bucentaur s.m. 1 (în mit. greacă și romană) Ființă mitică pe jumătate om și jumătate taur; centaur care avea corp de taur. 2 Corabie poleită cu aur, folosită de dogii Veneției la festivități solemne (care avea la proră o sculptură reprezentînd un bucentáur). Pe vechiul bucentaur, prin Veneția purtat (ALECS.). • sil. -ta-ur. pl. -i. /<fr. bucentaure, it. bucentauro; cf. gr. βοῡς, „bou”, κένταυρος, „centaur”.