bucsire sf vz băcsire^[1] modificată

băcsi vtr vz bâcsi

băcsire sf vz bâcsire

bâcsi [At: HEM 2831 / V: băc~, buc~ / Pzi: ~sesc / E: ctm băga + ticsi] 1 vt A umple ceva până la refuz. 2 vt A îndesa. 3 vt A ticsi. 4 vr A se înghesui unul într-altul.

bâcsire sf [At: MDA ms / V: băc~, buc~ / Pl: ~ri / E: bâcsi] 1 Umplere până la refuz Si: băcsit¹ (1). 2 Îndesare. 3 Ticsire. 4 înghesuire unul într-altul Si: băcsit¹ (4).

bocși v vz bucși

bucsi v vz băcsi

bucși² vt [At: VICIU, GL. / Pzi: ~șesc / E: nct] (Reg) 1 A lovi cu putere. 2 A umple până la refuz Si: a îndesa. 3 A podidi (sângele).

bucșire sf [At: MDA ms / Pl: ~ri / E: bucși] (Reg; nob) 1 Lovire cu putere. 2 Umplere până la refuz. 3 Sângerare.

bucși vb. IV. tr. (reg.) 1 (compl. indică obiecte, saci etc.) A îndesa, a umple pînă la refuz. Au bucșit sacii cu grîu. ♦ (refl.) A se înghesui, a da năvală. Lumea se bucșise spre ieșire (CAM.). 2 (compl. indică sînge) A-l podidi. A bucșit-o sîngele pe gură (CAM.). • prez.ind. -esc. /cf. bucșă, buși.

BÎCSI (-sesc) vb. tr. A îndesa, a ticsi, a înțesa, a înghesui: am bîcsit toate lucrurile într’o singură odaie (PAMF.) [👉 ÎMBÎCSI].

❍BUCȘI (-șesc) vb. tr. A îndesa, a ticsi; a îmbîcsi: sIujnicele au pornit a ~ chilna trăsurii cu tot felul de merinde (GRIG.).

❍BUCȘIT adj. p. BUCȘI. Ticsit, îndesat; îmbîcsit; plin peste măsură: mai avea încă și-o casă ~ă de copii (SB.).

BUCȘI, bucșesc, vb. IV. Tranz. (Mold., Bucov.), A umple pînă la refuz; a îndesa, a ticsi. Amu [boierul], și-a bucșit conacul cu ostași și nici nu vrea să știe de nimic. GALAN, Z. R. 305. ♦ A năpădi, a podidi. A bucșit sîngele pe gură. CAMILAR, N. II 412. ♦ Refl. A se înghesui, a se îngrămădi. Lumea se bucșise spre ieșire. CAMILAR, N. II 184.

BUCȘI, bucșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A umple pînă la refuz; a îndesa, a ticsi. ♦ A năpădi, a podidi.

A BUCȘI ~esc tranz. reg. (obiecte) A vârî cu forța într-un spațiu (ca să încapă mai mult); a îndesa; a înghesui. /Orig. nec.

băcsì v. 1. a ticsi, a îndesa; 2. a se lipi și intra unul într’altul: îi se băcsise părul. [Origină necunoscută].

bucsi v. Mold. V. băcsì.

bîcsésc și bîcșésc V. bucșesc și îmbîcșesc.

bucșésc și bîcșésc v. tr. (cp. cu ung. buksi, cap gros, om greŭ de cap. V. îmbîcșeșc). Est. Tixesc, umplu îndesînd: un tren bucșit de soldațĭ (Sov. 233), un sac bucșit de lînă. V. doldora, țoșcă.

bucși (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bucșesc, 3 sg. bucșește, imperf. 1 bucșeam; conj. prez. 1 sg. să bucșesc, 3 să bucșească

bucși (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bucșesc, imperf. 3 sg. bucșea; conj. prez. 3 să bucșească

bucși vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bucșesc, imperf. 3 sg. bucșea; conj. prez. 3 sg. și pl. bucșească

bîcsi (-sesc, -it), vb. – 1. A îngrămădi, a îndesa. – 2. A amesteca, a intercala. – 3. A încărca. – 4. A bate, a maltrata. – Var. băcsi, begsi, bucsi, bucși, îmbîcsi. Ngr. μπίγω, aorist ἔμπηξα „a introduce cu forța, a îndesa”, μπίξιμο „faptul de a îndesa” (Graur, BL, IV, 89). Explicațiile date anterior nu sînt satisfăcătoare. Cihac oscilează între două ipoteze, la fel de improbabile: din pol. buks(a), sl. bukva < gr. πυξίς (Cihac, II, 31), caz în care ar fi un dublet al lui pușcă; sau din mag. buckó (Cihac, II, 485). Philippide, II, 701, îl leagă de alb. mbuš. DAR și Candrea consideră că originea sa este necunoscută, în timp ce Scriban sugerează o legătură, puțin probabilă, cu mag. buksi „tare de cap”. Pentru dublul sens „a îndesa” și „a bate”, cf. fr. bourrer. Der. bîcsai, bocsai, bucșai, adj. (durduliu, rotofei); pentru semantismul căruia cf. îndesat; bucsău, s. m. (arbust, Spartium iunceum); îmbîcseală, s. f. (amestecătură, promiscuitate, dezordine); bigosi, v. ghibosi.

BÂCSI vb. v. burduși, ghemui, îndesa, înghesui, îngrămădi, ticsi.

BUCȘI vb. v. burduși, ghemui, îndesa, înghesui, îngrămădi, năpădi, podidi, ticsi, umple.

bîcsi vb. v. BURDUȘI. GHEMUI. ÎNDESA. ÎNGHESUI. ÎNGRĂMĂDI. TICSI.

bucși vb. v. BURDUȘI. GHEMUI. ÎNDESA. ÎNGHESUI. ÎNGRĂMĂDI. NĂPĂDI. PODIDI. TICSI. UMPLE.