bazilică s.f. 1 (la romani) Edificiu public de mari proporții, de formă dreptunghiulară, împărțit în lungime, prin șiruri de coloane, în trei sau cinci părți (nave), care servea ca loc de judecată, bursă comercială, loc de adunări. 2 Biserică creștină din perioada veche (începînd cu sec. 4), împărțită în interior în trei sau cinci părți prin șiruri de coloane. ◆ Ext. Biserică sau catedrală catolică de mari proporții. Bazilica San Pietro din Roma. • pl. -ci. /<lat. basĭlĭca, -ae, fr. basilique.

*BASILICĂ, BAZILICĂ (pl. -ici, -ice) sf. 1 🏛 💒 La Romani, mare edificiu public care servea de tribunal și în care se încheiau afaceri comerciale; multe din aceste edificii au fost transformate, mai tîrziu, în biserici creștine; de aci. în evul mediu, numele de ~ dat ori-cărei biserici creștine ¶ 2 ⛪ Astăzi nume dat bisericilor și catedralelor mai mari, mai impunătoare (🖼 394) [lat.].

*BAZILICĂ 👉 BASILICĂ.

bazilică f. 1. (la Romani) edificiu unde se făcea judecăți și unde neguțătorii tratau despre afacerile lor; 2. azi, biserică foarte mare, catedrală: bazilica Sf. Petru din Roma.

*basílică f., pl. ĭ și e (vgr. basiliké [stoa], „sală regală”. V. biserică). Locuința regală la Greci. La Romanĭ, edificiŭ în care se judeca și se adunaŭ negustoriĭ ca să trateze afacerile. Astăzĭ, biserică mare, catedrală: basilica Sfîntului Petru din Roma. - Și baz- (după fr.).

Orchis maculata L. (syn. O. basilica L.). Specie care înflorește primăvara-vara. Flori purpurii, roz sau albe cu 3 lobi, pătate, dispuse în spice dense. Frunze lanceolate cu pete dense, maronii. Plantă de rocărie, înaltă pînă la 60 cm. Tubercul palmat.