BUTAȘ, butași, s. m. Porțiune de lăstar, de rădăcină sau de frunză, detașată de planta-mamă care, în condiții favorabile, produce rădăcini, formând o nouă plantă. – Din magh. bujtás.

botaș¹ sm [At: H X, 21 / Pl: ~i / E: botă² + -aș] 1 (Mol) Hăitaș. 2 (Buc) Bătăuș.

botaș² sm vz butaș

botâș^[1] sm vz botoș

botâu^2[1] sm vz botoș

boteș^[1] sm vz butaș

botoș sm [At: MARIAN, INS. 400 / V: botâz, botuș / Pl: ~i / E: nct] (Ent; Buc; Trs) Căpușă (Ivodes).

botoși smp vz botâș^[1]

botuș sm vz botoș

butaș sm [At: ECONOMIA, 158/2 / V: bot~ / Pl: ~i / E: mg bujtás] Porțiune de lăstar, de rădăcină sau de frunză, detașată de la planta-mamă și sădită în pământ, cu scopul de a se înrădăcina și de a forma o plantă nouă Cf răsad.

butaș s.m. (bot.) Lăstar, frunză, fragment de rădăcină, tulpină, mugure detașate de planta-mamă, care, sădite în pămînt, în condiții favorabile de umezeală, lumină și căldură, produc rădăcini, formînd o nouă plantă. • pl. -i. /<magh. dial. bútás.

BUTAȘ sm. 🌿 Rămurică tăiată dintr’o plantă (viță de vie, salcie, plop, liliac, mușcată, etc.) îngropată cu capătul tăiat în pămînt, ca să prinză rădăcină (🖼 688) [comp. ung. bujtás].

BUTAȘ, butași, s. m. Porțiune de lăstar, de rădăcină sau de frunză, detașată de la planta-mamă și sădită în pământ, cu scopul de a se înrădăcina și de a forma o plantă nouă. – Din magh. bujtás.

BUTAȘ, butași, s. m. Porțiune de lăstar, de rădăcină sau de frunză, care, plantată în pămînt în condiții prielnice de umezeală și de căldură, este capabilă să reproducă în întregime planta de la care a fost detașată. Răsadniță de butași.

BUTAȘ, butași, s. m. Porțiune de lăstar, de rădăcină sau de frunză, detașată de la planta-mamă și sădită în pămînt, cu scopul de a se înrădăcina și de a forma o plantă nouă. – Comp. magh. bujtás.

BUTAȘ ~i m. Porțiune din tulpina, din rădăcina, ramurile sau frunzele unei plante, detașată de la planta-mamă și sădită în pământ pentru a obține o plantă nouă. ~ de viță de vie. /<ung. bujtás

bòtoși m. pl. soiu de opinci. [Ung. BOTOS, încălțăminte de pâslă].

butaș m. ramură verde tăiată dintr’un copaciu și pusă în pământ ca să prinză rădăcină. [Ung. BUJTAS].

1) bótăș V. butáș.

3) bótăș V. potaș.

2) bótăș V. botoș.

bóteș V. butaș.

botóș m. (ung. botos, pantof de pîslă). Munt. Dobr. Pantof grosolan de pĭele. – În Suc. bótăș, opincă în formă de papuc.

butáș m. (ung. bujtás, a.î.). Ramură nedespărțită de trunchĭ care e pusă în pămînt ca să prindă rădăcină, și pe urmă să fie despărțită. – Pe alocurea și bóteș. V. stolon.

pótaș (și potáș?) n. (rut. pótáš, pol. potasz, rus. potáš). Vechĭ. Potasă: la 1798 era o singură fabrică de potaș din cenușă de stejar în toată Moldova (Iorga, Negoț. 198). – Și bótăș (est).

+botoș s. m., pl. botoși

butaș s. m., pl. butași

butaș s. m., pl. butași

butaș s. m., pl. butași

butaș, (butași), s. m. – Lăstar, altoi. Mag. bujtas (Cihac, II, 406), probabil moștenit din cuman butak „ramură”, cf. Bogrea, Dacor., I, 274. – Der. butăși, vb. (a înmulți o plantă prin butași).

botoș, botuș Există o serie de nume de încălțăminte cu forme foarte asemănătoare, astfel încît adesea ele sînt amestecate. La DDRF găsim botuș (dicționarul nu notează accentul) „gheată de copil”. Îl întâlnim apoi în DU: botoși „soi de opinci”, din magh. botos „încălțăminte de pîslă”, apoi cu aceeași etimologie, la TDRG bo'tăș, bo'toș, bo'tuș „gheată ordinară, fără vîrf, făcută din pielea jupuită de pe picioarele de dinapoi ale vitelor”. La DA informațiile se înmulțesc : găsim pe de o parte botîș din munții Sucevei), cu înțeles ca la Tiktin, și bo'toși „încălțăminte turcească ce acopere numai vîrful degetelor” (după H., I, p. 253), pentru a cărui etimologie se trimite la bătuș, dar și la cuvîntul unguresc, iar pe de altă parte, sub forma bătus (din Brașov), „”gheată de copil„ cu varianta botuș de la Cihac). De astă dată etimologia, este bg. бътуш (ботуш) ”cizmă„, dar se trimite și la botîș. Prima formă bulgărească e inserată în Berneker, a doua și în рське. Alături există în DA diminutivul bătușei ”încălțăminte de lînă pentru copii mici„ (din Făgăraș și Țara Oltului). La Scriban nu apare decât boto'ș, din Muntenia și Dobrogea, cu înțelesul de ”pantof grosolan de piele„ și cu varianta botăș din Suceava ”opincă în formă de papuc„, iar etimologia, pentru ambele este magh. botos. Diminutivul butușel ”papuc de copil mic„ este atestat în Lex. Reg. (p.76, din Rîmnicul-Vîlcea), iar în București circulă sub forma botușei (vezi botoșeii, ,,Magazinul”, 9. XII. 1961, p. 6, col. 6). Din cele arătate se desprinde clar situația: un cuvînt maghiar cu accentul pe inițială, cu sensul de încălțăminte pentru adulți, altul bulgar, cu accentul pe finală (sub forma diminutivului diferențierea aceasta nu mai apare), cu înțelesul de „încălțăminte pentru copii mici”. Cuvântul maghiar apare în secolul al XV-lea și provine din fr. bottes (Bárczi) ; același cuvînt francez, sub forma singularului a pătruns în mai toate limbile slave (Berneker), dar numai bulgara i-a adăugat sufixul -uš (diminutivul în bulgărește este бοтўшка).

BOTĂȘ, radicalul numelui Botoșani, orașul, scris în acte Botăș/ani, -eni, oscilează între formele: Botaș, Botăș, Botîș, Botoș, Botuș, fiecare avînd derivatele sale; Bogrea îl explică greșit prin subst. blg. бoтушap „cismar”, iar Iorgu Iordan, mai corect, din subst. botușe(le) < botîșe, un soiu de opinci. 1. Botaș Ion (< bot), act.); -a (VM). 2. Botăș (< botă = bîtă) mold. (Dm; Ștef; C Ștef; Sd XVI); boier (17 A IV 52); > Botășani (16 A III; Botășești (Dm). 3. Bot/îș, -iș, mar. (Sd XVII). 4. *Botoș < „botoși sau hileri” (DLR): + suf. augm. -an: Botoșan, Ion (Tec I; Meșt Cr); -i, -a ss.; -ul, Necula, 1693 (Ac Bz 8 și 17 B IV 530); Botoș/ești, -enița ss. 5. *Botuș, > Botușa b. (17 B III 54); + -an: Botușan (Gr Buc); Botușel (Ac Bz 21). 6. Botușar munt. (17 B III 54, IV 142) < blg. бoтушap „cismar”. 7. Prin as. progr., Botoșariul, N. (AO XVI 329).

BOTAȘ s. v. bătăiaș, gonaci, gonaș, hăitaș, mânător.

BOTOȘ s. v. căpușă.

BUTAȘ s. (BOT.) (înv. și reg.) sad, (Mold.) mustăcer.

botaș s. v. BĂTĂIAȘ. GONACI. GONAȘ. HĂITAȘ. MÎNĂTOR.

botoș s. v. CĂPUȘĂ.

BUTAȘ s. (BOT.) (înv. și reg.) sad, (Mold.) mustăcer.

botaș, botași, s.m. Paznic (la vite). ■ (onom.) Botaș, nume de familie în jud. Maram. – Din botă + suf. -aș (MDA).

botaș, botași, s.m. – Paznic (la vite). ♦ (onom.) Botaș, nume de familie în Maramureș (DFN, 2007). – Din botă + suf. -aș (MDA).

botaș, -i, s.m. – Paznic (la vite). – Din botă „băț, toiag, par” (< magh. bot < sl. bŭtŭ) + -aș.