3 intrări

17 definiții

din care

Explicative DEX

barbure sm vz barbur

BARBURE 👉 BARBUR.

barbo sf vz barbură

barbur2 sn vz barbură

barbur1 sm [At: LIUBA-IANA, M. 119 / V: ~e / Pl: ~i / E: lat barbuta, -ae] (Reg) 1-4 Partea de jos a lamei (cuțitului sau a) fierului (ori a toporului) sau a bardei etc. 5 Cep.

barburară sf vz barbură

barbură sf [At: H II, 34 / V: ~rară, ~buri / Pl: ~re / E: lat barbara] (Reg) 1 Obicei de Sfânta Barbara (4 dec.). 2 (Bot; reg) Călin (Viburnum opulus). 3 (Bot) Fructul călinului.

BARBUR, BARBURE sm. 1 Băn. Trans. Colțul dreptunghiular din partea de jos a toporului, a unui cuțit, etc., călcîiu: m’am tăiat cu barbarul cuțitului 2 Trans. 👕 Clin triunghiular cusut la pieptul și la spatele cămășilor bărbătești: Tu cămașă mi-i croi... Pe barburul dinainte Pune plug cu șase vite, Pe barburul din-apoi Pune plug cu șese boi (IK.-BRS.) [lat. barbulus < barba].

barbur m. Tr. un fel de broderie pe partea de sus a cămășilor țărănești. [Lat. BARBULA, firele de arniciu sau de mătase ale barburilor fiind asemănate unei mici barbe].

Barbura f. ziua sfintei Barbura sau Varvara (4 Dec.), rea de vărsat, și datinile poporului din acea zi. V. îmbărburà.

bárbur și bárbure m. (d. barbă saŭ lat. bárbula, bărbuță). Trans. Încrețiturile triangulare de la gîtu cămășiĭ la pĭept și la spate. Partea de la vîrf a tăișuluĭ unuĭ cuțit. Cov. Cep, cuĭ de lemn care unește pin muche doŭă scîndurĭ, ca la fundurile butoaielor.

Etimologice

barbur (-ri), s. m.1. Ascuțișul unui topor. – 2. Cep (de îmbinare), unire, legătură, racordare. – 3. Broderie în formă de triunghi pe pieptul unei cămăși. Lat. barbula „bărbă mică” (Hasdeu 2516; REW 949; Candrea-Dens., 136; DAR). – Der. bărbătură, s. f. (incizie la urechea oilor, în formă de triunghi).

barbură (-re), s. f.1. Sărbătoare a sfintei Barbara. În această zi se obișnuiește să se ungă fața copiilor cu miere, zahăr sau cu suc de fructe de călin pentru a-i feri de vărsat. – 2. Plantă, călin (Viburnum opulus). Lat. Barbara (DAR; Tagliavini, Arch. Rom., XII, 191). Cuvîntul și obiceiul, de origine catolică, trebuie să fie relativ moderne. – Der. bărbura, îmbărbura, vb. (a ține obiceiul de ziua sfintei Barbara; a unge fața copiilor).

Enciclopedice

BÁRBURE (BARBUR) s. m. Clin cu terminație în formă de M, intercalat în fața și spatele unui anumit tip de cămașă bărbătească, din unele zone ale Transilvaniei.

Sinonime

BARBUR s. v. călcâi, cep.

barbur s. v. CĂLCÎI. CEP.

Regionalisme / arhaisme

barbur, barburi, s.m. (reg.) 1. partea de jos a tăișului securii, a cuțitului. 2. cep sau cui la obada roții. 3. parte lărgită in triunghi la cămășile țărănești

Intrare: barbure
barbure
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: barbur
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • barbur
  • barburul
  • barburu‑
plural
  • barburi
  • barburii
genitiv-dativ singular
  • barbur
  • barburului
plural
  • barburi
  • barburilor
vocativ singular
plural
substantiv masculin (M45)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • barbure
  • barburele
plural
  • barburi
  • barburii
genitiv-dativ singular
  • barbure
  • barburelui
plural
  • barburi
  • barburilor
vocativ singular
plural
Intrare: barbură
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • barbură
  • barbura
plural
  • barbure
  • barburele
genitiv-dativ singular
  • barbure
  • barburei
plural
  • barbure
  • barburelor
vocativ singular
plural
barboră
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
barburară
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • barbur
  • barburul
  • barburu‑
plural
  • barburi
  • barburii
genitiv-dativ singular
  • barbur
  • barburului
plural
  • barburi
  • barburilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)