blanquism [blan’kismj s.n. Curent utopic, apărut în Franța în sec. 19, care, pe plan teoretic, propaga ideea înfăptuirii revoluției pe calea comploturilor unor grupuri restrînse. ♦ Teorie și tactică complotistă în lupta revoluționară. • /<fr. blanquisme; cf. nm. pr. Louis Auguste Blanqui, revoluționar francez.