bitumare sf [At: DEX² / Pl: ~mări / E: bituma] 1 Amestecare cu bitum a unui material (granular). 2 Efectuare a bitumajului unei șosele. 3 Umplere cu bitum (1) a spațiilor dintre pavelele sau dalele unei șosele.

bitumare s.f. 1 Amestecare cu bitum a unui material granular. 2 Realizare a bitumajului unei șosele. • pl. -ări. /v. bituma.

BITUMARE, bitumări, s. f. Acțiunea de a bituma.

BITUMARE s.f. Acțiunea de a bituma; bitumaj. [< bituma].

bitumare s. f. Asfaltare ◊ „[...] trotuarele au fost refăcute [...] urmând să se acorde o atenție deosebită lucrărilor de bitumare.” I.B. 8 V 84 p. 6 (din bituma + -are; cf. fr. bitumer; DN3)

bitumare s. f., g.-d. art. bitumării; pl. bitumări

bitumare s. f., g.-d. art. bitumării; pl. bitumări

bitumare s. f., g.-d. art. bitumării; pl. bitumări

BITUMÁRE (< fr.) s. f. 1. Procedeu de tratare cu bitum a uni agregat mineral, astfel încît grăunțele să se acopere cu o peliculă subțire de bitum. 2. Operație de umplere a rosturilor dintre pavele sau dintre dale cu un mastic sau un chit bituminos.

BITUMARE s. v. bitumaj.