BUCLE, bucleuri, s. n., adj. invar. 1. S. n. Țesătură de bumbac, de lână, de fibră sintetică etc., cu aspect buclat; sortiment dintr-o astfel de țesătură. 2. Adj. invar. (Despre fibre și țesături) Cu firul creț sau cu noduri. 3. S. n. Fir creț. – Din fr. bouclé.

bucle [At: DEX² / Pl: ~uri / E: fr boucle] 1-2 sn, a (Țesătură) care are firul creț sau cu noduri. 3 sn Fir creț.

BUCLE, bucleuri, s. n., adj. invar. 1. S. n. Țesătură de bumbac, de lână, de fibră sintetică etc., cu aspect buclat. 2. Adj. invar. (Despre fibre și țesături) Cu firul creț sau cu noduri. 3. S. n. Fir creț. – Din fr. bouclé.

BUCLE I. adj. inv. (despre fibre, țesături) cu firul creț sau cu noduri. II. s. n. fir creț; țesătură, stofă cu aspect buclat. (< fr. bouclé)

bucle ♦ 1. adj. inv. (Despre lână) Care are mici excrescențe ◊ „Ca urmare s-a contractat un număr de 800 mii bucăți de tricotaje fabricate din fir bucle, foarte mult cerute de cumpărători pentru sezonul cald.” Sc. 12 I 78 p. 5. ♦ 2. s. n. ◊ „Noile modele de îmbrăcăminte tricotată sunt realizate din fibre naturale în amestec cu fibre chimice, din fire cu efecte speciale (bucleuri, nopeuri, flameuri etc.), precum și din alte tipuri de fire.” R.l. 30 VII 80 p. 2 (din fr. bouclé)

BUCLĂ, bucle, s. f. I. 1. Șuviță de păr răsucită în spirală; zuluf, cârlionț. 2. Porțiune de fir textil, răsucită în timpul tricotării, în formă de buclă (I 1). II. 1. Curbă dintr-un drum în serpentină. ♦ Cot al unui curs de apă. 2. Piesă metalică pe care se fixează, prin îndoire, capătul unui cablu. 3. (Inform.) Secvență a instrucțiunilor unui program, repetabilă în execuție până la îndeplinirea condiției cerute. ◊ Buclă digitală = aparat electronic folosit pentru redarea infinită a unei secvențe sonore înregistrate. – Din fr. boucle.

buclă s.f. 1 Șuviță de păr ondulat în formă de spirală; cîrlionț, zuluf. Un cap tînăr de fată încărcat cu bucle (CĂL.). 2 (text.) Bucată de fir textil, îndoită și răsucită în timpul tricotării, în formă ondulată, care formează ochiul tricotului. 3 Curbă foarte strînsă, folosită la racordarea porțiunilor drepte ale unui drum în serpentină. ♦ Curbă a unui curs de apă. 4 (constr., electr.) Obiect care are formă de spirală sau de inel (fir, cablu, conductă etc.). ♦ Piesă metalică pe care se fixează, prin îndoire, capătul unui cablu, a unei conducte etc. 5 (inform.) Secvență din instrucțiunile unui program care se execută de mai multe ori pînă se satisfac anumite condiții. ◊ Buclă digitală = aparat electronic pentru redarea infinită a unei secvențe sonore înregistrate. 6 (cib.) Suită de efecte în care ultimul corespunde celui dintîi. 7 (med.) Ansă. • pl. -e. /<fr. boucle.

bucleu s.n. v. bucle.

*BUCLĂ (pl. -le) sf. Inel de păr, cîrlionț (🖼 632): își netezește buclele din frunte (DLVR.) [fr.].

BUCLĂ, bucle, s. f. I. 1. Șuviță de păr răsucită în spirală; zuluf, cârlionț. 2. Porțiune de fir textil, răsucită în timpul tricotării, în formă de buclă (I 1). II. 1. Curbă dintr-un drum în serpentină. ♦ Cot al unui curs de apă. 2. Piesă metalică pe care se fixează, prin îndoire, capătul unui cablu. 3. (În sintagma) Buclă digitală = aparat electronic folosit pentru redarea infinită a unei secvențe sonore înregistrate. – Din fr. boucle.

BUCLĂ¹, bucle, s. f. Șuviță de păr răsucită în spirală; zuluf, cîrlionț. Își îndreptă pălărioara peste buclele aurii. REBREANU, R. I 185. Buclele-i de aur cad pe albu-i sin, Rozele și crinii pe fața-i se-ngîn. BOLINTINEANU, O. 33. Copilă... a căriia păr... cădea în bucle unduioase pe umerii săi. NEGRUZZI, S. I 226.

BUCLĂ², bucle, s. f. 1. Curbă foarte pronunțată, folosită la racordarea porțiunilor drepte ale unui drum în serpentină. 2. Piesă metalică pe care se îndoaie și se fixează capătul unui cablu.

BUCLĂ, bucle, s. f. I. 1. Șuviță de păr răsucită în spirală; zuluf, cîrlionț. 2. Parte a ochiului unui fir, formată în timpul tricotării. II. 1. Curbă foarte pronunțată, folosită la unirea porțiunilor drepte ale unui drum în serpentină. ♦ Porțiune șerpuită a unui curs de apă. 2. Piesă metalică pe care se fixează, prin îndoire, capătul unui cablu. – Fr. boucle.

BUCLĂ s.f. I. 1. Șuviță de păr răsucită; cîrlionț, zuluf. 2. Parte a ochiului unui fir format în timpul tricotării. II. 1. Curbă pronunțată folosită la racordarea aliniamentelor unei serpentine. ♦ Porțiune a unui curs de apă cu o puternică cotitură. 2. Piesă de metal pe care se fixează, îndoindu-se, capătul unui cablu. [< fr. boucle].

BUCLEU s.n. Țesătură, stofă cu aspect buclat. [< fr. bouclé].

BUCLĂ s. f. 1. șuviță de păr răsucită; cârlionț, zuluf. 2. parte a ochiului unui fir în timpul tricotării. 3. curbă la racordarea aliniamentelor unei serpentine. ◊ cotitură a unui curs de apă. 4. parte dintr-un cablu, dintr-o conductă etc. având forma unei porțiuni dintr-o curbă închisă. 4. (inform.) secvență din instrucțiunile unui program care se execută de mai multe ori până se satisfac anumite condiții. 6. (cib.) suită de efecte în care ultimul corespunde celui dintâi. (< fr. boucle)

BUCLĂ ~e f. 1) Șuviță de păr, răsucită în spirală; cârlionț; zuluf. 2) Îndoitură în formă de laț a firului din care este alcătuit ochiul unui tricot. 3) Porțiune a albiei unui curs de apă, având forma unei curbe foarte pronunțate. 4) tehn. Piesă metalică pe care se fixează capătul unui cablu. [Sil. bu-clă] /<fr. boucle

BUCLEU ~e n. Material textil cu aspect buclat. [Sil. bu-cleu] /<fr. bouclé

buclă f. inel de păr frezat: buclele-i de aur cad pe albu-i sân BOL.

*2) búclă f., pl. e (fr. boucle, d. lat. búccula, dim. d. bucca, bucă, obraz). Barb. Ciuf de păr cîrlionțaț, cîrlionț, zuluf.

1) búclă f. (mrom.) V. boclă.

bucle² (desp. bu-cle) s. n., art. bucleul; (fire; sorturi) pl. bucleuri

bucle¹ (desp. bu-cle) adj. invar. (țesături ~)

bucle² (bu-cle) s. n., art. bucleul; (sorturi, fire) pl. bucleuri

bucle¹ (bu-cle) adj. invar.

bucle s. n. (sil. -cle), art. bucleul; pl. bucleuri

buclă (desp. bu-clă) s. f., g.-d. art. buclei; pl. bucle

buclă (bu-clă) s. f., g.-d. art. buclei; pl. bucle

buclă s. f. (sil. -clă), g.-d. art. buclei; pl. bucle

bucleu s. n., pl. buclee

buclă (bucle), s. f. – Cîrlionț, zuluf. Fr. boucle. – Der. bucla, vb. (a ondula, a încreți), din fr. boucler; buclarisi, vb. (a greși lovitura, a o da în bară), a cărei formație nu este clară. Fiind vorba de un cuvînt curent în argoul elevilor, și avînd în vedere terminația sa, proprie înprumuturilor din ngr., presupunem că este vorba de fr. boucler „a ține la arest”, sau „a pedepsi un elev interzicîndu-i să plece”; în acest caz ar fi termen importat la începutul sec. XIX, în epoca primelor licee franceze din București și Iași. Nu este probabilă explicația lui Scriban, care pleacă de la bg. burak „sfeclă”, pentru a construi un vb. *buraklisam „mă înroșesc”.

BUCLĂ s. 1. cârlionț, creț, inel, ondulație, ondulă, val, zuluf, (rar) sfredel, sfredelitură, (reg.) scârlionț, zgârlăunte, (Ban.) cocor, (prin Munt. și Mold.) scâr. (~ a părului cuiva.) 2. (TEHN.) spiră. (~ a unui cablu.)

BUCLĂ s. 1. cîrlionț, creț, inel, ondulație, ondulă, val, zuluf, (rar) sfredel, sfredelitură, (reg.) scîrlionț, zgîrlăunte, (Ban.) cocor, (prin Munt. și Mold.) scîr. (~ a părului cuiva.) 2. (TEHN.) spiră. (~ a unui cablu.)