BENEDICȚIÚNE, benedicțiuni, s. f. (Bis.; livr.) Binecuvântare. [Pr.: -ți-u-] – Din lat. benedictio, -onis, fr. bénédiction.

benedicțiune sf [At: HAMANGIU, C. C. XVI / Pl: ~ni / E: lat benedictio, -onis, fr bénédiction] (Bis) Binecuvântare.

BENEDICȚIÚNE, benedicțiuni, s. f. (Bis.) Binecuvântare. [Pr.: -ți-u-] – Din lat. benedictio, -onis, fr. bénédiction.

BENEDICȚIÚNE s.f. (Bis.) Grație, binecuvântare (solemnă). [< lat. benedictio, cf. fr. bénédiction].

BENEDICȚIÚNE s. f. grație, binecuvântare (solemnă). (< lat. benedictio, fr. bénédiction)

benedicțiune f. binecuvântare solemnă: benedicțiunea religioasă e obligatoare la căsătorie.

*benedicțiúne f. (lat. benedictio, -ónis. V. dicțiune). Binecuvîntare. – Și -ícție. V. maled-.

benedicțiúne (livr.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. benedicțiúnii; pl. benedicțiúni

benedicțiúne s. f. (sil. -ți-u-), g.-d. art. benedicțiúnii; pl. benedicțiúni

BENEDICȚIÚNE s. v. binecuvântare, blagoslovire.

benedicțiune s. v. BINECUVÎNTARE. BLAGOSLOVIRE.