2 intrări

10 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

bleotocărire sf [At: MDA ms / Pl: ~ri / E: bleotocări] (Mol; Buc) 1 Bălăceală. 2 Clătinare a apei într-un vas. 3 (Fig) Flecăreală.

bleotocărí [At: LB / V: blio-, blo-, blotăc-, blotocori / Pzi: ~resc / E: fo] (Mol; Buc; d. ființe) 1 vi A bălăci. 2 vt A clătina (mai ales apa) într-un vas. 3 vt A flecări.

BLEOTOCĂRÍ, bleotocăresc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A se bălăci. 2. A flecări. – Et. nec.

BLEOTOCĂRÍ, bleotocăresc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A se bălăci. 2. A flecări. – Et. nec.

BLEOTOCĂRÍ, bleotocăresc, yb. IV. Intranz. 1. (Mold., Bucov.; despre ființe) A umbla prin apă, împroșcînd cu picioarele; a se bălăci. Lîngă fîntînă... bleotocăreau niște rațe, tot spălîndu-se. CONTEMPORANUL, VI 97. 2. A vorbi fără socoteală; a flecari. – Pronunțat: bleo-.

BLEOTOCĂRÍ, bleotocăresc, vb. IV. Intranz. 1. (Reg.) A se bălăci. 2. A flecări. [Pr.: bleo-] – (2) Din bleot + flecări.

bleotocărì v. Mold. 1. a umbla prin apă turbure agitându-se; 2. a începe a vorbi (despre copiii cei mici). [In loc de băltăcări, din băltâc: vorbirea îngăimată se aseamănă mersului greoiu prin apele mocirloase].

bleotocărésc V. blogodoresc.

blogodorésc și (maĭ mar) blodogorésc v. intr. (vsl. blago-dariti, a mulțămi). Munt. Vorbesc neînțeles: nu știŭ ce tot blogodorea acolo! – În vest și blocodoresc, în est bleocotoresc, bleotocăresc. V. bodogănesc, bogonisesc, boscorodesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

bleotocărí (a ~) (reg.) (bleo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bleotocărésc, imperf. 3 sg. bleotocăreá; conj. prez. 3 să bleotocăreáscă

bleotocărí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bleotocărésc, imperf. 3 sg. bleotocăreá; conj. prez. 3 sg. și pl. bleotocăreáscă

Intrare: bleotocărire
bleotocărire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bleotocărire
  • bleotocărirea
plural
  • bleotocăriri
  • bleotocăririle
genitiv-dativ singular
  • bleotocăriri
  • bleotocăririi
plural
  • bleotocăriri
  • bleotocăririlor
vocativ singular
plural
Intrare: bleotocări
  • silabație: bleo-to-
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • bleotocări
  • bleotocărire
  • bleotocărit
  • bleotocăritu‑
  • bleotocărind
  • bleotocărindu‑
singular plural
  • bleotocărește
  • bleotocăriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • bleotocăresc
(să)
  • bleotocăresc
  • bleotocăream
  • bleotocării
  • bleotocărisem
a II-a (tu)
  • bleotocărești
(să)
  • bleotocărești
  • bleotocăreai
  • bleotocăriși
  • bleotocăriseși
a III-a (el, ea)
  • bleotocărește
(să)
  • bleotocărească
  • bleotocărea
  • bleotocări
  • bleotocărise
plural I (noi)
  • bleotocărim
(să)
  • bleotocărim
  • bleotocăream
  • bleotocărirăm
  • bleotocăriserăm
  • bleotocărisem
a II-a (voi)
  • bleotocăriți
(să)
  • bleotocăriți
  • bleotocăreați
  • bleotocărirăți
  • bleotocăriserăți
  • bleotocăriseți
a III-a (ei, ele)
  • bleotocăresc
(să)
  • bleotocărească
  • bleotocăreau
  • bleotocări
  • bleotocăriseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

bleotocări regional

  • 1. A se bălăci.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: bălăci un exemplu
    exemple
    • Lîngă fîntînă... bleotocăreau niște rațe, tot spălîndu-se. CONTEMPORANUL, VI 97.
      surse: DLRLC
  • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC

etimologie: