2 intrări
10 definiții

Explicative DEX

BORTIT, -Ă, bortiți, -te, adj. (Reg.) Găurit2. ♦ Scorburos. – V. borti.

BORTIT, -Ă, bortiți, -te, adj. (Reg.) Găurit2. ♦ Scorburos. – V. borti.

bordiță sf vz bortiță corectat(ă)

bortit2, ~ă a [At: DEX2 / Pl: ~iți, ~e / E: borti] (Reg) 1 Găurit2. 2 (Pop) Scorburos.

bortiță sf [At: CANTEMIR, I. I. I, 208 / V: ~rdi~ / Pl: ~țe / E: bortă + -iță] 1 (Îf bordiță) Urdiniș.

bortit, -a adj. (reg.) 1 Cu găuri; bortelit 2 (despre copaci) Scorburos. Bietul Păpuc carele ațipise în fagul bortit (BUD.). • pl. -ți,-te. /v. borti.

BORTIT, -Ă, bortiți, -ie, adj. (Mold., Transilv.) Cu bortă, găurit; (despre copaci) scorburos. Bietul Păpuc, carele ațipise In fagul bortit, atunci deodată, Tocma într-un ceas rău ochii-și deschisă. BUDAI-DELEANU, Ț. 282. Chinuită și muncită, Peste tot locul bortită; Cine-o are îi bogat, Cine nu, îi om sărac (Pîinea). GOROVEI, C. 278.

BORTIT, -Ă, bortiți, -te, adj. (Reg.) Cu bortă; găurit. ♦ Scorburos. – V. borti.

Sinonime

BORTIT adj. v. găurit, perforat, scobit, sfredelit, străpuns.

bortit adj. v. GĂURIT. PERFORAT. SCOBIT. SFREDELIT. STRĂPUNS.

Arhaisme și regionalisme

BORTIȚĂ s. f. (Mold.) Diminutiv al lui bortă. Oricînd leul brînca în bortița stîncii și-ar băga. CANTEMIR, IST. Etimologie: bortă + suf. -iță. Vezi și bortă.

Intrare: bortit (adj.)
bortit1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bortit
  • bortitul
  • bortitu‑
  • bortită
  • bortita
plural
  • bortiți
  • bortiții
  • bortite
  • bortitele
genitiv-dativ singular
  • bortit
  • bortitului
  • bortite
  • bortitei
plural
  • bortiți
  • bortiților
  • bortite
  • bortitelor
vocativ singular — —
plural — —
Intrare: bortiță
bortiță substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bortiță
  • bortița
plural
  • bortițe
  • bortițele
genitiv-dativ singular
  • bortițe
  • bortiței
plural
  • bortițe
  • bortițelor
vocativ singular —
plural —
bordiță substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bordiță
  • bordița
plural
  • bordițe
  • bordițele
genitiv-dativ singular
  • bordițe
  • bordiței
plural
  • bordițe
  • bordițelor
vocativ singular —
plural —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

bortit, bortităadjectiv

    • format_quote Chinuită și muncită, Peste tot locul bortită; Cine-o are îi bogat, Cine nu, îi om sărac (Pâinea). GOROVEI, C. 278. DLRLC
    • 1.1. Scorburos. DEX '09 MDA2 DEXI DEX '98 DLRLC DLRM
      sinonime: scorburos
      • format_quote Bietul Păpuc, carele ațipise În fagul bortit, atunci deodată, Tocma într-un ceas rău ochii-și deschisă. BUDAI-DELEANU, Ț. 282. DLRLC
etimologie:
  • vezi borti DEX '09 MDA2 DEXI DEX '98 DLRM

bortiță, bortițesubstantiv feminin

  • 1. (În forma bordiță) Urdiniș. MDA2
    sinonime: urdiniș
etimologie:
  • bortă + -iță MDA2

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.