baz² sn [At: PANȚU, PL.² / Pl: ? / E: nct] (Bot; reg) Floarea-raiului (Chrysanthemum cinerariaefolium).

baz¹ sn [At: CHEST. II, 280/130 / Pl: ? / E: nct] (Reg) Pivniță.

BÂZ interj. (Cu „z” prelungit) Cuvânt care imită sunetul produs în zbor de unele insecte. – Onomatopee.

bâz³ i [At: ISPIRESCU, L. 164 / E: nct] (Îe) A face cuiva cu ~ A face în ciudă.

bâz² i [At: PAMFILE, J. II / P: bzz / E: fo] Cuvânt care imită sunetul produs de muște și albine când zboară.

bâz¹ sn [At: COMAN, GL. / Pl: ~uri / E: nct] (Reg) 1 (Îe) A se lua d-un ~ A-și găsi un rost în viață. 2 (Îae) A-și împlini un gând. corectat(ă)

bâz⁴ sm vz bâză

bâză sf [At: MARIAN, INS. 144 / V: bâz sm, biză sf / Pl: ~e / E: bâz + -ă] 1 (Ent; Mol; Ban) Muscă. 2 (Ent; spc) Streche. 3 (Îe) A dat ~za în el E neastâmpărat, cuprins de porniri sexuale. 4 (Ent; Ban) Albină. 5 Joc de copii în care unul dintre parteneri, așezat cu spatele la ceilalți și cu o palmă trecută pe subsuoara brațului opus, trebuie să ghicească cine dintre cei care strigă „bâzz!” l-a lovit peste palmă. corectat(ă)

biză sf vz bâză

bazo- elem. de compunere „mers, deplasare”; „bazic”. • /<fr. baso-; cf. gr. βαζα „bază”.

bîz interj. 1 Cuvînt care imită sunetul produs în zbor de unele insecte. 2 Expr. (subst.) A face cuiva cu bîz = a face cuiva în ciudă. Băiatul le făcea cu bîz! (ISP.). A-i ține cuiva bîzul = a-i face cuiva pe plac. • /onomat.

bîză s.f. (pop.) 1 (entom.) Insectă zburătoare care bîzîie. 2 Joc de copii în care partenerii lovesc, pe rînd, în palma așezată la spatele celui care trebuie să ghicească cine l-a lovit, în timp ce partenerii de joc strigă „bîzzz!”. • pl. -e. /bîz + -ă.

BÎZ! interj. 1 Imită sbîrnăitul muștei sau al albinei: Bîz! în sus, Bîz! în jos, Roade din rogoz (ghicitoare despre „albină”) (PAMF.) ¶ 2 Sunet produs prin vibrarea buzelor, înțelegîndu-se prin aceea refuzarea sau lipsa unui lucru (– de loc, nici de cum): începură cu binele a se ruga de el să-și taie părul, dar băiatul le făcea cu bîz! (ISP.); iute, că dau musafirii peste noi, și mîncare bîz! (TKT.).

BÎZĂ (pl. -ze) sf. 🐙 1 Băn. Albină; strechie ¶ 2 Băn. Mold. (ȘEZ.) Muscă [bîz!].

BÂZ interj. Cuvânt care imită sunetul produs în zbor de unele insecte. – Onomatopee.

BÎZ interj. Onomatopee care imită zgomotul produs în zbor de unele insecte (albine, muște etc.). ◊ Expr. A face (cuiva) cu bîz = a-i face (cuiva) în necaz, în ciudă. [Zînele] începură cu binele a se ruga de el ca să-și taie părul, să li-l dea lor; dară băiatul le făcea cu bîz! ISPIRESCU, L. 164.

BÎZ interj. Cuvînt care imită sunetul produs în zbor de unele insecte. – Onomatopee.

BAZO- elem. „mers, deplasare”; „bazic”. (< fr. baso-, cf. gr. basis)

BÂZ interj. (se folosește pentru a exprima zgomotul produs de unele insecte în zbor). /Onomat.

bâz! int. exprimă: 1. strigătul surd al unor insecte (albine, muște, țânțari, etc.); 2. o bătaie de joc la copii: băiatul le făcea cu bâz! ISP.

bâză f. insectă: muscă, albină. [V. bâz!].

bîz, interj. interj. care redă zgomotu aripilor saŭ altor lucrurĭ asemenea. V. bîzîĭ și zumba.

bâz/bâzzz interj.

bâză s. f., g.-d. art. bâzei; pl. bâze

bâz / bâzzz interj.

bâză s. f., g.-d. art. bâzei; pl. bâze

bâz/bâzzz interj.

bâză s. f., g.-d. art. bâzei; pl. bâze

bîz interj. – 1. Imită bîzîitul insectelor care zboară. – 2. Exprimă zeflemisirea cuiva, și mai ales a copiilor plîngăcioși. Creație expresivă, comună mai multor limbi (REW 1057; Pușcariu, RF, I, 269 și Dacor., I, 103; Șuțu, Dacor., II, 149), cf. sl. bŭzĕti (Berneker 111), germ. biesen. Der. bîză, s. f. (insectă, muscă; albină; în arg., ziar); bîzălău, s. m. (bondar, bărzăun); bîzîit, s. n. (zumzet); bîzîitor, adj. (care bîzîie); bîzoi, s. m. (viespe); bînzar, s. m. (bondar; tăun); bînzoi, s. m. (bondar); bijoi, s. n. (în Trans., izvor, fîntînă).

BAZ-, v. BAZO-. □ ~omatofore (v. omato-, v. -for), s. f. pl., moluște gasteropode pulmonate, cu ochii situați la baza a două tentacule retractile.

BAZO- „mers, deplasare; baze, bazic”. ◊ gr. basis „mers, deplasare, sprijin, bază” > fr. baso-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. bazo-. □ ~cit (v. -cit), s. n., leucocit bazofil; ~citopenie (v. cito-, v. -penie), s. f., absența leucocitelor bazofile din sînge; ~eritrocit (v. eritro-, v. -cit), s. n., globulă roșie cu punctații bazofile, care apare în intoxicațiile cu plumb; ~fil (v. -fil₁), adj., care are afinitate pentru coloranții bazici; ~filemie (v. -fil₁, v. -emie), s. f., ansamblul leucocitelor bazofile din sînge; ~filie (v. -filie₁), s. f., 1. Afinitate pentru coloranții bazici. 2. Creștere excesivă a numărului de leucocite bazofile; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de a cădea din mers.

a o lua în barbă / în bâză / în freză expr. 1. a fi bătut, a fi învins 2. a da de necaz, a avea neplăceri 3. a suferi o decepție

BÂZĂ s. v. albină, muscă, streche.

bîză s. v. ALBINĂ. MUSCĂ. STRECHE.

bâză, bâze, s.f. Joc de copii. ■ De-a bâza = de-a friptelea: unul dintre copii se astupă cu o mână la ochi și pe celalată o ține la spate; trebuie să ghicească cine îl atinge. – Din bâz + suf. -ă (DEX, MDA).