2 intrări

6 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

bárbure sm vz barbur

bárbură sf [At: H II, 34 / V: ~rară, ~buri / Pl: ~re / E: lat barbara] (Reg) 1 Obicei de Sfânta Barbara (4 dec.). 2 (Bot; reg) Călin (Viburnum opulus). 3 (Bot) Fructul călinului.

Barbura f. ziua sfintei Barbura sau Varvara (4 Dec.), rea de vărsat, și datinile poporului din acea zi. V. îmbărburà.

bárbur și bárbure m. (d. barbă saŭ lat. bárbula, bărbuță). Trans. Încrețiturile triangulare de la gîtu cămășiĭ la pĭept și la spate. Partea de la vîrf a tăișuluĭ unuĭ cuțit. Cov. Cep, cuĭ de lemn care unește pin muche doŭă scîndurĭ, ca la fundurile butoaielor.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

bárbură (-re), s. f.1. Sărbătoare a sfintei Barbara. În această zi se obișnuiește să se ungă fața copiilor cu miere, zahăr sau cu suc de fructe de călin pentru a-i feri de vărsat. – 2. Plantă, călin (Viburnum opulus). Lat. Barbara (DAR; Tagliavini, Arch. Rom., XII, 191). Cuvîntul și obiceiul, de origine catolică, trebuie să fie relativ moderne. – Der. bărbura, îmbărbura, vb. (a ține obiceiul de ziua sfintei Barbara; a unge fața copiilor).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

BÁRBURE (BARBUR) s. m. Clin cu terminație în formă de M, intercalat în fața și spatele unui anumit tip de cămașă bărbătească, din unele zone ale Transilvaniei.

Intrare: barbure
substantiv masculin (M45)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • barbure
  • barburele
plural
  • barburi
  • barburii
genitiv-dativ singular
  • barbure
  • barburelui
plural
  • barburi
  • barburilor
vocativ singular
plural
Intrare: barbură
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • barbură
  • barbura
plural
  • barbure
  • barburele
genitiv-dativ singular
  • barbure
  • barburei
plural
  • barbure
  • barburelor
vocativ singular
plural