barbure sm vz barbur

❍BARBURE 👉 BARBUR.

barboră sf vz barbură

barbur² sn vz barbură

barbur¹ sm [At: LIUBA-IANA, M. 119 / V: ~e / Pl: ~i / E: lat barbuta, -ae] (Reg) 1-4 Partea de jos a lamei (cuțitului sau a) fierului (ori a toporului) sau a bardei etc. 5 Cep.

barburară sf vz barbură

barbură sf [At: H II, 34 / V: ~rară, ~buri / Pl: ~re / E: lat barbara] (Reg) 1 Obicei de Sfânta Barbara (4 dec.). 2 (Bot; reg) Călin (Viburnum opulus). 3 (Bot) Fructul călinului.

❍BARBUR, BARBURE sm. 1 Băn. Trans. Colțul dreptunghiular din partea de jos a toporului, a unui cuțit, etc., călcîiu: m’am tăiat cu barbarul cuțitului ¶ 2 Trans. 👕 Clin triunghiular cusut la pieptul și la spatele cămășilor bărbătești: Tu cămașă mi-i croi... Pe barburul dinainte Pune plug cu șase vite, Pe barburul din-apoi Pune plug cu șese boi (IK.-BRS.) [lat. barbulus < barba].

barbur m. Tr. un fel de broderie pe partea de sus a cămășilor țărănești. [Lat. BARBULA, firele de arniciu sau de mătase ale barburilor fiind asemănate unei mici barbe].

Barbura f. ziua sfintei Barbura sau Varvara (4 Dec.), rea de vărsat, și datinile poporului din acea zi. V. îmbărburà.

bárbur și bárbure m. (d. barbă saŭ lat. bárbula, bărbuță). Trans. Încrețiturile triangulare de la gîtu cămășiĭ la pĭept și la spate. Partea de la vîrf a tăișuluĭ unuĭ cuțit. Cov. Cep, cuĭ de lemn care unește pin muche doŭă scîndurĭ, ca la fundurile butoaielor.

barbur (-ri), s. m. – 1. Ascuțișul unui topor. – 2. Cep (de îmbinare), unire, legătură, racordare. – 3. Broderie în formă de triunghi pe pieptul unei cămăși. Lat. barbula „bărbă mică” (Hasdeu 2516; REW 949; Candrea-Dens., 136; DAR). – Der. bărbătură, s. f. (incizie la urechea oilor, în formă de triunghi).

barbură (-re), s. f. – 1. Sărbătoare a sfintei Barbara. În această zi se obișnuiește să se ungă fața copiilor cu miere, zahăr sau cu suc de fructe de călin pentru a-i feri de vărsat. – 2. Plantă, călin (Viburnum opulus). Lat. Barbara (DAR; Tagliavini, Arch. Rom., XII, 191). Cuvîntul și obiceiul, de origine catolică, trebuie să fie relativ moderne. – Der. bărbura, îmbărbura, vb. (a ține obiceiul de ziua sfintei Barbara; a unge fața copiilor).

BÁRBURE (BARBUR) s. m. Clin cu terminație în formă de M, intercalat în fața și spatele unui anumit tip de cămașă bărbătească, din unele zone ale Transilvaniei.

BARBUR s. v. călcâi, cep.

barbur s. v. CĂLCÎI. CEP.

barbur, barburi, s.m. (reg.) 1. partea de jos a tăișului securii, a cuțitului. 2. cep sau cui la obada roții. 3. parte lărgită in triunghi la cămășile țărănești