bírnic, ~ă [At: BIBLIA (1688), 141 / Pl: ~ici, -ice / E: bir + -nic] 1-2 smf, a (Înv) (Persoană) care plătește bir. 3 smf (Pgn) Contribuabil. 4 smf (Înv) Tributar. corectată

BÍRNIC, -Ă, birnici, -ce, s. m. și f. (Înv.) Persoană care era supusă la bir; p. gener. contribuabil. – Bir + suf. -nic.

BÍRNIC, -Ă, birnici, -ce, s. m. și f. (Înv.) Persoană care era supusă la bir; p. gener. Contribuabil. – Bir + suf. -nic.

BÍRNIC, -Ă, birnici, -e, s. m. și f. 1. (Învechit, în opoziție cu scutelnic) Persoană care plătea bir, care era supusă la bir. Și pe cîmp, la plug de fag, Birnicii săraci iar trag. Plugul greu, cioplit din lemn, Pe grumaz le face semn. CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 184, 5/6. ◊ (Adjectival) Proprietarul birnic, adică... neboier, nu avea drept să ceară boieresc de la țăranii așezați pe moșia sa. COGĂLNICEANU, S. A. 142. 2. Tributar. Boierule, – așa le spuneau părinții noștri turcilor pe cînd eram birnicii lor. STANCU, D. 215.

BÍRNIC, -Ă, birnici, -e, s. m. și f. (Înv.) Persoană care era supusă la bir. – Din bir + suf. -nic.

bírnică s. f., g.-d. art. bírnicei; pl. bírnice

bírnică s. f., g.-d. art. bírnicei; pl. bírnice

BÍRNIC s. contribuabil, subiect, impozabil, (înv.) dajnic, dăjdiar, liude, mode. (~ din orânduirea feudală.)

BIRNIC s. contribuabil, subiect impozabil, (înv.) dajnic, dăjdiar, liude, mode. (~ din orînduirea feudală.)