14 definiții pentru beatitudine


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

beatitudíne sf [At: BOGZA, C.O.159 / P: be-a~ / Pl: ~ni / E: lat beatitudo, -inis cf fr beatitude] 1 Extaz religios. 2 (Liv) Stare de totală fericire.

BEATITÚDINE s. f. 1. Stare ideală de înțelepciune la Aristotel, stoici, Spinoza etc. 2. (În patologia mintală contemporană) Euforie permanentă, însoțită de indiferență față de împrejurările exterioare. 3. Stare de fericire deplină. [Pr.: be-a-] – Din lat. beatitudo, -inis. Cf. fr. béatitude.

BEATITÚDINE s. f. (Livr.) Stare de fericire deplină. [Pr.: be-a-] – Din lat. beatitudo, -inis. Cf. fr. béatitude.

BEATITÚDINE s. f. Stare de fericire deplină. O liniște senină, un soi de cerească beatitudine îmi cuprinse ființa mea întreagă. HOGAȘ, M. N. 159. ◊ (Poetic) Cînd vine întunericul... toată beatitudinea în care se află scufundat ținutul poate fi auzită. BOGZA, C. O. 159. ◊ (Ironic) Am intrat în starea de beatitudinesînt complet ramolit. CARAGIALE, O. VII 90. – Pronunțat: be-a-.

BEATITÚDINE s. f. Stare de fericire deplină. [Pr.: be-a-] – Fr. béatitude (lat. lit. beatitudo, -inis).

BEATITÚDINE s.f. Stare de fericire deplină, de încântare, stare patologică de euforie permanentă, de indiferență față de situațiile și întâmplările din jur. [< lat. beatitudo, cf. fr. béatitude].

BEATITÚDINE s. f. 1. stare de fericire deplină. 2. stare patologică de euforie permanentă. (< lat. beatitudo, fr. béatitude)

BEATITÚDINE f. Stare de fericire deplină; euforie; extaz. [G.-D. beatitudinii; Sil. be-a-] /<lat. beatitudo, ~inis

beatitudine f. fericire perfectă de care se bucură aleșii în împărăția cerurilor.

*beatitúdine f. (lat. beatitúdo -údinis). Fericire supremă și eternă. Cele opt beatitudini, cele opt fericirĭ ale evangheliiĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

beatitúdine (be-a-) s. f., g.-d. art. beatitúdinii

beatitúdine s. f. (sil. be-a-), g.-d. art. beatitúdinii


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BEATITÚDINE s. v. fericire.

Intrare: beatitudine
  • silabație: be-a-
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • beatitudine
  • beatitudinea
plural
genitiv-dativ singular
  • beatitudini
  • beatitudinii
plural
vocativ singular
plural

beatitudine

  • 1. Stare ideală de înțelepciune la Aristotel, stoici, Spinoza etc.
    surse: DEX '09
  • 2. (În patologia mintală contemporană) Euforie permanentă, însoțită de indiferență față de împrejurările exterioare.
    surse: DEX '09 MDN '00
  • 3. Stare de fericire deplină.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: euforie extaz fericire 3 exemple
    exemple
    • O liniște senină, un soi de cerească beatitudine îmi cuprinse ființa mea întreagă. HOGAȘ, M. N. 159.
      surse: DLRLC
    • poetic Cînd vine întunericul... toată beatitudinea în care se află scufundat ținutul poate fi auzită. BOGZA, C. O. 159.
      surse: DLRLC
    • ironic Am intrat în starea de beatitudine – sînt complet ramolit. CARAGIALE, O. VII 90.
      surse: DLRLC

etimologie: