9 definiții pentru bintă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

bintă1 sf [At: CHEST. IV, 91/556 / Pl: ~te / E: nct] (Reg) Deal mic.

bintă2 sf [At: PAȘCA, GL. / Pl: ~te / E: ns cf mg büntetni] (Reg) Pedeapsă.

bíntă3 sf [At: DA ms / Pl: ~te / E: it binda] (Mar) Baba.

BÍNTĂ, binte, s. f. (Mar.) Baba. – Din it. binda.

BÍNTĂ, binte, s. f. (Mar.) Baba. – Din it. binda.

BÍNTĂ, binte, s. f. Stâlp de care se leagă o navă la chei. – După fr. bitte.

BÍNTĂ s.f. (Mar.) Stîlp de care se leagă navele la chei; baba. [< engl. bitt, cf. fr. bitte < scand. biti – stâlp].

BÍNTĂ s. f. piesă de metal la bord sau la chei de care se leagă navele; baba. (< it. binda)

BINTĂ s. f. (Criș.) Pedeapsă. Că n-au sucuit Dumnăzău cu binta sa a păzi pre om, ce vreame cu alcam îngăduiaște păcătoșilor pre pocanie. C. 1692, 511v. Pentr-aceaea, fraților creștini, auzim noi aceastea binte și pedeapse a jidovilor, cum i-au bătut Dumnăzău pre ei prin păcatele lor. C 1692, 518v. Aceaea bintă și osîndă va cădea și pre noi. C 1692, 518v. Etimologie: bintătui. Vezi și bintătui, bintătuială. Cf. bintătuială, pedepsitură. substantiv feminin


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

Intrare: bintă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bintă
  • binta
plural
  • binte
  • bintele
genitiv-dativ singular
  • binte
  • bintei
plural
  • binte
  • bintelor
vocativ singular
plural

bintă

  • 1. marină Stâlp de care se leagă navele la chei.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN sinonime: baba

etimologie: