BLEOTOCĂRI, bleotocăresc, yb. IV. Intranz. 1. (Mold., Bucov.; despre ființe) A umbla prin apă, împroșcînd cu picioarele; a se bălăci. Lîngă fîntînă... bleotocăreau niște rațe, tot spălîndu-se. CONTEMPORANUL, VI 97. 2. A vorbi fără socoteală; a flecari. – Pronunțat: bleo-.