barac, ~ă smf [At: H II, 289 / V: bă~, ~ă smf / Pl: ~aci, ~ace / E: tc baraq] 1 (Reg) Câine cu blană și mustăți mari, stufoase. 2 Copoi.

barác, -ă s.m., s.f. (zool.; reg.) 1 Cîine cu blană și mustăți mari. 2 Copoi. • pl. -ci, -ce. și bărác, -ă s.m., s.f. /<tc. baraq.

Barac (Ioan) m. poet popular din Ardeal; a scris în 1801 poema Arghir și Ileana (1772-1848).

barác m. (turc. barak). Vechĭ. Un fel de cîne de vînat cu păru lung. V. brac 3.

bărac, ~ă smf vz barac

bărác, -ă s.m., s.f. v. barac.

barac (-că), adj. – Rasă de cîine cu păr mult, originară din Asia. Tc. barak (Hasdeu 2481).

barac, -ă, baraci, -e, adj. (reg.; despre câini) flocos, cu păr și mustăți mari

BARAC, Ioan (1776/1777-1848, n. sat. Alămor, jud. Sibiu), scriitor român. Basmul alegoric în versuri „Istoria despre Arghir cel frumos și despre Elena cea frumoasă” (adaptare); traduceri și prelucrări de romane populare („Halima”).

BARAC bibl. ebr. „fulger”; cf. și subst. ard. barac rasă de cîine < tc. baraq „cîine”, și srb. cr. Barak ipoc. < Bartholomeus. 1. Barac, olt., 1679 (Sd V 305); – N., elev (Dealu 130); -ul t., munt.; -ești t. 2. Bărac Ioan, scriitor ard.; -u, N., dobr. (RI XI 212); Bârâc/ea, -el tt.

Bărac V. Barac 2.