budur sn [At: N. RUCĂREANU, ap. ODOBESCU, S. III, 93 / V: ~ă² sf / A și: budur / Pl: ? / E: nct] Stâncă mare pe care se urcă capra neagră.

❍BUDUR sm. Mold. Trans. Jghiab de fîntînă, pentru adăpat vitele, alcătuit dintr’un trunchiu de copac scorburos.

BUDUR, budure, s. n. (Popular) Stîncă mare, cu vegetație săracă. Iată pe budur vînătorul Descinde-ncins cu capra [sălbatică]. La ODOBESCU, S. III 93.

BUDUR, budure, s. n. (Pop.) 1. Stîncă mare cu vegetație săracă. 2. Buduroi (3).

bùdur m. 1. trunchiu de arbore găunos; 2. găleată de puț (obișnuit dintr’un trunchiu scobit). [Derivat dintr’un primitiv bud, trunchiu, înrudit cu but (cf. buture)].

búdur n., pl. e (cp. cu ung. bódor, vagabond). Sud. Stîncă inaccesibilă pe care hălăduĭește capra neagră. Nord. (budúră, f., pl. ĭ). Loc depărtat și pustiŭ (coclaurĭ).

budură² sf vz budur

❍BUDUROIU (pl. -oaie) sn. 1 Mold. Olten. = BUDUR ¶ 2 Olten. Trunchiu gros, scobit la mijloc, care se bagă în pămînt și ține loc de ghizduri la fîntînă (CIAUȘ.) ¶ 3 Olten. Băn. 🏚 Trunchiu găurit prin care se aduce apa la moară ¶ 4 Trans. Coș, horn ¶ 5 Mold. Putină mare, hărdău ¶ 6 Mold. Butuc gros și scobit în care se păstrează mălaiul.

budur s.n. (reg.) stâncă mare, adăpost pentru capra neagră.