bintă² sf [At: PAȘCA, GL. / Pl: ~te / E: ns cf mg büntetni] (Reg) Pedeapsă.

bintă¹ sf [At: CHEST. IV, 91/556 / Pl: ~te / E: nct] (Reg) Deal mic.

bintă³ sf [At: DA ms / Pl: ~te / E: it binda] (Mar) Baba.

bintă s.f. (mar.) Piesă de metal de care se leagă navele, fixată la bord sau la chei; baba. • pl. -e. /<it. binda, engl. bitt, fr. bitte.

BINTĂ, binte, s. f. Stîlp de care se leagă o navă la chei. – După fr. bitte.

BINTĂ s.f. (Mar.) Stîlp de care se leagă navele la chei; baba. [< engl. bitt, cf. fr. bitte < scand. biti – stîlp].

BINTĂ s. f. piesă de metal la bord sau la chei de care se leagă navele; baba. (< it. binda)

BINTĂ s. f. (Criș.) Pedeapsă. Că n-au sucuit Dumnăzău cu binta sa a păzi pre om, ce vreame cu alcam îngăduiaște păcătoșilor pre pocanie. C. 1692, 511^v. Pentr-aceaea, fraților creștini, auzim noi aceastea binte și pedeapse a jidovilor, cum i-au bătut Dumnăzău pre ei prin păcatele lor. C 1692, 518^v. Aceaea bintă și osîndă va cădea și pre noi. C 1692, 518^v. Etimologie: bintătui. Vezi și bintătui, bintătuială. Cf. bintătuială, pedepsitură. substantiv feminin

bintă s. f., pl. binte