bobórnic sm [At: LB / V: -că sf ~oln-, baboln-, bârboln-, -bâln-, bribonic, bribovnic, pribolnic / Pl: ~ici / E: nct] Plantă erbacee cu tulpina înaltă, groasă, cu frunze rotunde și cărnoase, cu flori albastre și fructul ca o capsulă rotundă (Veronica beccabunga).

bobornic s.m. (bot.) Plantă erbacee cu tulpina înaltă, groasă, cu frunzele cărnoase, cu florile albastre și cu fructul în formă de capsulă (Veronica beccabunga). • pl. -ci. /sl. veche бобовннкъ.

BOBÓRNIC, bobornici, s. m. Plantă erbacee cu tulpina înaltă, groasă și găunoasă și cu flori albastre (Veronica beccabunga).

bobornic m. plantă cu florile albastre al cării fruct e o capsulă umflată și rotundă (Voronica beccabunga). [Slav. BOBOVNIK, de unde variantele blabornic, bobâlnic, bobovnic și bribornic].

bobórnic și bobóvnic m. (vsl. bobovnikŭ, d. bobovŭ, de bob, bobŭ, bob; sîrb. bobovnik, rus. bobóvnik). O plantă scrofulariacee cu florĭ albastre și fruct capsular care crește pin locurĭ băltoase (veronica [nu véro-] beccabunga).

bobornic s. m., pl. bobornici

bobórnic s. m., pl. bobórnici

BOBÓRNIC s. (BOT.; Veronica beccabunga) șopârliță, (reg.) pribolnic.

BOBORNIC s. (BOT.; Veronica beccabunga) șopîrliță, (reg). pribolnic.

BOBÓRNIC s. n. Plantă erbacee din familia scrofulariaceelor, înaltă de 10-60 cm, cu frunze opuse, flori albastre dispuse în racem și fructul o capsulă (Veronica beccabunga).

Veronica beccabunga L. Specie cu flori albăstrui, cu nervuri mai închise, uneori roșietice (caliciul cu 4 lacinii), raceme cu pedunculii axilari. Frunze scurt-pețiolate, eliptice, obtuze, glabre, serat-crenate. Plantă de apă puțin adîncă, perenă, cu tulpină cilindrică, glabră, pînă la 0,30 m înălțime.