2 intrări

18 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

bucea sf [At: LB / V: bocșă, bocșea, buccea, bucșă, bucce, bucie / Pl: ~ele / E: ml buccella] 1 Cilindru metalic care căptușește pe dinăuntru butucul roților de căruță (sau de camion). 2 (Reg) Roata de fier a leucei. 3 Manșon de metal montat între două piese. 4 Verigă ce prinde mânerul șurubelniței de limbă Si: brățară. 5 Gâtul pâlniei Si: burlui. 6 Cavitatea unui candelabru sau a unui sfeșnic în care se pune lumânarea. 7 Scobitură într-o piesă de lemn, în care se îmbucă proeminența altei piese. 8 Colac în formă de coroniță.

BUCEÁ, bucele, s. f. 1. Manșon de metal montat între două piese; bucșă. ♦ Căptușeală de fontă din interiorul unui butuc de roată (de car, de camion etc.). 2. Scobitură într-o piesă de lemn, în care se îmbucă proeminența altei piese. – Lat. buccela „guriță”.

BUCEÁ, bucele, s. f. 1. Manșon de metal montat între două piese; bucșă. ♦ Căptușeală de fontă din interiorul unui butuc de roată (de car, de camion etc.). 2. Scobitură într-o piesă de lemn în care se îmbucă proeminența altei piese. – Lat. buccela „guriță”.

BUCEÁ, bucele, s. f. 1. Cilindru de fier cu care se căptușește pe dinăuntru butucul roții; bucșă2. La barieră se isprăvise caldarîmul și o luam pe șleau, cu roatele în noroi pînă la bucea. GHICA, S. 241. ♦ Manșon de metal montat între două piese (între care există o mișcare relativă) spre a le proteja de uzură. 2. Dispozitiv care îmbucă sau prinde o parte a unei unelte (mînerul șurubelniței, al daltei etc.).

BUCEÁ, bucele, s. f. 1. Manșon de metal montat între două piese între care există o mișcare relativă, pentru a le proteja de uzură, sau între două piese asamblate rigid, pentru a ușura dezmembrarea. ♦ Manșon de fontă cu care se căptușește pe dinăuntru butucul roții (de car, de camion etc.). 2. Dispozitiv care îmbucă sau prinde o parte a unei unelte. – Lat. buccella „guriță”.

BUCEÁ ~éle f. 1) Manșon metalic montat între două piese asamblate; bucșă. 2) Piesă metalică cilindrică, montată în interiorul unui butuc de roată (de căruță. de camion etc.). 3) Scobitură făcută într-o piesă (de lemn sau de metal), în care intră capul altei piese cu care se îmbină; bucșă. [G.-D. bucelei; Sil. bu-cea] /<lat. buccella

buceà f. 1. colac de fier vârât în căpățâna roții, care o apără, să nu se roază de osie; 2. gaura sfeșnicului în care se bagă lumânarea; 3. țeava pâlniei. [Lat. BUCCELLA, guriță (după forma-i circulară)].

buceá f., pl. ele (dim. d. bucșă, nu d. lat. buccellla. dim. d. bucca, gură). Tub de fer care căptușește butucu roateĭ pin năuntru ca să nu se roadă de frecătură. Gura sfeșniculuĭ. Căcĭulă de metal care se pune la vârfu creionuluĭ ca să nu se rupă în buzunar.

buci vt [At: H IV, 280 / V: bocșí, bucșí, butí / Pzi: bucesc / E: bucea] A pune o bucea la butucul roții.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

buceá s. f., art. buceáua, g.-d. art. bucélei; pl. bucéle, art. bucélele

buceá s. f., art. buceáua, g.-d. art. bucélei; pl. bucéle


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BUCEÁ s. v. brățară, gât.

BUCEÁ s. (TEHN.) bucșă, (reg.) prisnel. (~ la osia carului.)

BUCEA s. (TEHN.) bucșă, (reg.) prisnel. (~ la osia carului.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

buceá (bucéle), s. f.1. Căptușeală metalică în interiorul unui butuc de roată. – 2. Cerc, manșon, inel în general. Var. buccea, boccea, bucșe(a), bocșa, bocie. Lat. bŭccella „guriță” (Candrea-Dens., 190; DAR); cf. it. buccella, prov. bucella „îmbucătură mică”. Rezultatul normal, bucea, pare a fi suferit influența pol. buks(a) „butucul roții” (› rom. bucșe), cf. Cihac, II, 31, și poate a lui boccea. În orice caz, etimonul nu este perfect clar (cf. Graur, BL, V, 90).

Intrare: bucea
substantiv feminin (F154)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bucea
  • buceaua
plural
  • bucele
  • bucelele
genitiv-dativ singular
  • bucele
  • bucelei
plural
  • bucele
  • bucelelor
vocativ singular
plural
Intrare: buci (vb.)
verb (VT406)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • buci
  • bucire
  • bucit
  • bucitu‑
  • bucind
  • bucindu‑
singular plural
  • bucește
  • buciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • bucesc
(să)
  • bucesc
  • buceam
  • bucii
  • bucisem
a II-a (tu)
  • bucești
(să)
  • bucești
  • buceai
  • buciși
  • buciseși
a III-a (el, ea)
  • bucește
(să)
  • bucească
  • bucea
  • buci
  • bucise
plural I (noi)
  • bucim
(să)
  • bucim
  • buceam
  • bucirăm
  • buciserăm
  • bucisem
a II-a (voi)
  • buciți
(să)
  • buciți
  • buceați
  • bucirăți
  • buciserăți
  • buciseți
a III-a (ei, ele)
  • bucesc
(să)
  • bucească
  • buceau
  • buci
  • buciseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

bucea

  • 1. Manșon de metal montat între două piese.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: bucșă
    • 1.1. Căptușeală de fontă din interiorul unui butuc de roată (de car, de camion etc.).
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
      exemple
      • La barieră se isprăvise caldarîmul și o luam pe șleau, cu roatele în noroi pînă la bucea. GHICA, S. 241.
        surse: DLRLC
  • 2. Scobitură într-o piesă de lemn, în care se îmbucă proeminența altei piese.
    surse: DEX '09 DLRLC

etimologie: