BUCENTAUR, bucentauri, s. m. Ființă fabuloasă, jumătate om, jumătate taur. [Pr.: -ta-ur] – Din fr. bucentaure.

bucentaur sm [At: DEX² / P: ~a-ur / Pl: ~i / E: fr bucentaure] (Mit) Centaur care avea corp de taur.

bucentaur s.m. 1 (în mit. greacă și romană) Ființă mitică pe jumătate om și jumătate taur; centaur care avea corp de taur. 2 Corabie poleită cu aur, folosită de dogii Veneției la festivități solemne (care avea la proră o sculptură reprezentînd un bucentáur). Pe vechiul bucentaur, prin Veneția purtat (ALECS.). • sil. -ta-ur. pl. -i. /<fr. bucentaure, it. bucentauro; cf. gr. βοῡς, „bou”, κένταυρος, „centaur”.

BUCENTAUR, bucentauri, s. m. (În mitologie) Centaur care avea corp de taur. [Pr.: -ta-ur] – Din fr. bucentaure.

BUCENTAUR s.m. 1. Centaur cu corp de taur. 2. Corabie de festivități a dogilor venețieni. [Pron. -ta-ur. / < fr. bucentaure, cf. gr. bous – bou, kentauros – centaur].

BUCENTAUR s. m. ființă fabuloasă, jumătate om și jumătate taur. (< fr. bucentaure)

BUCENTAUR ~i m. mit. Centaur cu corp de taur. [Sil. -ta-ur] /<fr. bucentaure

Bucentaur m. numele corăbiei aurite de pe care dogii Veneției aruncau, la încoronarea lor, un inel în valuri, drept semn de logodnă cu Adriatica: pe vechiul Bucentaur prin Veneția purtat AL.

bucentaur (desp. -ta-ur) s. m., pl. bucentauri

bucentaur (-ta-ur) s. m., pl. bucentauri

bucentaur s. m. (sil. -ta-ur), pl. bucentauri