brațetă sfs [At: PANN, P. V. II, 115/_s / V: ~țet sm / Pl: ~te / E: braț + -etă] (Pfm; îe) A merge, a fi (cu cineva) sau a lua (pe cineva) la (sau de) ~ A merge, a fi (cu cineva) sau a lua (pe cineva) la (sau de) braț.

brațetă s.f. Expr. (fam.) A merge cu cineva (sau a lua pe cineva) la brațetă = a merge cu cineva (sau a lua pe cineva) de braț. • pl. -e. /<it. braccetto, după braț.

BRAȚETĂ s. f. (Pe cale de dispariție, numai în expr.) A merge cu cineva (sau a lua pe cineva) la brațetă = a merge cu cineva (sau a lua pe cineva) la braț. – Variantă: brațet (PANN, P. V. II 115) s. n.

BRAȚETĂ s. f. (Fam., în expr.) A merge cu cineva (sau a lua pe cineva) la brațetă = a merge cu cineva (sau a lua pe cineva) de braț. – Din braț (după it. [a] braccetto).

BRAȚETĂ s.f. A merge (cu cineva) la brațetă = a merge (cu cineva) de braț. [Var. brațet s.n. / < it. braccetto].

BRAȚETĂ s. f. a merge (cu cineva) la ~ = a merge (cu cineva) de braț. (< it. /a/ braccetto)

brațet sm vz brațetă

*BRAȚET sbst., BRAȚETĂ sf. pop. numai în loc. adv. la ~, de ~, de-a ~, la braț, dîndu-și brațul unul altuia: Și privește cu jind mare la cîți de brațet se duc (PANN); s’o pornit de-aici la brațetă cu doi cavaleri (ALECS.) [it. a braccetto, refăcut după braț].

BRAȚET s. f. v. brațetă.

BRAȚET s.n. v. brațetă.

brațet (la) adv. braț la braț.

brațét n. și brațétă f. (d. braț cu sufixu it. et). Pop. La brațet saŭ la brațetă, țînîndu-se unu de altu braț la braț: a te plimba la brațet.

brațetă (la ~) (fam., înv.) loc. adv.

brațetă (la ~) (fam.) loc. adv.

brațetă s. f.

brațetă, -te.