brutărie sf [At: I. IONESCU, M. 684 / Pl: ~ii / E: brutar + -ie] 1 Loc în care se fabrică pâinea Si: (îrg) pitărie. 2 Loc în care se vinde pâinea Si: (îrg) pitărie. 3 Meserie de brutar (1).

brutărie s.f. 1 Meseria de brutar. 2 Loc unde se fabrică sau se vinde pîine. În brutării miroase a pîine nouă (DRAG.). • pl. -ii. g.-d. -iei. /brutar + -ie.

BRUTĂRIE sf. ⚚ Locul unde se face sau se vinde pîinea, pitărie (🖼 625) [brutar].

BRUTĂRIE, (2) brutării, s. f. 1. Meseria de brutar. 2. Clădire (cu instalația necesară) în care se fabrică pîine. În brutării miroase-a pîine nouă. DRAGOMIR, în POEZ. N. 199.

BRUTĂRIE, (2) brutării, s. f. 1. Meseria de brutar. 2. Clădire în care se fabrică sau se vinde pîine. – Din brutar + suf. -ie.

BRUTĂRIE ~i f. 1) Îndeletnicire de brutar. 2) Local unde se coace și/sau se vinde pâine. [Art. brutăria; G.-D. brutăriei; Sil. -ri-e] /brutar + suf.~ie

brutărie f. locul unde se face sau se vinde pâine.

brutăríe f. (d. brut). Vest. Localu în care se face orĭ se vinde pîne. – În est pitărie.

pităríe f. (d. pitar). Vechĭ. Rangu pitaruluĭ. Azĭ. Mold. Trans. Casă în care se face pîne. Meseria de a face pîne: a învăța pităria. – Mold. Pop. chitărie. Munt. brutărie.

brutărie s. f., art. brutăria, g.-d. art. brutăriei; (localuri) pl. brutării, art. brutăriile (desp. -ri-i-)

brutărie s. f., art. brutăria, g.-d. art. brutăriei; (localuri) pl. brutării, art. brutăriile

brutărie s. f., art. brutăria, g.-d. art. brutăriei; (magazine) pl. brutării, art. brutăriile

brutărie, -riei gen. a.

BRUTĂRIE s. (Transilv. și Ban.) pecărie, (Mold. și Transilv.) pitărie, (înv.) magupie, (înv., în Mold.) formă. (A luat o pâine de la ~.)

BRUTĂRIE s. (Transilv. și Ban.) pecărie, (Mold. și Transilv.) pitărie, (înv.) magupie, (înv., în Mold.) formă. (A luat o pîine de la ~.)