legată; cine fură azi un ou, mîine fură și un ~, omul se deprinde la rele, la hoții, începînd cu lucruri mărunte ; ~l cu bivolul anevoie trag la plug, doi oameni cari au firi deosebite, cu greu se pot înțelege sau lucra împreună; pînă a geme boii, scîrțîie carul, despre cei ce se vaetă mereu că-s osteniți, cînd alții muncesc mai din greu și nu se plîng deloc; boii ară și caii mănîncă, unii muncesc și alții trag folosul ¶ 2 Fig. familiar Om prost, dobitoc ¶ 3 🛡 Cap de ~, bourul de pe stema Domnilor Moldovei 👉 BOUR; Fig. dobitoc, prost ¶ 4 🐦 BOU-DE-BALTĂ¹, pasăre băltăreață care petrece prin trestiile de Iîngă ape, nutrindu-se cu peștișori; are ciocul lungăreț și ascuțit: penele sînt galbene-ruginii amestecate cu negru, creștetul e negru, iar gîtul mai deschis; scoate adeseaun muget puternic și ascuțit care se aude la mari depărtări, mai poartă numirile de: „buhaiu-de-baltă” și „bîtlan-de-stuh”, „haucă” sau (Mold.) „stîrc-de noapte” (Botaurus stellaris) (🖼 557) ¶ 5 🐟 BOU-DE-BALTĂ², un soiu de broască rîioasă, cu pîntecele galben-portocaliu, care trăește prin bălți și al cărei ocăcăit puternic (pop. vestitor de ploaie) se poate transcrie prin hu! hu!; în Mold. e numită „buhaiu-de-baltă” (Bombinator igneus) (🖼 558) ¶ 6 🐙 BOU-DE-BALTĂ³ sau BOUL-BĂLȚII, BOU-DE-APĂ, unul din cei mai mari gîndaci de apă din părțile noastre (Hydrophilus piceus) (🖼 559) ¶ 7 🐟 BOU-DE-MARE, mic pește de mare (de 15-25 cm.) cu corpul acoperit cu solzi mici și netezi, cu capul gros și lătăreț, botul scurt și cu ochii așezați în partea superioară a capului (Uranoscopus scaber) (🖼 560) ¶ 8 🐦 BOU-DE-NOAPTE = BUFNIȚĂ1 ¶ 9 BOUL-LUI-DUMNEZEU¹, insectă mică numită și „boul-Domnului”, „vaca-lui-Dumnezeu”, „vaca-Domnului”, „boul-popii”, „buburuză”, „măriuță”, „mămăruță”, etc. pe al cărei corp rotund și roșu se văd șapte puncte negre (Coccinella septempunctata) (🖼 561); BOUL-LUI-DUMNEZEU² sau BOUL-DOMNULUI¹ , Băn. BOUL-BABEI = RĂDAȘCĂ; BOUL-DOMNULUI² = VACA-DOMNULUI; BOUL-POPII – BOUL-LUI-DUMNEZEU¹ ¶ 10 🐦 OCHIUL-BOULUI¹ = PITULICE ¶ 11 🌿 OCHIUL-BOULUI² 👉 OCHIU; LIMBA-BOULUI 👉 LIMBĂ ¶ 12 De-a boul sau de-a’n-boul, joc de copii în care niște bețe sînt aruncate astfel încît să sară din cap în cap; fig: a merge, a se duce de-a’n-bou(lea), alene, abia tîrîndu-și picioarele (în felul boilor): prostia... mai mult se tîrăște... și merge tot d’a’n-boulea (DLVR.) [lat. bos, bovem].

BUHĂ (pl. -he) sf. 1 🐦 = BUFNIȚĂ ¶ 2 Fig. Femeie cu părul nepieptănat, ciufulit ¶ 3 🐙 BUHA-CIUMEI STRIGĂ; – BUHĂ-DE -CURECHIU = BOHOCIU.

BUFNĂ ~e f. v. BUFNIȚĂ. /Onomat.

búfnă V. bufniță.

bufniță s. f., g.-d. art. bufniței; pl. bufnițe

bufniță s. f., g.-d. art. bufniței; pl. bufnițe

bufniță s.f., g.-d. art. bufniței; pl. bufnițe

bufniță, -țe.

DIE EULE DER MINERVA BEGINNT ERST MIT DER EINBRECHENDEN DÄMMERUNG IHREN FLUG (germ.) bufnița Minerva își ia zborul la căderea nopții – Hegel, „Grundlinien der Philosophie des Rechts”, Introducere. Reflecția filozofică cere reculegere și răgaz în judecarea și aprecierea fenomenelor.

bufniță, bufnițe s. f. 1. prostituată. 2. femeie urâtă.

BUFNIȚĂ s. (ORNIT.; Bubo bubo) buhă, (înv. și reg.) bogză, puhace, (reg.) boaghe, bufnă, joimăriță, bou-de-noapte.

BUFNIȚĂ s. (ORNIT.; Bubo bubo) buhă, (înv. și reg.) bogză, puhace, (reg.) boaghe, bufnă, joimăriță, bou-de-noapte.

O bufniță la Atena! (grec.) – în înțelesul de a o duce la Atena. E o replică din comedia Păsările a lui Aristofan, versurile 306 și 2000 (în traducerea românească, ESPLA, pag. 131 și 180). Pe vremea lui Aristofan erau destule bufnițe la Atena; pe toate monedele de argint, cît și pe emblema orașului era gravat chipul acestei păsări, simbolul înțelepciunii și al vigilenței. Prin urmare, „a duce bufnițe la Atena” înseamnă o treabă inutilă, un lucru de prisos. Cum spune zicala noastră: „a duce apă la fîntînă”. LIT.

BUFNIȚĂ s. f. (ȚR) Pasăre răpitoare de noapte. Sova. Buhnița, huhurez, ciovlica. ST. LEX., 273. Bufnița. Într-o fereastră sta o bușniță și cînta. E 1748, 22^r. Variante: buhniță (ST. LEX., 273), bușniță (E 1748, 22^r). Etimologie: bufnă + suf. -iță. Cf. boaghe¹, bogză, buhă, buhnace, puhace.

BUHNIȚĂ s. f. v. bufniță.

BUȘNIȚĂ s.f. v. bufniță.