BILINGV, -Ă, bilingvi, -e, adj. 1. Care utilizează în mod curent și la fel de bine două limbi. 2. Scris în două limbi. – Din fr. billingue, lat. bilinguis.

bilingv, ~ă a [At: CONTEMP, Seria II, 1949, nr 165, 5/6 / V: (înz) ~guu, ~guă, (rar) ~ng, ~ă, (înv) ~ncvă / Pl: ~i, ~e / E: fr bilingue] 1 Care utilizează, în mod curent și la fel de bine, două limbi. 2 Scris în două limbi.

bilingv, -ă adj. 1 (despre persoane) Care vorbește în mod curent și la fel de bine două limbi. Populație bilingvă. 2 Care este scris în două limbi. Inscripție bilingvă. ◊ Dicționar bilingv = dicționar care cuprinde cuvintele unei limbi traduse (și explicate) în altă limbă. • pl. -i, -e. /<fr. bilingue, lat. bĭlinguis, -e.

BILINGV, -Ă, bilingvi, -e, adj. 1.Care utilizează în mod curent și la fel de bine două limbi. 2. Scris în două limbi. – Din fr. billingue, lat. bilinguis.

BILINGV, -Ă, bilingvi, -e, adj. 1. (Despre persoane sau colectivități) Care vorbește în mod curent și în egală măsură două limbi. Populație bilingvă. 2. Scris în două limbi. Inscripție bilingvă. ▭ Scenarii teatrale bilingve. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 165, 5/6. Dicționar bilingv = dicționar care cuprinde cuvintele unei limbi traduse în altă limbă.

BILINGV, -Ă, bilingvi, -e, adj. 1. Care vorbește în mod curent și în egală măsură două limbi. 2. Scris în două limbi. ◊ Dicționar bilingv = dicționar care cuprinde cuvintele unei limbi traduse în altă limbă. – Fr. bilingue (lat. lit. bilinguis).

BILINGV, -Ă adj. 1. Care vorbește în mod obișnuit două limbi. 2. Scris în două limbi. [< fr. bilingue, cf. lat. bis – de două ori, lingua – limbă].

BILINGV, -Ă adj. care vorbește două limbi. ◊ scris în două limbi. (< fr. bilingue, lat. bilinguis)

BILINGV ~ă (~i, ~e) 1) și substantival (despre persoane) Care cunoaște și vorbește în mod curent două limbi. 2) Care este făcut în două limbi. Învățământ ~. Dicționar ~. 3) (despre medii sociale) Care are două limbi de comunicare; cu două limbi de comunicare. /<fr. bilingue

bilincv, ~ă a vz bilingv

biling, ~ă a vz bilingv

bilinguu, ~uă a vz bilingv corectat(ă)

*BILINGUU adj. 1 Scris în două limbi ¶ 2 Care vorbește în două limbi [fr. < lat.].

*bilíng, -ă adj. (lat. bilinguis. V. triling). Care are doŭă limbĭ. Care știe doŭă limbĭ. Care e scris în doŭă limbĭ.

bilingv adj. m., s. m., pl. bilingvi; adj. f., s. f. bilingvă, pl. bilingve

bilingv adj. m., pl. bilingvi; f. bilingvă (-lin-gvă), pl. bilingve

bilingv adj. m., pl. bilingvi; f. sg. bilingvă, pl. bilingve

bilingv

bilingv, -vă.

BILINGV, -Ă adj. (< fr. bilingue, cf. lat. bis – de două ori, lingua – limbă): în sintagmele dicționar bilingv, text bilingv și vorbitor bilingv (v.).

BI- „dublu, de două ori, îndoit”. ◊ L. bis „de două ori” > fr. bi-, it. id., germ. id., engl. id. > rom. bi-. □ ~anter (v. -anter), adj., cu două antere; ~atlon (v. -atlon), s. n., probă sportivă constînd în două încercări atletice combinate; ~axifer (v. axi-, v. -fer), adj., care are două axe florale; ~cefal (v. -cefal), adj., care are două capete; ~centric (v. -centric), adj., care are două centre; ~ciclic (v. -ciclic), adj., 1. Care prezintă două cicluri. 2. Dispus în două verticile sau cercuri. 3. (Despre un compus organic) A cărui formulă conține două lanțuri închise; ~color (v. -color), adj., care are două culori; ~corn (v. -corn), adj., care are două antene sau două coarne; ~cromie (v. -cromie), s. f., tipăritură în două culori; ~cuspid (v. -cuspid), adj., care prezintă două vîrfuri; ~dactilie (v. -dactilie), s. f., anomalie congenitală în care apar două degete la o mînă sau la un picior; ~fer (v. -fer), adj., (despre plante) care înflorește și care fructifică de două ori pe an; ~fid (v. -fid), adj., despicat în două; ~flor (v. -flor), adj., care are două flori; ~form (v. -form), adj., cu două forme; ~gam (v. -gam), adj., s. m. și f., (persoană) care are două soții sau care a contractat două căsătorii paralele; ~gamie (v. -gamie), s. f., situație a unei persoane bigame; ~lingv (v. -lingv), adj., care vorbește și care scrie în două limbi; ~lobectomie (v. lob/o-, v. -ectomie), s. f., rezecție a doi lobi pulmonari; ~man (v. -man₂), adj., care are două mîini; ~nom (v. -nom₂), s. n., expresie algebrică formată din doi termeni; ~ped (v. -ped₂), adj., s. n., (animal) cu două picioare; ~penatifid (v. penati-, v. -fid), adj., care are limbul împărțit în mai multe segmente dispuse în mod penat; ~peniform (v. -peni, v. -form), adj., (despre mușchi) ale cărui fibre se inserează angular pe două fețe ale unui tendon central; ~petal (v. -petal), adj., care are două petale; ~remă (v. -remă), s. f., navă romană cu două rînduri de vîsle suprapuse; ~silab (v. -silab), adj., de două silabe; sin. bisilabic; ~sulc (v. -sulc), adj., (despre animale) cu copita despicată; ~triflor (v. tri-, v. -flor), adj., care are de două ori cîte trei flori; ~univoc (v. uni-, v. -voc), adj., care se găsește într-un raport reciproc și exclusiv de unu la unu; ~valent (v. -valent), adj., 1. (Despre elemente chimice) Cu două valențe. 2. Care are două valori; ~valve (v. -valv), adj., s. f. pl., 1. adj., Cu cochilia formată din două valve. 2. adj., (Despre capsule botanice) Format din două părți. 3. s. f. pl., Clasă de moluște acvatice marine și dulcicole, cu corpul cuprins într-o cochilie bivalvă și cu branhii lamelare.