2 intrări

21 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BLUZA, pers. 3 bluzează, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni bluzat. – Din bluzat (derivat regresiv).

BLUZA, pers. 3 bluzează, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni bluzat. – Din bluzat (derivat regresiv).

bluza vti [At: DEX2 / Pzi: ~zez / E: dr bluzat] 1-2 A face să devină (sau a deveni) bluzat.

bluza vb. I. tr. A umfla, a lărgi în talie corsajul unei rochii, făcîndu-l să cadă puțin peste cingătoare, ca o bluză. • prez.ind. -ez. /<fr. blouser.

BLUZA vb. tr. a umfla, a lărgi în talie corsajul unei rochii, ca o bluză. (< fr. blouser)

BLUZĂ, bluze, s. f. Îmbrăcăminte pentru partea superioară a corpului, asemănătoare cu o cămașă bărbătească. – Din fr. blouse.

blu sf [At: DA ms / Pl: ~ze / E: fr blouse] 1 Îmbrăcăminte (largă și) ușoară, asemănătoare cu o cămașă. 2 Haină de serviciu pentru militari, ce înlocuiește vestonul. 3 Haină ușoară de muncă purtată de lucrători deasupra altor haine. 4 (Înv; îs) ~ albastră Lucrător.

blu s.f. 1 Obiect de îmbrăcăminte, lung pînă la talie, de obicei cu mîneci, pe care îl poartă mai ales femeile. 2 Haină de pînză pe care o poartă militarii vara, în locul vestonului. ♦ Haină de protecție purtată de muncitori în timpul lucrului. • pl. -e. /<fr. blouse, ngr. μπλούζα.

BLUZĂ, bluze, s. f. îmbrăcăminte pentru partea superioară a corpului, asemănătoare cu o cămașă bărbătească. – Din fr. blouse.

BLUZĂ, bluze, s. f. 1. Obiect de îmbrăcăminte femeiască, făcut din pînză, mătase etc., care îmbracă partea de sus a corpului pînă la talie. 2. Haină purtată de militari vara. 3. Îmbrăcăminte de protecție purtată de muncitori în timpul lucrului. Ce-i de făcut? reluă cel cu bluză roșie. CAMILAR, TEM. 100. Bluza albastră și imineii din picioare îi schimba o dată cu începutul toamnei. DUNĂREANU, N. 16.

BLUZĂ, bluze, s. f. Obiect de îmbrăcăminte care îmbracă partea de sus a corpului, pînă la talie. ♦ Haină purtată vara de militari. ♦ Îmbrăcăminte de protecție purtată de muncitori în timpul lucrului. – Fr. blouse.

BLU s.f. 1. Obiect de îmbrăcăminte, lung pînă la brîu, de obicei cu mîneci, pe care îl poartă mai ales femeile. 2. Haină de pînză pe care o poartă militarii vara în locul vestonului. ♦ Haină de protecție purtată de muncitori în timpul lucrului. [< fr. blouse].

BLU s. f. 1. obiect de îmbrăcăminte, lung până la brâu, cu mâneci, pe care îl poartă femeile. 2. haină de pânză pe care o poartă militarii vara, în locul vestonului. ◊ haină de protecție purtată de muncitori în timpul lucrului. (< fr. blouse)

BLUZĂ ~e f. 1) Obiect de îmbrăcăminte (mai ales femeiască) care acoperă corpul până la brâu. ~ de mătase. 2) Haină de protecție purtată de anumite categorii de muncitori în timpul lucrului. /<fr. blouse

bluză f. 1. haină de lucru din pânză groasă; 2. haină de damă, de băiețel sau de soldat; 3. gaură în formă de buzunar pe laturile biliardului.

*bluză f., pl. e (fr. blouse). Un fel de haĭnă femeĭască orășenească de pînză de purtat vara (V. polcă 1). Tunică militară orĭ școlărească de dril. Tunică de pînză pe care o poartă meseriașiĭ orĭ hamaliĭ ca să cruțe celelalte haine.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

bluza vb., ind. prez. 3 sg. bluzea

blu s. f., g.-d. art. bluzei; pl. bluze

blu s. f., g.-d. art. bluzei; pl. bluze

blu s. f., g.-d. art. bluzei; pl. bluze

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

bluză (bluze), s. f. – Îmbrăcăminte ca o cămașă bărbătească. Fr. blouse.

Intrare: bluza
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • bluza
  • bluzare
  • bluzat
  • bluzatu‑
  • bluzând
  • bluzându‑
singular plural
  • bluzea
  • bluzați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • bluzez
(să)
  • bluzez
  • bluzam
  • bluzai
  • bluzasem
a II-a (tu)
  • bluzezi
(să)
  • bluzezi
  • bluzai
  • bluzași
  • bluzaseși
a III-a (el, ea)
  • bluzea
(să)
  • bluzeze
  • bluza
  • bluză
  • bluzase
plural I (noi)
  • bluzăm
(să)
  • bluzăm
  • bluzam
  • bluzarăm
  • bluzaserăm
  • bluzasem
a II-a (voi)
  • bluzați
(să)
  • bluzați
  • bluzați
  • bluzarăți
  • bluzaserăți
  • bluzaseți
a III-a (ei, ele)
  • bluzea
(să)
  • bluzeze
  • bluzau
  • bluza
  • bluzaseră
Intrare: bluză
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • blu
  • bluza
plural
  • bluze
  • bluzele
genitiv-dativ singular
  • bluze
  • bluzei
plural
  • bluze
  • bluzelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

bluza, bluzezverb

  • 1. A face să devină sau a deveni bluzat. DEX '09 DEX '98 MDN '00
etimologie:

blu, bluzesubstantiv feminin

  • 1. Îmbrăcăminte pentru partea superioară a corpului, asemănătoare cu o cămașă bărbătească. DEX '09 DLRLC DN
    diminutive: bluzuliță
  • 2. Haină purtată de militari vara. DLRLC DN
  • 3. Îmbrăcăminte de protecție purtată de muncitori în timpul lucrului. DLRLC DN
    • format_quote Ce-i de făcut? reluă cel cu bluză roșie. CAMILAR, TEM. 100. DLRLC
    • format_quote Bluza albastră și imineii din picioare îi schimba o dată cu începutul toamnei. DUNĂREANU, N. 16. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.