2 intrări

13 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

blănit a vz îmblănit

BLĂNÍT, -Ă adj. v. îmblănit.

BLĂNÍT, -Ă, adj. v. îmblănit.

ÎMBLĂNÍT, -Ă, îmblăniți, -te, adj. (Despre îmbrăcăminte) Căptușit cu blană. – V. îmblăni.

ÎMBLĂNÍT, -Ă, îmblăniți, -te, adj. (Despre îmbrăcăminte) Căptușit cu blană. – V. îmblăni.

blăni1 vt vz îmblăni

blăni2 vt [At: LB / Pzi: ~nesc / E: nct] (Îvp) 1 A bate. 2 A căptuși cu blăni. 3 A pune tocuri la ferestre.

îmblănit, ~ă a [At: NEGRUZZI, S. I, 199 / S și: (înv) înb~ / Pl: ~iți, ~e / E: îmblăni] 1 (D. îmbrăcăminte) Căptușit cu blană Si: (înv) blănit, blănuit, îmblănuit. 2 (Reg; d. elemente de construcție) Care este căptușit cu scândură groasă Si: pardosit. 3 (Reg; d. ferestre) Cu tocul așezat.

ÎMBLĂNÍT, -Ă, îmblăniți, -te, adj. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) Căptușit cu blană. Popa era în colț cu arhimandritul Snagoveanu, pe care-l ajuta să-și îmbrace giubeaua neagră, îmblănită cu vidră. CAMIL PETRESCU, O. II 73. – Variantă: blănít, -ă (NEGRUZZI, S. I 199) adj.

blănì v. 1. a căptuși cu blană; 2. a pardosi cu scânduri; 3. fam. a bate.

1) blănésc v. tr. (d. blană 1). Căptușesc cu blană. Fig. Iron. Trag o bătaĭe. – În vest îmbl-.

2) blănésc v. tr. (d. blană 2). Vest. Acoper saŭ căptușesc cu scînduri.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

blăní vb., ind. prez. 1 sg. blănésc, 3 sg. și pl. blănéște


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

bot îmblănit expr. bărbat care poartă mustață.

Intrare: blăni
verb (V401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • blăni
  • blănire
  • blănit
  • blănitu‑
  • blănind
  • blănindu‑
singular plural
  • blănește
  • blăniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • blănesc
(să)
  • blănesc
  • blăneam
  • blănii
  • blănisem
a II-a (tu)
  • blănești
(să)
  • blănești
  • blăneai
  • blăniși
  • blăniseși
a III-a (el, ea)
  • blănește
(să)
  • blănească
  • blănea
  • blăni
  • blănise
plural I (noi)
  • blănim
(să)
  • blănim
  • blăneam
  • blănirăm
  • blăniserăm
  • blănisem
a II-a (voi)
  • blăniți
(să)
  • blăniți
  • blăneați
  • blănirăți
  • blăniserăți
  • blăniseți
a III-a (ei, ele)
  • blănesc
(să)
  • blănească
  • blăneau
  • blăni
  • blăniseră
Intrare: îmblănit
îmblănit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • îmblănit
  • ‑mblănit
  • îmblănitul
  • îmblănitu‑
  • ‑mblănitul
  • ‑mblănitu‑
  • îmblăni
  • ‑mblăni
  • îmblănita
  • ‑mblănita
plural
  • îmblăniți
  • ‑mblăniți
  • îmblăniții
  • ‑mblăniții
  • îmblănite
  • ‑mblănite
  • îmblănitele
  • ‑mblănitele
genitiv-dativ singular
  • îmblănit
  • ‑mblănit
  • îmblănitului
  • ‑mblănitului
  • îmblănite
  • ‑mblănite
  • îmblănitei
  • ‑mblănitei
plural
  • îmblăniți
  • ‑mblăniți
  • îmblăniților
  • ‑mblăniților
  • îmblănite
  • ‑mblănite
  • îmblănitelor
  • ‑mblănitelor
vocativ singular
plural
blănit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • blănit
  • blănitul
  • blănitu‑
  • blăni
  • blănita
plural
  • blăniți
  • blăniții
  • blănite
  • blănitele
genitiv-dativ singular
  • blănit
  • blănitului
  • blănite
  • blănitei
plural
  • blăniți
  • blăniților
  • blănite
  • blănitelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

îmblănit blănit

  • 1. (Despre îmbrăcăminte) Căptușit cu blană.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Popa era în colț cu arhimandritul Snagoveanu, pe care-l ajuta să-și îmbrace giubeaua neagră, îmblănită cu vidră. CAMIL PETRESCU, O. II 73.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi îmblăni
    surse: DEX '98 DEX '09