bicefal, ~ă [At: DA ms / Pl: ~i, ~e / E: fr bicéphale] 1 a (D. animale) Cu două capete Si: bicefalic (1). 2 sm Monstru cu două capete. 3 a (Fig; d. o instituție, conducere etc.) Cu doi conducători Si: bicefalic (2).

bicefal, -ă adj. 1 (despre animale) Care are două capete. 2 (med.; despre feți) Monstru cu două capete. 3 Fig. (despre state, conduceri etc.) Care are doi conducători. • pl. -i, -e. /<fr. bicéphale.

*BICEFAL adj. Cu două capete (🖼 466): monstru ~ [fr.].

BICEFAL, -Ă, bicefali, -e, adj. (Despre un animal sau despre un făt) Cu două capete. Monstru bicefal.

BICEFAL, -Ă, bicefali, -e, adj. (Despre un animal) Cu două capete. – Fr. bicéphale.

BICEFAL, -Ă adj. (Despre un făt, un animal) Care are două capete. [< fr. bicéphale, cf. lat. bis – doi, gr. kephale – cap].

BICEFAL, -Ă adj. 1. (despre un făt, un animal) cu două capete. 2. (fig.) cu doi conducători. (< fr. bicéphale)

BICEFAL ~ă (~i, ~e) (despre ființe) Care are două capete; cu două capete. /<fr. bicéphale

*bicéfal și -ál, -ă adj. (cuv. ibrid. d. bi- -cefal, din a-cefal. Vgr. diképhasol). Cu doŭă capete. V. biceps.

bicefal adj. m., pl. bicefali; f. bicefală, pl. bicefale

bicefal adj. m., pl. bicefali; f. bicefală, pl. bicefale

bicefal adj. m., pl. bicefali; f. sg. bicefală, pl. bicefale

BI- „dublu, de două ori, îndoit”. ◊ L. bis „de două ori” > fr. bi-, it. id., germ. id., engl. id. > rom. bi-. □ ~anter (v. -anter), adj., cu două antere; ~atlon (v. -atlon), s. n., probă sportivă constînd în două încercări atletice combinate; ~axifer (v. axi-, v. -fer), adj., care are două axe florale; ~cefal (v. -cefal), adj., care are două capete; ~centric (v. -centric), adj., care are două centre; ~ciclic (v. -ciclic), adj., 1. Care prezintă două cicluri. 2. Dispus în două verticile sau cercuri. 3. (Despre un compus organic) A cărui formulă conține două lanțuri închise; ~color (v. -color), adj., care are două culori; ~corn (v. -corn), adj., care are două antene sau două coarne; ~cromie (v. -cromie), s. f., tipăritură în două culori; ~cuspid (v. -cuspid), adj., care prezintă două vîrfuri; ~dactilie (v. -dactilie), s. f., anomalie congenitală în care apar două degete la o mînă sau la un picior; ~fer (v. -fer), adj., (despre plante) care înflorește și care fructifică de două ori pe an; ~fid (v. -fid), adj., despicat în două; ~flor (v. -flor), adj., care are două flori; ~form (v. -form), adj., cu două forme; ~gam (v. -gam), adj., s. m. și f., (persoană) care are două soții sau care a contractat două căsătorii paralele; ~gamie (v. -gamie), s. f., situație a unei persoane bigame; ~lingv (v. -lingv), adj., care vorbește și care scrie în două limbi; ~lobectomie (v. lob/o-, v. -ectomie), s. f., rezecție a doi lobi pulmonari; ~man (v. -man₂), adj., care are două mîini; ~nom (v. -nom₂), s. n., expresie algebrică formată din doi termeni; ~ped (v. -ped₂), adj., s. n., (animal) cu două picioare; ~penatifid (v. penati-, v. -fid), adj., care are limbul împărțit în mai multe segmente dispuse în mod penat; ~peniform (v. -peni, v. -form), adj., (despre mușchi) ale cărui fibre se inserează angular pe două fețe ale unui tendon central; ~petal (v. -petal), adj., care are două petale; ~remă (v. -remă), s. f., navă romană cu două rînduri de vîsle suprapuse; ~silab (v. -silab), adj., de două silabe; sin. bisilabic; ~sulc (v. -sulc), adj., (despre animale) cu copita despicată; ~triflor (v. tri-, v. -flor), adj., care are de două ori cîte trei flori; ~univoc (v. uni-, v. -voc), adj., care se găsește într-un raport reciproc și exclusiv de unu la unu; ~valent (v. -valent), adj., 1. (Despre elemente chimice) Cu două valențe. 2. Care are două valori; ~valve (v. -valv), adj., s. f. pl., 1. adj., Cu cochilia formată din două valve. 2. adj., (Despre capsule botanice) Format din două părți. 3. s. f. pl., Clasă de moluște acvatice marine și dulcicole, cu corpul cuprins într-o cochilie bivalvă și cu branhii lamelare.