19 definiții pentru bandieră


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

bandiéră sf [At: ZILOT, CRON. 70 / V: (înv) badi- / P: ~di-e~ / Pl: ~re / E: it bandiera] 1 (Înv) Steag. 2 (Spc) Steag al unei unități militare. 3 Steag al unei țări înălțat pe vapoarele sale și pe clădirile unde se află rezidenții ei în străinătate Si: pavilion.

BANDIÉRĂ, bandiere, s. f. 1. (Înv.) Steag al unei armate, al unei unități militare; drapel, stindard. 2. (Rar) Steag al unei corporații, al unei societăți, spec. al unei corăbii. [Pr.: -di-e-] – Din it. bandiera.

BANDIÉRĂ, bandiere, s. f. (Înv.) Steag, drapel, stindard. ♦ Spec. Steag al unei unități militare. [Pr.: -di-e-] – Din it. bandiera.

BANDIÉRĂ, bandiere, s. f. (Învechit) Steag al unei armate sau al unui comandant de oștire; drapel, flamură, stindard. [Dușmanii] făcură de mai multe ori semne, cu bandierele, că vor să se predea. BĂLCESCU, O. II 335. ♦ Steag al unei țări înălțat pe vapoarele sale și pe clădirile unde se află reprezentanții ei în străinătate. [Locțiitorul consulului grec] se supără... se duce la consulat, dă bandiera elinească jos și rupe relațiunile cu guvernul Moldovei. GHICA, S. XI. ♦ Steguleț întrebuințat pe vapoare la diferite semnalizări. Gardianul căpităniei portului... [era] însărcinat să țină ordinea și să înalțe la catarg bandiera, care însemna începutul celor opt ore de muncă în port. BART, E. 289. – Pronunțat: -di-e-.

BANDIÉRĂ, bandiere, s. f. (Înv.) Steag al unei țări înălțat pe vapoarele sale și pe clădirile unde se aflau reprezentanții ei în străinătate. ♦ Steguleț întrebuințat pe vapoare pentru semnalizări. ♦ Steag al unei armate sau al unui comandant de oștire; stindard, drapel. [Pr.: -di-e-] – It. bandiera.

BANDIÉRĂ s.f. Steag, stindard (al unei corăbii). [Pron. -di-e-. / cf. it. bandiera, fr. bandière].

BANDIÉRĂ s. f. pavilion al unei corăbii. (< it. bandiera)

BANDIÉRĂ ~e f. înv. 1) Piesă de stofă atașată pe un suport purtând culorile, emblemele unei națiuni, ale unui stat, ale unei organizații, servind ca semn distinctiv al acestora; steag; drapel; stindard; flamură. 2) Steguleț folosit de marinari pentru semnalizări. [Sil. -di-e-] /<it. bandiera

bandieră f. 1. steag de trupe: front de bandieră, alinierea drapelelor și a stindardelor în fruntea unei armate rânduite; 2. steagul unei corporațiuni sau societăți.

*bandiéră f., pl. e (fr. bandière, d. it. bandiera, care vine d. got. bandi, steag. V. bandă 2). Steag de corabie orĭ de consulat. – Pop. Dun. pandéră (ngr. [d. it.] pandiéra [scris -ntiéra]): se lasă pandera (CL., 1910, 435). Și -elă.

pandel[1] sn vz bandieră

  1. Variantă neconsemnată în definiția principală — LauraGellner

pande[1] sf vz bandieră

  1. Variantă neconsemnată în definiția principală — LauraGellner

pande[1] sf vz bandieră

  1. Variantă neconsemnată în definiția principală — LauraGellner

pandie[1] sf vz bandieră

  1. Variantă neconsemnată în definiția principală — LauraGellner

Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

bandiéră (rar) (-di-e-) s. f., g.-d. art. bandiérei; pl. bandiére

bandiéră s. f. (sil. -di-e-), g.-d. art. bandiérei; pl. bandiére


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BANDIÉRĂ s. v. drapel, pavilion, steag, stindard.

bandie s. v. DRAPEL. PAVILION. STEAG. STINDARD.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

bandiéră (bandiére), s. f. – (Înv.) Steag, flamură. – Mr. bandieră, megl. banderă. It. bandiera, de unde provin și ngr. μπαντιέρα, alb. bandierë, tc., bg. bandera. Sec. XVIII, puțin folosit. Și mai puțin se întrebuințează forma veche banieră (< fr. banniére), galicism din epoca romantică. Mr. din it. (Ruffini 328).

Intrare: bandieră
bandieră substantiv feminin
  • silabație: ban-di-e-ră
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bandie
  • bandiera
plural
  • bandiere
  • bandierele
genitiv-dativ singular
  • bandiere
  • bandierei
plural
  • bandiere
  • bandierelor
vocativ singular
plural

bandieră

  • 1. învechit Steag al unei armate, al unei unități militare.
    exemple
    • [Dușmanii] făcură de mai multe ori semne, cu bandierele, că vor să se predea. BĂLCESCU, O. II 335.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Steag al unei țări înălțat pe vapoarele sale și pe clădirile unde se află reprezentanții ei în străinătate.
      surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • [Locțiitorul consulului grec] se supără... se duce la consulat, dă bandiera elinească jos și rupe relațiunile cu guvernul Moldovei. GHICA, S. XI.
        surse: DLRLC
    • 1.2. Steguleț întrebuințat pe vapoare la diferite semnalizări.
      surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • Gardianul căpităniei portului... [era] însărcinat să țină ordinea și să înalțe la catarg bandiera, care însemna începutul celor opt ore de muncă în port. BART, E. 289.
        surse: DLRLC
  • 2. rar Steag al unei corporații, al unei societăți.
    surse: DEX '09

etimologie: