BOÁBĂ, boabe, s. f. 1. (Specie de) fruct cărnos (și sferic) cu sâmburele sau sâmburii în mijloc; bacă. 2. Bob¹ (1). ◊ Expr. A nu ști (sau a nu pricepe, a nu zice) (nicio) boabă = a nu ști (sau a nu pricepe, zice) nimic. – Cf. sb. boba.

boábă sf [At: N. LEON, MED. 24 / Pl: ~be / E: ns cf srb boba] 1-2 (Specie de) fruct cărnos (ca o mică sferă), cu sâmburii la mijloc Cf bob, bobiță, broboană, buburuz. 3 (Bot; reg; îs) ~ba-vulpii Dalac (Paris quadrifolia). 4 Bob¹. 5 (Fig) Ceea ce se aseamănă cu o boabă (1). 6 (Pfm; îe) A nu ști (nici o) ~ A nu ști nimic. 7 (Fig) Minge. 8 (Trs) Cartof (Solanum tuberosum). 9 (Ban; rar) Bob. 10 (Îvr; nrc) Gaură în care pune piciorul cel care lovește mingea. 11 (Fig) Gol¹. 12 (Fig) Restanță.

BOÁBĂ, boabe, s. f. 1. (Specie de) fruct cărnos (și sferic) cu sâmburele sau sâmburii în mijloc; bacă. 2. Bob¹ (1). ◊ Expr. A nu ști (sau a nu pricepe, a nu zice) (nici o) boabă = a nu ști (sau a nu pricepe, zice) nimic. – Cf. scr. boba.

BOÁBĂ, boabe, s. f. 1. Fructul cărnos și rotund al unor plante (ca vița de vie, agrișul etc.), în mijlocul căruia se găsesc sîmburii. V. bob. Vinu-i...din boabe roșioare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 373. 2. (Rar) Bob³ (3). Punctu-acela de mișcare, mult mai slab ca boaba spumii, E stăpînul fără margini peste marginile lumii. EMINESCU, O. I 132. ◊ Expr. (Ca o întărire a negativului) A nu ști (sau a nu pricepe etc.) boabă (sau nici o boabă) =a nu ști (sau pricepe etc.) de loc, nici un pic. [Fetița] clăpăi pe nerăsuflate o fabulă, fără să priceapă boabă. CARAGIALE, S. 9. Sărmane omule, dacă nu știi boabă de carte, cum ai să mă înțelegi? CREANGĂ, A. 17. (Eliptic) Poți tu să citești ce zice aici? – Ba nici boabă, răspunse el. ISPIRESCU, L. 270. A nu zice (nici o) boabă (Mută) sau (nici) două boabe legănate = a nu zice absolut nimic, nici o vorbă, nici pis. Băiatul n-a mai zis boabă. ▭ Se zăpăci pînă într-atîta, de nu știu deocamdată să zică nici două boabe legănate. ISPIRESCU, L. 387.

BOÁBĂ, boabe, s. f. 1. Fruct cărnos (și rotund) al unor plante, în mijlocul căruia se găsesc sâmburii. 2. Bob² (3). ◊ Expr. A nu ști (sau a nu pricepe, a nu zice) (nici o) boabă = a nu ști (sau a nu pricepe, zice) nimic. – Comp. sb. boba.

boábă s. f. ♦ 1. (arg. stud.) Examen la care un student a căzut sau pe care l-a amânat ◊ „Are două boabe pentru la toamnă”. ♦ 2. (arg. sportiv) Gol, punct înscris ◊ „Le-a dat două boabe în deplasare.” (v. C. Lupu în LL 3/72 p. 350)

BOÁBĂ ~e f. Fruct cărnos al unor plante, având în mijloc una sau mai multe semințe. * A nu ști (sau a nu pricepe) nici o ~ a nu ști (sau a nu pricepe) nimic. [Sil. boa-bă] /Din boabe

boabă f. 1. fruct rotund și mic: boabă de strugure; 2. picătură (de sudoare); 3. fig. pic (după o negațiune): dacă nu știi boabă de carte CR. [Serb. BOBA].

boábă (oa dift.) f., pl. e (d. bob, pl. boabe, saŭ d. sîrb. boba). Bacă, bobiță: o boabă de strugure. Bob, bobiță, grăunte: o boabă de mazăre, de mărgăritar. Broboană: boabe de sudoare eraŭ pe fruntea luĭ. A nu ști boabă (saŭ boacă) din ceva, a nu ști nimica, a fi foarte ignorant.

boábă (fruct) s. f., g.-d. art. boábei; pl. boábe

boábă s. f., g.-d. art. boábei; pl. boábe

BOÁBĂ s. 1. v. bob. 2. v. picătură.

BOÁBĂ s. v. bacă, cartof.

BOABĂ s. 1. bob, grăunte, sămînță. (reg.) boambă, boană. (~ de grîu.) 2. bob, picătură, strop. (O ~ de apă.)

boabă s. v. BACĂ. CARTOF.

BOABA-VÚLPII s. v. dalac.

LEMN-CU-BOABELE-ÁLBE s. v. hurmuz.

boaba-vulpii s. v. DALAC.

boabă, boabe s. f. 1. (act.) cuvînt, replică (dintr-un rol). 2. (stud.) examen restant. 3. (intl.) condamnare. 4. glonț. 5. (la pl.) bani. 6. (în fotbal) gol.

a da cu boabele expr. (act.) a-și spune rolul; a declama, a recita.