opțiuni
  • info

2 intrări

19 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BITUMÁRE, bitumări, s. f. Acțiunea de a bituma. – V. bituma.

BITUMÁRE, bitumări, s. f. Acțiunea de a bituma. – V. bituma.

bitumare sf [At: DEX2 / Pl: ~mări / E: bituma] 1 Amestecare cu bitum a unui material (granular). 2 Efectuare a bitumajului unei șosele. 3 Umplere cu bitum (1) a spațiilor dintre pavelele sau dalele unei șosele.

bitumare s.f. 1 Amestecare cu bitum a unui material granular. 2 Realizare a bitumajului unei șosele. • pl. -ări. /v. bituma.

BITUMÁRE, bitumări, s. f. Acțiunea de a bituma.

BITUMÁRE s.f. Acțiunea de a bituma; bitumaj. [< bituma].

bitumáre s. f. Asfaltare ◊ „[...] trotuarele au fost refăcute [...] urmând să se acorde o atenție deosebită lucrărilor de bitumare.” I.B. 8 V 84 p. 6 (din bituma + -are; cf. fr. bitumer; DN3)

BITUMÁ, bitumez, vb. I. Tranz. 1. A amesteca cu bitum un material granular. 2. A face bitumajul unei șosele. ♦ A umple cu o substanță bituminoasă locurile dintre pavelele sau dalele de beton ale unei șosele. – Din fr. bitumer.

BITUMÁ, bitumez, vb. I. Tranz. 1. A amesteca cu bitum un material granular. 2. A face bitumajul unei șosele. ♦ A umple cu o substanță bituminoasă locurile dintre pavelele sau dalele de beton ale unei șosele. – Din fr. bitumer.

bituma vt [At: DEX2 / Pzi: ~méz / E: fr bitumer] 1 A amesteca cu bitum un material (granular). 2 A face bitumajul unei șosele. 3 A umple cu bitum (1) spațiile dintre pavelele sau dalele unei șosele.

bituma vb. I. tr. 1 A amesteca cu bitum un material granular. 2 A face bitumajul unei șosele. ♦ A umple cu o masă bituminoasă rosturile dintre pavele sau dintre dalele unei șosele. • prez.ind. -ez. /<fr. bitumer.

BITUMÁ, bitumez, vb. I. Tranz. 1. A amesteca cu bitum un material granular. 2. A face bitumajul unei șosele. 3. A umple cu o substanță bituminoasă locurile dintre pavelele sau dalele de beton ale unei șosele. – Fr. bitumer.

BITUMÁ vb. I. tr. 1. A amesteca cu bitum un material granular. 2. A face bitumajul unei șosele; a umple cu o masă bituminoasă rosturile dintre pavele. [< fr. bitumer].

BITUMÁ vb. tr. 1. a amesteca cu bitum un material granulat. 2. a face bitumajul unei șosele; a umple cu o masă bituminoasă rosturile dintre pavele. (< fr. bitumer)

A BITUMÁ ~éz tranz. 1) (mase granulare) A amesteca cu bitum. 2) (șosele) A acoperi cu bitum. 3) (rosturile dintre pavelele sau dintre dalele de beton ale unei șosele) A umple cu o masă bituminoasă. /<fr. bitumer

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

bitumare s. f., g.-d. art. bitumării; pl. bitumări

bitumáre s. f., g.-d. art. bitumării; pl. bitumări

bituma (a ~) vb., ind. prez. 3 bitumează

bitumá vb., ind. prez. 1 sg. bituméz, 3 sg. și pl. bitumeáză

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

BITUMÁRE s. v. bitumaj.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

BITUMÁRE (< fr.) s. f. 1. Procedeu de tratare cu bitum a uni agregat mineral, astfel încît grăunțele să se acopere cu o peliculă subțire de bitum. 2. Operație de umplere a rosturilor dintre pavele sau dintre dale cu un mastic sau un chit bituminos.

Intrare: bitumare
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bitumare
  • bitumarea
plural
  • bitumări
  • bitumările
genitiv-dativ singular
  • bitumări
  • bitumării
plural
  • bitumări
  • bitumărilor
vocativ singular —
plural —
Intrare: bituma
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • bituma
  • bitumare
  • bitumat
  • bitumatu‑
  • bitumând
  • bitumându‑
 singular plural
  • bitumează
  • bitumați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • bitumez
 (să)
  • bitumez
  • bitumam
  • bitumai
  • bitumasem
a II-a (tu)
  • bitumezi
 (să)
  • bitumezi
  • bitumai
  • bitumași
  • bitumaseși
a III-a (el, ea)
  • bitumează
 (să)
  • bitumeze
  • bituma
  • bitumă
  • bitumase
plural I (noi)
  • bitumăm
 (să)
  • bitumăm
  • bitumam
  • bitumarăm
  • bitumaserăm
  • bitumasem
a II-a (voi)
  • bitumați
 (să)
  • bitumați
  • bitumați
  • bitumarăți
  • bitumaserăți
  • bitumaseți
a III-a (ei, ele)
  • bitumează
 (să)
  • bitumeze
  • bitumau
  • bitumară
  • bitumaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

bitumare, bitumărisubstantiv feminin

  • 1. Acțiunea de a bituma. DEX '09 DEX '98 DN
    sinonime: bitumaj
etimologie:
  • vezi bituma DEX '09 DEX '98 DN

bituma, bitumezverb

  • 1. A amesteca cu bitum un material granular. DEX '09 DEX '98 DN
  • 2. A face bitumajul unei șosele. DEX '09 DEX '98 DN
    • 2.1. A umple cu o substanță bituminoasă locurile dintre pavelele sau dalele de beton ale unei șosele. DEX '09 DEX '98 DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.