2 intrări

15 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

blasfemíe sf [At: COȘBUC, B. 145 / Pl: ~ii / E: lat blasphentia] (Liv) 1 Defăimare a religiei, a dogmelor și a obiectelor de cult Si: hulă1. 2 (Fig) Defăimare a lucrurilor sfinte.

BLASFEMÍE s. f. Defăimare a celor sfinte, a religiei, a divinității; hulă1. – Din lat. blasphemia.

BLASFEMÍE s. f. (Livr.) Defăimare a religiei, a dogmelor și a obiectelor de cult; defăimare a lucrurilor sfinte; hulă1. – Din lat. blasphemia.

BLASFEMÍE s. f. Defăimare a ceea ce e considerat sfînt; hulă.

BLASFEMÍE s. f. Defăimare a ceea ce este considerat sfânt; hulă. – Lat. lit. blasphemia.

BLASFEMÍE s.f. Cuvânt prin care se insultă divinitatea sau religia; defăimare a celor considerate sfinte; hulă. [Gen. -iei. / < lat., gr. blasphemia, cf. it. blasfemia].

BLASFEMÍE s. f. defăimare, profanare a ceea ce este considerat sfânt; blasfem. (< lat. blasphemia)

BLASFEMÍE f. livr. 1) Cuvânt prin care se ultragiază o divinitate. 2) Act de defăimare a lucrurilor considerate sfinte (sau demne de un respect deosebit); profanare; sacrilegiu; pângărire. [Art. blasfemia; G.-D. blasfemiei; Sil. -mi-e] /<lat. blasphemia

*blasfemíe f. (vgr. blasphemia). Blasfem, hulă, ofensă a luĭ Dumnezeŭ și a religiuniĭ.

blasfemia vt(a) [At: I. IONESCU, D. 393 / Pzi: ~miez / E: lat blasphemare] (Ltm) 1 A huli1. 2 A defăima.

BLASFEMIÁ vb. intr. a rosti o blasfemie, a huli. (< germ. blasphemieren)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

blasfemíe s. f., art. blasfemía, g.-d. blasfemíi, art. blasfemíei

blasfemíe s. f., art. blasfemía, g.-d. blasfemíi, art. blasfemíei


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BLASFEMÍE s. (BIS.) hulă.

Intrare: blasfemie
substantiv feminin (F134)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • blasfemie
  • blasfemia
plural
genitiv-dativ singular
  • blasfemii
  • blasfemiei
plural
vocativ singular
plural
Intrare: blasfemia
verb (V211)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • blasfemia
  • blasfemiere
  • blasfemiat
  • blasfemiatu‑
  • blasfemiind
  • blasfemiindu‑
singular plural
  • blasfemia
  • blasfemiați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • blasfemiez
(să)
  • blasfemiez
  • blasfemiam
  • blasfemiai
  • blasfemiasem
a II-a (tu)
  • blasfemiezi
(să)
  • blasfemiezi
  • blasfemiai
  • blasfemiași
  • blasfemiaseși
a III-a (el, ea)
  • blasfemia
(să)
  • blasfemieze
  • blasfemia
  • blasfemie
  • blasfemiase
plural I (noi)
  • blasfemiem
(să)
  • blasfemiem
  • blasfemiam
  • blasfemiarăm
  • blasfemiaserăm
  • blasfemiasem
a II-a (voi)
  • blasfemiați
(să)
  • blasfemiați
  • blasfemiați
  • blasfemiarăți
  • blasfemiaserăți
  • blasfemiaseți
a III-a (ei, ele)
  • blasfemia
(să)
  • blasfemieze
  • blasfemiau
  • blasfemia
  • blasfemiaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

blasfemie

etimologie: