bufnă^[1] sf vz bufniță

bufnă s.f. (ornit.) Pasăre răpitoare de noapte, cu capul mare și cu ochi galben-portocalii foarte mari, apropiați unul de altul, cu penajul de culoare brună, cu smocuri lungi de pene negre la urechi (Bubo bubo); bufniță. • pl. -e. și buhnă s.f. /form. expr.; cf. bufniță, buhă.

BUFNĂ (pl. -ne) sf. 🐦 Bufniță: Și ca bufne, ca vedenii, De lumine depărtați (ALECS.).

BUFNĂ s. f. v. bulină.

BUFNĂ, bufne, s. f. (Ornit.) Bufniță. [Var.: buhnă s. f.] – Onomatopee.

BUFNĂ ~e f. v. BUFNIȚĂ. /Onomat.

bufnă f. bufniță: bufnele posomorîte țipă cu glas amorțit AL. [V. buhă].

búfnă V. bufniță.

bufniță sf [At: EMINESCU, N. 23 / Pl: ~țe / E: bufnă + -iță] 1 Cea mai mare pasăre răpitoare de noapte, cu penajul de culoare brun-ruginie, cu dungi negre și galbene, cu capul mare și ochii galben-portocalii mari, apropiați unul de altul, cu smocuri lungi de pene la urechi (Bubo bubo) Si: bou-de-noapte, buhă, bufnă.

buvniță^[1] sf vz bufniță

pufniță^[1] sf vz bufniță

bufniță s.f. (ornit.) Cea mai mare pasăre răpitoare de noapte, cu penajul de culoare brun-ruginie cu dungi negre și galbene, cu capul mare și ochii galben-portocalii foarte mari, apropiați unul de altul, cu smocuri lungi de pene negre la urechi, avînd un strigăt caracteristic ce seamănă cu un vaiet (Bubo bubo); bufnă, bou-de-noapte, (pop.) buhă, (reg.) boaghe. ◊ Compar. (iron.) Frumoasă ca o bufniță. ♦ (deprec.) Om cu ochii holbați. ♦ Fig. (Epitet pentru un) om retras, tăcut, neprietenos. ♦ (arg.) Prostituată. • pl. -e. și pufniță s.f. /bufnă v. buhă + -iță.

buhă s.f. (pop.) 1 (ornit.) Bufniță (Bubo bubo). ♦ Fig. (deprec.) Femeie care are părul nepieptănat, vîlvoi. 2 Compuse: (entom.) buha-semănăturilor = fluture mic de noapte, de culoare cenușie, care dăunează semănăturilor (Agrotis segetum); buha-verzei = fluture nocturn de culoare cenușie, ale cărui larve distrug varza, conopida, sfecla etc. (Mamestra brassicae). • pl. -e. /form. expr.

buhnă s.f. v. bufnă.

BUFNIȘOARĂ (pl. -re) sf. 🐦 dim. BUFNĂ: în loc să pun mîna pe-o căprioară, am pus mîna pe-o ~ (ALECS.).

BUFNIȚĂ (pl. -țe) sf. 1 🐦 Pasăre răpitoare nocturnă, cu capul și urechile mari, cu ochii galbeni, înconjurați de cearcăne roșii, așezați în partea dinainte a feței; neputînd suporta lumina soarelui, trăește ascunsă în timpul zilei în scorburi de stîncă, pe copaci sau în ruine părăsite, și-și procură hrana numai noaptea, vînînd șoareci, veverițe, etc. (Bubo maximus) (🖼 636) ¶ 2 Fig. Femeie urîtă și cu părul sbîrlit.

BUHĂ (pl. -he) sf. 1 🐦 = BUFNIȚĂ ¶ 2 Fig. Femeie cu părul nepieptănat, ciufulit ¶ 3 🐙 BUHA-CIUMEI STRIGĂ; – BUHĂ-DE -CURECHIU = BOHOCIU.

BUHNĂ (pl. -ne) sf. 🐦 Bufniță: toate buhnele și cucuveicile se treziră între ruine (ALECS.).

BUFNIȚĂ, bufnițe, s. f. 1. Pasăre răpitoare de noapte, de culoare brună-sură, cu capul mare și ochii galbeni, mari, apropiați unul de altul și înconjurați de cearcăne roșii; are un strigăt strident care seamănă a plîns, a văietare (Bubo bubo); buhă. V. huhurez. Ai auzit c-ast’noapte o bufniță a țipat toată noaptea pe castel? DELAVRANCEA, A. 105. Se mai pomeni... că se agață de spinarea lui o bufniță. ISPIRESCU, L. 212. Făt-Frumos se uită și văzu o bufniță mare și sură. EMINESCU, N. 23. ◊ (Adesea ca termen de comparație) își deschidea clonțul de bufniță la urechea mea și-mi spunea unele lucruri de demult. SADOVEANU, N. F. 6. Am deslușit într-un colț al ferestrei capul de bufniță al dădacei mele. SADOVEANU, N. F. 135. 2. (Mai ales în Transilv.) Cucuvea.

BUHNĂ, buhne, s. f. (Mold.) Bufniță. Din adîncuri veni plîngerea singuratică și duioasă a buhnei, ca o chemare omenească. SADOVEANU, O. I 305. În streașină poienii fîlfîie buhnele și huhurezii. SADOVEANU, O. A. II 176. Buhna greu suspină. ALECSANDRI, P. A. 54. – Variantă: bufnă (ALECSANDRI, P. A. 101) s. f.

BUFNIȚĂ, bufnițe, s. f. 1. Cea mai mare pasăre răpitoare de noapte, de culoare brună-sură, cu cap mare și cu ochi galbeni mari, apropiați unul de altul, cu smocuri lungi de pene la urechi; are un strigăt care seamănă a văitare (Bubo bubo). 2. (Reg.) Cucuvea. – Din bufnă + suf. -iță.

BUFNIȚĂ ~e f. 1) Pasăre răpitoare nocturnă, sedentară, de talie medie, cu penaj brun-ruginiu, cu cap mare și cu ochi rotunzi, foarte apropiați unul de altul, cu smocuri lungi de pene la urechi. 2) fig. fam. Femeie (sau fată) urâcioasă și rea. [G.-D. bufniței] /bufnă + suf. ~iță

bufniță f. 1. pasăre de noapte singuratică (Strix bubo); 2. fig. care trăește retras de lume. [V. buhă].

buhnă f. buhă: îmi pare că-s o ruină, pe care buhna țipă AL.

búfniță ș ĭ (rar) búfnă f., pl. e (d. buhnă, buhă, buhnesc). Huhurez fără moțurĭ, o mare pasăre răpitoare nocturnă. Fig. Om cu ochiiĭ holbațĭ. Om tăcut și mizantrop. V. boaghe, bogză.

buhă și búhnă f., pl. e (rudă cu buf 2, bufniță ș.a., ca ngr. búfos, bufniță, lat. bubo, bufniță, bufo, broască rîĭoasă, sp. buho, pg. bufo, bufniță; ung. buhu, bufniță. Cp. cu boncăĭ, puhav). Rar. Bufniță.

bufnă (rar) s. f., g.-d. art. bufnei; pl. bufne

bufnă (rar) s. f., g.-d. art. bufnei; pl. bufne

bufnă s. f., g.-d. art. bufnei; pl. bufne

bufniță s. f., g.-d. art. bufniței; pl. bufnițe

bufniță s. f., g.-d. art. bufniței; pl. bufnițe

bufniță s.f., g.-d. art. bufniței; pl. bufnițe

bufniță, -țe.

DIE EULE DER MINERVA BEGINNT ERST MIT DER EINBRECHENDEN DÄMMERUNG IHREN FLUG (germ.) bufnița Minerva își ia zborul la căderea nopții – Hegel, „Grundlinien der Philosophie des Rechts”, Introducere. Reflecția filozofică cere reculegere și răgaz în judecarea și aprecierea fenomenelor.

bufniță, bufnițe s. f. 1. prostituată. 2. femeie urâtă.

BUFNĂ s. v. bufniță, buhă.

bufnă s. v. BUFNIȚĂ. BUHĂ.

BUFNIȚĂ s. (ORNIT.; Bubo bubo) buhă, (înv. și reg.) bogză, puhace, (reg.) boaghe, bufnă, joimăriță, bou-de-noapte.

BUFNIȚĂ s. (ORNIT.; Bubo bubo) buhă, (înv. și reg.) bogză, puhace, (reg.) boaghe, bufnă, joimăriță, bou-de-noapte.

O bufniță la Atena! (grec.) – în înțelesul de a o duce la Atena. E o replică din comedia Păsările a lui Aristofan, versurile 306 și 2000 (în traducerea românească, ESPLA, pag. 131 și 180). Pe vremea lui Aristofan erau destule bufnițe la Atena; pe toate monedele de argint, cît și pe emblema orașului era gravat chipul acestei păsări, simbolul înțelepciunii și al vigilenței. Prin urmare, „a duce bufnițe la Atena” înseamnă o treabă inutilă, un lucru de prisos. Cum spune zicala noastră: „a duce apă la fîntînă”. LIT.

BUFNIȚĂ s. f. (ȚR) Pasăre răpitoare de noapte. Sova. Buhnița, huhurez, ciovlica. ST. LEX., 273. Bufnița. Într-o fereastră sta o bușniță și cînta. E 1748, 22^r. Variante: buhniță (ST. LEX., 273), bușniță (E 1748, 22^r). Etimologie: bufnă + suf. -iță. Cf. boaghe¹, bogză, buhă, buhnace, puhace.

BUHNIȚĂ s. f. v. bufniță.

BUȘNIȚĂ s.f. v. bufniță.