BARITON, (1) s. n., (2) baritoni, s. m., (3) baritoane, s. n. 1. S. n. Registru al vocii bărbătești, intermediar între tenor și bas. 2. S. m. (În forma accentuată bariton) Cântăreț a cărui voce se plasează în acest registru. 3. S. n. Instrument de suflat, din alamă cu registru corespunzător acestei voci (2). [Acc. și: bariton] – Din it. baritono, fr. baryton.

bariton sm [At: CERNE, D. M. 105 / A: bariton / Pl: ~i / E: fr baryton] 1 Voce bărbătească între tenor și bas. 2 Cântăreț cu astfel de voce. 3 Nume complementar dat unor instrumente muzicale (saxhom, saxofon, saransafon) care au extensiunea (sau joacă în orchestră un rol analog cu cel al) baritonului în corul vocal.

bariton s.n., s.m. (muz.) 1 s.n. (Registru de) voce bărbătească intermediară între tenor și bas. 2 s.m. Cîntăreț a cărui voce se plasează în acest registru. 3 s.n. Instrument de suflat din alamă, care are, într-o orchestră, un rol analog cu acela al baritonului într-un cor. • acc. și bariton, pl. n. -oane, -uri, m. -i. /<it. baritono, fr. baryton; cf. gr. βαριτον „care sună grav”.

*BARITON sm. 🎼 1 Vocea mijlocie de bărbat între tenor și bas ¶ 2 Vechiu instrument muzical, de mărimea unui violoncel, cu 7 coarde sub care erau întinse și alte 9-24 coarde de metal care vibrau și ele cînd se cînta din instrument ¶ 3 Instrument de alamă de genul saxofonului (🖼 382) [it.].

BARITON, (1) s. n., (2) baritoni, s. m., (3) baritoane, s. n. 1. S. n. sg. Registru al vocii bărbătești, intermediar între tenor și bas. 2. S. m. Cântăreț a cărui voce se plasează în acest registru. 3. S. n. Instrument de alamă care are, într-o orchestră, un rol analog cu acela al baritonului (2) într-un cor. [Acc. și: bariton] – Din it. baritono, fr. baryton.

BARITON, (2) baritoni, s. m., (3) baritoane, s. n.1 (Numai la sg. n.) Registru al vocii bărbătești, intermediar între tenor și bas. 2 Cîntăreț cu voce intermediară între cea de tenor și cea de bas. Un domn mustăcios și vînjos se urcă la tribună și citi cu voce mîndră de bariton proiectul de lege pentru scutirea de orice taxe a benzinei întrebuințate de automobile. REBREANU, R. II 36. 3 Instrument de alamă (ca saxofonul), care are în orchestră un rol analog cu acela al baritonului (2) într-un cor. – Accentuat și: bariton.

BARITON, (2) baritoni, s. m., (3) baritoane, s. n. 1. (La sg. n.) Registru al vocii bărbătești, intermediar între tenor și bas. 2. Cîntăreț cu voce intermediară între cea de tenor și cea de bas. 3. Instrument de alamă care are într-o orchestră un rol analog cu acela al baritonului (2) într-un cor. [Acc. și: bariton] – It. baritono (fr. barytone).

BARITON s.m. 1. Registru al vocii bărbătești care se întinde între tenor și bas. 2. Cîntăreț cu voce de bariton (1). // s.n. Instrument de alamă, avînd în orchestră un rol analog baritonului într-un cor. [< it. baritono, fr. baryton, cf. gr. barys – grav, tonos – ton].

BARITON / BARITON I. s. m. cântăreț cu voce de bariton (II,1). II. s. n. 1. voce bărbătească cu timbru intermediar între tenor și bas. 2. instrument de suflat, de alamă, cu timbru și ambitus corespunzător. (< it. baritono, fr. baryton)

BARITON² ~i m. Cântăreț care are vocea cu registrul intermediar între tenor și bas. [Acc. și bariton] /<it. baritono, fr. baryton

BARITON¹ ~oane n. 1) Voce de bărbat cu registrul intermediar între tenor și bas. 2) Instrument muzical de suflat folosit în fanfară, al cărui registru corespunde acestui fel de voce. [Acc. și bariton] /<it. baritono, fr. baryton

bariton m. 1. voce care dă note grave, intermediară între bas și tenor; 2. instrument de muzică cu coarde.

*baritón m. (vgr. barýtonos, d. barýs, greŭ, și tonos, ton). Muz. Voce intermediară între tenor și bas. N., pl. oane. Un instrument muzical de alamă, puțin maĭ mic decît basu.

variton^[1] sm vz bariton

bas-bariton s. m. (muz.) Voce bărbătească intermediară între cea de bas și cea de bariton ◊ „Vocea sa generoasă de bas-bariton a sunat la sfârșitul spectacolului tot atât de odihnită și de proaspătă ca și la început.” I.B. 26 I 61 p. 2 (din bas + bariton; FC I 53; D.Muz.)

bariton² (instrument muzical) s. n., pl. baritoane

bariton¹ (cântăreț) s. m., pl. baritoni

!bariton¹ (cântăreț) s. m., pl. baritoni

bariton² (instrument muzical) s. n., pl. baritoane

bariton / bariton (registru al vocii bărbătești) s.n. baritoni / baritoni

bariton (instrument muzical) s. n., pl. baritoane

bariton / bariton (cântăreț) s.m., pl. baritoni / baritoni

bas-bariton s. m., pl. bași-baritoni, art. bași-baritonii

bas-bariton s. m., pl. bași-baritoni

bariton (baritoni), s. m. – Cîntăreț intermediar între tenor și bas. Fr. baryton. – Der. baritona, vb. (a cînta cu voce gravă), formație internă a rom.

bariton (< gr. βαρύς „greu, grav” și τόνος, „sunet”) I. 1. Voce (1) bărbătească intermediară între tenor (1) și bas (I, 1), cu registrul (I) La₁ – la. Denumirea a apărut în sec. 17 când Viadana, apoi Praeteorius, îl notează ca partidă* a 2-a de jos în corul pentru voci grave. Haendel îl folosește în operă*: pentru frumusețea timbrului*, care îmbină noblețea și puterea basului cu strălucirea tenorului, începând de la Mozart (Don Giovanni) este utilizat pentru marile roluri de caracter*. Scenic se conturează mai multe tipuri: b. liric – numit și t.-b. (fr.) martin, belle-taille, (germ.) spiel-Baryton – (Figaro, Papageno, Wolfram, Germont); b. dramatic sau veridan – (Rigoletto, Amonastro, Hans Sachs, Wozzek, Oedip) și b. grav (Wotan, Telramund). Baritoni români celebri: D. Popovici-Bayreuth, J. Athanasiu, P. Ștefănescu-Goangă, N. Herlea, D. Iordăchescu. II. 1. (ortografiat și Baryton) Tip din S Germaniei de viola da gamba* din sec. 17-18. Avea 6-7 coarde, Întinse peste tastieră* (acordate în Mi La re sol si mi¹), acționate cu ajutorul arcușului*, și 7-24 coarde simpatice*, întinse sub tastieră (acordate diatonic* sau cromatic*). Partida* era notată în cheia* fa, de tenor sau sol, după necesitate. Notele în cheia sol se citeau cu o octavă* mai jos. J. Haydn a compus cca. 200 de lucrări pentru b. 2. Eufoniu (2). III. Cheie de b., denumire a cheii de fa* de pe linia a treia a portativului*.