14 definiții pentru brațetă brațet


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

brațétă sfs [At: PANN, P. V. II, 115/s / V: ~țet sm / Pl: ~te / E: braț + -etă] (Pfm; îe) A merge, a fi (cu cineva) sau a lua (pe cineva) la (sau de) ~ A merge, a fi (cu cineva) sau a lua (pe cineva) la (sau de) braț.

BRAȚÉTĂ s. f. (Fam.; în expr.) A merge cu cineva (sau a lua pe cineva) la brațetă = a merge cu cineva (sau a lua pe cineva) de braț. – Din it. [a] bracetto (modificat după braț).

BRAȚÉTĂ s. f. (Fam.; în expr.) A merge cu cineva (sau a lua pe cineva) la brațetă = a merge cu cineva (sau a lua pe cineva) de braț. – Din it. [a] bracetto (modificat după braț).

BRAȚÉTĂ s. f. (Pe cale de dispariție, numai în expr.) A merge cu cineva (sau a lua pe cineva) la brațetă = a merge cu cineva (sau a lua pe cineva) la braț. – Variantă: brațét (PANN, P. V. II 115) s. n.

BRAȚÉTĂ s. f. (Fam., în expr.) A merge cu cineva (sau a lua pe cineva) la brațetă = a merge cu cineva (sau a lua pe cineva) de braț. – Din braț (după it. [a] braccetto).

BRAȚÉTĂ s.f. A merge (cu cineva) la brațetă = a merge (cu cineva) de braț. [Var. brațet s.n. / < it. braccetto].

BRAȚÉTĂ s. f. a merge (cu cineva) la ~ = a merge (cu cineva) de braț. (< it. /a/ braccetto)

brațét sm vz brațetă

BRAȚÉT s. f. v. brațetă.

BRAȚÉT s.n. v. brațetă.

brațét n. și brațétă f. (d. braț cu sufixu it. et). Pop. La brațet saŭ la brațetă, țînîndu-se unu de altu braț la braț: a te plimba la brațet.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

brațétă (la ~) (fam.) loc. adv.

Intrare: brațetă
brațetă substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • brațe
  • brațeta
plural
  • brațete
  • brațetele
genitiv-dativ singular
  • brațete
  • brațetei
plural
  • brațete
  • brațetelor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • brațet
  • brațetul
  • brațetu‑
plural
  • brațete
  • brațetele
genitiv-dativ singular
  • brațet
  • brațetului
plural
  • brațete
  • brațetelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

brațetă brațet

  • 1. familiar expresie A merge cu cineva (sau a lua pe cineva) la brațetă = a merge cu cineva (sau a lua pe cineva) de braț.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN

etimologie:

  • limba italiană [a] bracetto (modificat după braț).
    surse: DEX '09 DEX '98 DN