2 intrări

Articole pe această temă:

19 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

bocí1 [At: DOSOFTEI, ap. GCR 258 / 20 / Pzi: bocesc / E: boace] 1-4 vir A exprima, prin vaiete sau cuvinte, o durere mare (sufletească) Si: a (se) văita, a (se) tângui, a (se) jeli. 5-6 vir A plânge zbuciumat, cu vaiete și tânguiri. 7 vt A spune bocete la moartea cuiva.

bocí2 [At: POMPILIU, B. 1005 / Pl: ~cii / E: nct] 1 sm (Rar; reg) Vițel căruia nu i s-a dat un nume. 2 i Strigăt cu care se cheamă vițeii.

BOCÍ, bocesc, vb. IV. Intranz. și refl. A plânge tare (cu vaiete și strigăte). ♦ Tranz. A recita bocete (2). – Din boace (înv. și reg. „voce” < lat.).

BOCÍ, bocesc, vb. IV. Intranz. și refl. A plânge tare (cu vaiete și strigăte). ♦ Tranz. A recita bocete la înmormântarea cuiva. – Din boace (înv. și reg. „voce” < lat.).

BOCÍ, bocesc, vb. IV. 1. Intranz. A plînge cu vaiete și strigăte. Toader îi tot aținea calea [fetei], ba o dată i-a făcut și vînt, de fata a început să bocească. REBREANU, R. II 137. Femeia lui, cum îl vede, începe a boci și a zice: Vai de mine și de mine, bărbate, ce-am pățit. CREANGĂ, P. 176. Ian auzi cum se bocesc toți nenorociții prinși în codru de Mama Pădurii! ALECSANDRI, T. I 421. Refl. Trei zile s-a bocit umblînd aiurită pe mal, ștrigîndu-și într-una odorul pe nume. VLAHUȚĂ, O. A. 428. O dată încep ele a se boci înădușit și a se bate cu pumnii peste cap, însă fără nici un folos. CREANGĂ, P. 174. 2. Tranz. A plînge cu bocete după un mort; a jeli. S-adune vecini... Pe fată s-o plîngă Și să mi-o bocească. COȘBUC, P. II 151. Alei! dragă, de ești viu, Spune mamei, ca s-o știu, Iar de nu, să te bocesc. ALECSANDRI, P. P. 137. Nora o boci așa de frumos, încît mai tot satul zicea: mîndru o mai bocește noră-sa. ȘEZ. IV 150. ◊ Absol. [Peste sicriu] bocește-o babă. LESNEA, C. D. 55.

BOCÍ, bocesc, vb. IV. Intranz. și refl. A plânge intens (cu vaiete și strigăte). ♦ Tranz. A plânge cu bocete după un mort; a jeli. – Din boace (puțin folosit, <lat. vox, vocis).

A BOCÍ bocésc 1. tranz. (morți) A deplânge prin bocete, conform ritualului; a jeli. 2. intranz. 1) A plânge în hohote și cu vaiete. 2) A plânge un mort; a jeli. /<lat. boace

BOCI vb. (Mold.) A (se) jeli, a (se) plînge cu vaiete și strigăte. Bociia Ierusalimul Ieremia. DOSOFTEI, VS. Să bocie tatăl său, știind că a doî zi vor s-o tai. H 1771, 91r; cf. NECULCE. Etimologie: boace. Cf. cînta, glăsi, olecăi, ruguci1. verb

bocì v. a plânge cu jale, a se văita. [Dela dial. (Muscel, Banat) boace, glas = lat. VOCEM].

boáce sf [At: MARIAN, D. 269 / Pl: boci / E: ml vox, vocem] (Îrg) 1 Voce. 2 Vorbă.

bocésc v. intr. și tr. (d. boace, voce [azi numai în Mac.]; vit. boce, sard. boghe, pv. botz, fr. voix, sp. pg. voz, d. lat. vox, vocis, voce. D. rom. vine sîrb. bočiti se, a se certa). Plîng cu voce: a boci la mormînt, a boci pe cineva.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

bocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bocésc, imperf. 3 sg. boceá; conj. prez. 3 să boceáscă

bocí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bocésc, imperf. 3 sg. boceá; conj. prez. 3 sg. și pl. boceáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BOCÍ vb. 1. a jeli, a jelui, a plânge. (A ~ un mort.) 2. v. văita.

BOCI vb. a se căina, a (se) jeli, a (se) jelui, a se lamenta, a (se) plînge, a se tîngui, a se văicări, a se văita, (pop.) a se aoli, a se mișeli, (înv. și reg.) a se olălăi, a se olecăi, (reg.) a se plîngătui, a se scîrbi, a se văiera, a se văina, a se vălăcăi, (Transilv.) a (se) cînta, a (se) dăuli, (Mold. și Bucov.) a se frăsui, (înv.) a se glăsi, a se glăsui. (S-a ~ toată ziua.)

BOÁCE s. v. cuvânt, glas, grai, gură, termen, voce, vorbă.

boace s. v. CUVÎNT. GLAS. GRAI. GURĂ. TERMEN. VOCE. VORBĂ.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

bocí (bocésc, bocít), vb.1. A se plînge, a se jelui. – 2. A cînta bocete la înmormîntare. Lat. *vōcῑre, care pare a fi o confuzie a lui vōcem cu vāgῑre; cf. *vōceāre, de unde it. bociare „a publica”, gal. abujar „a zăpăci cu strigăte”, port. bocear „a vorbi, a striga” (Parodi, Rom., XVII, 52). Schimbarea de conj. ar putea fi tîrzie, și datorată conjug. sale incoative. După Pușcariu 208 și DAR, ar deriva direct din boace, formă locală a lui voce, astăzi pe cale de dispariție; însă acestă ipoteză pare mai puțin credibilă,dacă se iau în vedere redusa răspîndire și vitalitate a lui boace, și absența formei corespunzătoare a voci. Der. boceală, s. f. (plînset, lamentație); bocet, s. n. (plîns zbuciumat, vaiet; cîntare de mort, lamentație improvizată), der. de la vb., ca plînset, rîset, strigăt, țipăt de la vb. respective (Giuglea, Concordances, 19, propune un lat. *vōcĭtum, care nu pare indispensabil); bocitor, adj. (care bocește); bocitoare, s. f. (femeie care se îndeletnicește cu bocitul la înmormîntări). Din rom. provine sb. bočitise „a certa” (Cihac, I, 26).

Intrare: boci
verb (VT406)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • boci
  • bocire
  • bocit
  • bocitu‑
  • bocind
  • bocindu‑
singular plural
  • bocește
  • bociți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • bocesc
(să)
  • bocesc
  • boceam
  • bocii
  • bocisem
a II-a (tu)
  • bocești
(să)
  • bocești
  • boceai
  • bociși
  • bociseși
a III-a (el, ea)
  • bocește
(să)
  • bocească
  • bocea
  • boci
  • bocise
plural I (noi)
  • bocim
(să)
  • bocim
  • boceam
  • bocirăm
  • bociserăm
  • bocisem
a II-a (voi)
  • bociți
(să)
  • bociți
  • boceați
  • bocirăți
  • bociserăți
  • bociseți
a III-a (ei, ele)
  • bocesc
(să)
  • bocească
  • boceau
  • boci
  • bociseră
Intrare: boace
substantiv feminin (F124)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • boace
  • boacea
plural
  • boci
  • bocile
genitiv-dativ singular
  • boci
  • bocii
plural
  • boci
  • bocilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

boci

  • 1. A plânge tare (cu vaiete și strigăte).
    surse: DEX '09 DEX '98 sinonime: plânge văita 5 exemple
    exemple
    • Toader îi tot aținea calea [fetei], ba o dată i-a făcut și vînt, de fata a început să bocească. REBREANU, R. II 137.
      surse: DLRLC
    • Femeia lui, cum îl vede, începe a boci și a zice: Vai de mine și de mine, bărbate, ce-am pățit. CREANGĂ, P. 176.
      surse: DLRLC
    • Ian auzi cum se bocesc toți nenorociții prinși în codru de Mama Pădurii! ALECSANDRI, T. I 421.
      surse: DLRLC
    • Trei zile s-a bocit umblînd aiurită pe mal, ștrigîndu-și într-una odorul pe nume. VLAHUȚĂ, O. A. 428.
      surse: DLRLC
    • O dată încep ele a se boci înădușit și a se bate cu pumnii peste cap, însă fără nici un folos. CREANGĂ, P. 174.
      surse: DLRLC
    • 1.1. tranzitiv A recita bocete.
      surse: DEX '09 DLRLC sinonime: jeli jelui 4 exemple
      exemple
      • S-adune vecini... Pe fată s-o plîngă Și să mi-o bocească. COȘBUC, P. II 151.
        surse: DLRLC
      • Alei! dragă, de ești viu, Spune mamei, ca s-o știu, Iar de nu, să te bocesc. ALECSANDRI, P. P. 137.
        surse: DLRLC
      • Nora o boci așa de frumos, încît mai tot satul zicea: ...mîndru o mai bocește noră-sa. ȘEZ. IV 150.
        surse: DLRLC
      • absolut [Peste sicriu] bocește-o babă. LESNEA, C. D. 55.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • boace (învechit și regional „voce” din limba latină).
    surse: DEX '09 DEX '98