blănit a vz îmblănit

blănit, -ă (pop.) Care este căptușit cu blană. • pl. -ți, -te. /v. blăni.

BLĂNÍT, -Ă adj. v. îmblănit.

BLĂNÍT, -Ă, adj. v. îmblănit.

blăni² vt [At: LB / Pzi: ~nesc / E: nct] (Îvp) 1 A bate. 2 A căptuși cu blăni. 3 A pune tocuri la ferestre.

blăni¹ vt vz îmblăni

îmblănit, ~ă a [At: NEGRUZZI, S. I, 199 / S și: (înv) înb~ / Pl: ~iți, ~e / E: îmblăni] 1 (D. îmbrăcăminte) Căptușit cu blană Si: (înv) blănit, blănuit, îmblănuit. 2 (Reg; d. elemente de construcție) Care este căptușit cu scândură groasă Si: pardosit. 3 (Reg; d. ferestre) Cu tocul așezat.

blăni vb. IV. tr. 1 (pop.) A căptuși, a garnisi o haină cu blană. Eu minteanul ți-oi blăni (SEV.). 2 A pune scînduri la uși, la ferestre etc. 3 (fam.) A bate zdravăn; a căptuși. • prez.ind. -esc. /blană + -i.

ÎMBLĂNÍT, -Ă, îmblăniți, -te, adj. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) Căptușit cu blană. Popa era în colț cu arhimandritul Snagoveanu, pe care-l ajuta să-și îmbrace giubeaua neagră, îmblănită cu vidră. CAMIL PETRESCU, O. II 73. – Variantă: blănít, -ă (NEGRUZZI, S. I 199) adj.

blănì v. 1. a căptuși cu blană; 2. a pardosi cu scânduri; 3. fam. a bate.

2) blănésc v. tr. (d. blană 2). Vest. Acoper saŭ căptușesc cu scînduri.

1) blănésc v. tr. (d. blană 1). Căptușesc cu blană. Fig. Iron. Trag o bătaĭe. – În vest îmbl-.

blăní vb., ind. prez. 1 sg. blănésc, 3 sg. și pl. blănéște

bot îmblănit expr. bărbat care poartă mustață.