BROSCOI, broscoi, s. m. 1. Augmentativ al lui broască (I). 2. Masculul broaștei (I). 3. (Glumeț) Epitet dat unui copil mic. – Broască + suf. -oi.

broscoi sm [At: I. GOLESCU, ap. ZANNE, P. I, 339 / Pl: ~ / E: broască + -oi] 1 Broscoaică. 2 Mascul al broaștei. 3 (Gmț) Copil măricel Si: puști. 4 (Reg) Plantă nedefinită mai îndeaproape.

broscoi s.m. 1 Aug. al lui broască. Broscoii din răstoacă îl insultă-n pauze (TOPÎR.). 2 Masculul broaștei. 3 (fam.; iron.) (Epitet pentru un) copil mic. • pl. -oi. /broască + -oi.

BROSCOI, broscoi, s. m. 1. Augmentativ al lui broască (1). 2. Masculul broaștei (1). 3. (Glumeț) Epitet dat unui copil mic. – Broască + suf. -oi.

BROSCOI, broscoi, s. m. 1. Augmentativ al lui broască (1). Broscoii din răstoacă Îl insultă-n pauze. TOPÎRCEANU, B. 47. 2. Masculul broaștei.

BROSCOI, broscoi, s. m. 1. Augmentativ al lui broască (I). 2. Masculul broaștei. 3. (Glumeț) Copil.

BROSCOI ~ m. (augmentativ de la broască) 1) Masculul broaștei. 2) fam. Copil mic dolofan, cu ochii mari. /broască + suf. ~oi

broscóĭ m., pl. tot așa. Broască mare. Fig. Fam. Copil mic: mă broscoĭule! V. borboloc.

broscoiu m. 1. broască râioasă; 2. (ironic) copil mic.

broscoi s. m., pl. broscoi, art. broscoii

broscoi s. m., pl. broscoi, art. broscoii

broscoi s. m., pl. broscoi, art. broscoii

broscoi

BROSCOI s. (ZOOL.) (reg.) broscan.

BROSCOI s. (ZOOL.) (reg.) broscan.

broscoi, broscoi s. m. copil mic