opțiuni

2 intrări

7 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

búdur sn [At: N. RUCĂREANU, ap. ODOBESCU, S. III, 93 / V: ~ă2 sf / A și: budúr / Pl: ? / E: nct] Stâncă mare pe care se urcă capra neagră.

BÚDUR, budure, s. n. (Popular) Stîncă mare, cu vegetație săracă. Iată pe budur vînătorul Descinde-ncins cu capra [sălbatică]. La ODOBESCU, S. III 93.

BÚDUR, budure, s. n. (Pop.) 1. Stâncă mare cu vegetație săracă. 2. Buduroi (3).

bùdur m. 1. trunchiu de arbore găunos; 2. găleată de puț (obișnuit dintr’un trunchiu scobit). [Derivat dintr’un primitiv bud, trunchiu, înrudit cu but (cf. buture)].

búdur n., pl. e (cp. cu ung. bódor, vagabond). Sud. Stîncă inaccesibilă pe care hălăduĭește capra neagră. Nord. (budúră, f., pl. ĭ). Loc depărtat și pustiŭ (coclaurĭ).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

búdur s.n. (reg.) stâncă mare, adăpost pentru capra neagră.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

BUDUR subst. „stîncă, jghiab”. 1. – țig. (16 B II 27); Budur/i s.; -u t. (Mus); -escu, act. 2. Buduracul (Glos). 3. Buduran, olt. (AO VI 426; Sd VI 472); -a: Budoran țig. (16 B V 125). 4. Buduroi, N. (AO XVI 365); – V. (T-Jiu).

Intrare: Budur
Budur nume propriu
nume propriu (I3)
  • Budur
Intrare: budur
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • budur
  • budurul
  • buduru‑
plural
  • budure
  • budurele
genitiv-dativ singular
  • budur
  • budurului
plural
  • budure
  • budurelor
vocativ singular —
plural —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

budur popular

  • 1. Stâncă mare, cu vegetație săracă.
    surse: DLRLC DLRM un exemplu
    exemple
    • Iată pe budur vînătorul Descinde-ncins cu capra [sălbatică]. La ODOBESCU, S. III 93.
      surse: DLRLC
  • 2. Buduroi.
    surse: DLRM sinonime: buduroi

etimologie: