blanquism sn [At: DN³ / P: blanchism / Pl: ~e / E: fr blanquisme] 1 Curent comunist utopic, apărut în Franța, în sec. XIX, care propaga ideea înfăptuirii revoluției prin comploturile unor grupuri restrânse. 2 Teorie și tactică complotistă în lupta revoluționară.

blanquism [blan’kismj s.n. Curent utopic, apărut în Franța în sec. 19, care, pe plan teoretic, propaga ideea înfăptuirii revoluției pe calea comploturilor unor grupuri restrînse. ♦ Teorie și tactică complotistă în lupta revoluționară. • /<fr. blanquisme; cf. nm. pr. Louis Auguste Blanqui, revoluționar francez.

BLANQUISM s.n. Curent comunist utopic, apărut în Franța în sec. XIX, care, pe plan teoretic, propaga ideea greșită a înfăptuirii revoluției pe calea comploturilor unor grupuri restrînse, neînțelegînd necesitatea antrenării maselor largi la lupta revoluționară. ♦ Teorie și tactică complotistă în lupta revoluționară. [< fr. blanquisme, cf. Blanqui – revoluționar francez].

BLANQUISM [-CHISM] s. n. curent comunist utopic care considera complotul drept unica tactică revoluționară. (< fr. blanquisme)

blanquism [qui pron. fr. ki] (desp. -quism) s. n.

blanquism [qui pron. chi] (-quism) s. n.

blanquism s. n. [qui pron. chi]