balan, ~ă smf, a vz bălan

balan¹- Elem. de compunere „gland”; „ghindă”. • și balano-./<fr. bâlan(o)-; cf. gr. βαλαν „ghindă”.

balán² s.m. (zool.) Mic crustaceu fixat pe rocile litorale sau pe cochilii. • pl. -i. /<fr. balane, lat. balanus, -i.

BALAN¹ s. m. Mic crustaceu fixat pe rocile litorale sau pe cochilii. (< fr. balane, lat. balanus)

BĂLAN, -Ă, bălani, -e, adj. (Pop.) 1. (Despre oameni sau părul lor) Blond. ♦ (Substantivat, m.; ir.) Dracul. 2. (Despre animale) Plăvan. ♦ (Substantivat) Nume care se dă unor animale domestice cu părul alb. – Băl + suf. -an.

bălan, ~ă [At: PANN, E. II, 82/14 / V: (reg) bal~ / Pl: ~e / E: băl + -an] 1 a (D. părul oamenilor) Blond. 2 smf, a (Persoană) cu fața albă și părul blond. 3 sm (Irn) Dracul. 4 a (D. animale domestice) Cu părul sau blana alb-gălbuie Si: bălai, (rar) bălănuț (2), (pop) plăvan, (reg) băluț (4). 5 a (D. plante, mai ales d. cereale) De culoare deschisă, galben spre alb. 6 a (Reg; d. cireșele sălbatice) De culoare roz-roșie. 7 smf (Nume de) animal domestic de culoare albă Si: bălai (4), (reg) bălușă (1-2), băluță (5-8). 8 sm (Rar) Zăpadă.

bălân, ~ă a [At: DENSUSIANU, Ț. H. 308 / Pl: ~i, ~e / E: nct] (Reg) De culoare trandafirie, roz.

balano- v. balan-.

bălán, -ă adj. 1 (despre oameni sau despre părul lor) Blond. Ieși, copile cu părul bălan, afară și rîde la soare, doar s-a îndrepta vremea (CR.). ◆ (în superstiții; iron.; subst. m.) Dracul. 2 (despre animale) Cu părul alb; bălai. Cal bălan ◆ (subst.) Cal sau iapă cu părul alb. ◇ Expr. (pop.) Popa era călare pe bălană și întreba de iapă, se spune despre un om uituc sau zăpăcit. E mîncat ca bălana de ham, se spune despre o persoană care se află în mare sărăcie. 3 (despre plante, mai ales despre cereale) De culoare deschisă, galben spre alb. • pl. -i, -e. /băl + -an.

BĂLAN, Mold. BALAN I. adj. 1 Alb la față, bălaiu: dinainte era un om ~ ce putea să aibă 35 ani (NEGR.) ¶ 2 Bălaiu (vorb. de păr), blond: o femeie tînără cu părul ~, risipit în jurul obrajilor (DLVR.) ¶ 3 Cu părul alb (vorb. de unele animale, în spec. boi, cai, cîini, etc.), cu lînă albă (vorb. de oi): Frunză verde de-un lipan, Drag mi-a fost calul ~ (ȘEZ.). II. sm. 1 🐒 Nume dat unui bou, cal, cîine, cu părul alb: Ah, aman, aman, aman! Să puiu șeaua pe Bălan (SEV.) ; Țibă! Hormuz; na! Balan..., dați-vă ’n lături, cotarle! (CRG.) ¶ 2 Mold. familiar Dracul: Bălan să-ți aleagă din gură, dacă nu vorbești deslușit (CRG.). III. BĂLANA sf. 🐒 Vită albă (în spec. iapă albă; comp. ALBA): proverb: e mîncat ca ~ de ham (ZNN.), e trecut prin multe necazuri, e prăpădit de nevoi [băl].

BĂLĂNEL, -NICĂ I. adj. dim. BĂLAN II. BĂLĂNICA sf. 🐒 Nume de vițică care bate în galben (HASD.).

BĂLAN, -Ă, bălani, -e, adj. 1. (Despre oameni sau părul lor) Blond. ◊ (Substantivat, m.; ir.) Dracul. 2. (Despre animale) Plăvan. ◊ (Substantivat) Nume care se dă unor animale domestice cu părul alb. – Băl + suf. -an.

BĂLAN, -Ă, bălani, -e, adj. 1. (Despre părul oamenilor, p. ext. despre oameni) Blond, bălai. Înainte de a trece la dreapta țîțacăi Leona, mi-a mîngîiat părul bălan. SADOVEANU, N. F. 158. Cu deosebire mi se lipi de inimă un tînăr nalt, bălan și de o înfățișare foarte distinsă. VLAHUȚĂ, O. A. 145. Ieși, copile cu părul bălan, afară și rîde la soare, doar s-a îndrepta vremea. CREANGĂ, A. 34. În junia sa se vede că fusese bălan, căci ochii lui aveau încă o ușure văpsea de alb-albastru. NEGRUZZI, S. I 58. Spre țară au plecat, Cu Marin și cu Ciocan, Cu Lisandru cel bălan. ALECSANDRI, P. F. 180. ♦ (Substantivat, m.; în superstiții, ironic) Dracul, diavolul (Atestat în forma regională balan) Bălan să-ți aleagă din gură ce spui, dacă nu vorbești deslușit. CREANGĂ, P. 151. 2. (Despre animale domestice) Cu părul alb; plăvan, bălai. I-aduse... un cal bălan. BENIUC, V. 36. Mînză bălană Paște noaptea-n poiană (Luna plină). SADOVEANU, P. C. 10. Oiță bălană, Cu lînă bîrsană, De trei zile-ncoace Gurița nu-ți tace. TEODORESCU, P. P. 435. Mîncatu-s de dușmani, Ca iarba de boi bălani. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 191. Boi, bour ei... Pe pînteci bălani, Pe spate plăvani. ALECSANDRI, P. P. 102. ♦ (Substantivat, m. și f.) Nume dat unor animale domestice (boi, vaci, oi, cai, cîini etc.) cu părul alb. Adăp bălanul și-l încalec. STANCU, D. 249. Veniți de puneți mîna să scot pe bălana din noroi. VISSARION, B. 41. D-aș mai trăi pîn’la toamnă, Cumătră Ioană, Să pun șaua pe bălană! TEODORESCU, P. P. 332. ◊ Expr. (Popular) E mîncat ca bălana de ham, se zice despre omul prăpădit de nevoi. Popa era călare pe bălană și întreba de iapă, se spune despre cei uituci, zăpăciți sau proști.

BĂLAN, -Ă, bălani, -e, adj. 1. (Despre oameni) Blond. ♦ (Substantivat, m.; ir.) Dracul. 2. (Despre animale) Cu părul alb; plăvan. ♦ (Substantivat) Nume care se dă unor animale domestice cu părul alb. Adăp bălanul și-l încalec (STANCU). – Din băl + suf. -an.

BALAN²(O)- elem. „gland”; „ghindă”. (< fr. balan/o/-, cf. gr. balanos)

bălan a. de coloare între alb și galben sau auriu (se zice mai ales de față și de păr). [Derivat din băl cu sufixul an: varianta bălaiu e analogică (cf. laiu)]. ║ m. bou sau cal cu părul aproape alb: hi! bălane!

bălán, -ă adj. (vsl. bĭelŭ, alb., cu sufixu an). Bălaĭ, blond (ob. maĭ mult la masc.): om, boŭ, cal bălan. Bălan să v’aleagă (cele ce spunețĭ), dracu s’aleagă (să’nțeleagă) vorbele voastre (Bălan pin antiteză îld. cel negru = dracu).

bălan (pop.) adj. m., pl. bălani; f. bălană, pl. bălane

bălan (pop.) adj. m., pl. bălani; f. bălană, pl. bălane

bălan adj. m., pl. bălani; f. sg. bălană, pl. bălane

bălan.

BĂLAN adj. v. blond.

STÂRC BĂLAN s. v. egretă, stârc alb.

BĂLAN adj. bălai, blond, galben, (pop.) gălbior, (înv. și reg.) plăviț, (reg.) plăvai, plăvan, plăviu, (Ban.) băl. (Are părul ~.)

-BALAN „ghindă, gland penian”. ◊ gr. balanos „ghindă” > fr. -balane > rom. -balan.

BALANO- „ghindă, gland penian”. ◊ gr. balanos „ghindă” > fr. balano-, engl. id., germ. id. > rom. balano-. □ ~cel (v. -cel₂), s. n., hernie a glandului penian; ~fag (v. -fag), adj., (despre animale) care se hrănește cu ghindă; ~for (v. -for), adj., care poartă ghindă; ~grafie (v. -grafie), s. f., studiul și descrierea ghindelor și a stejarului; ~id (v. -id), adj., în formă de ghindă; ~plastie (v. -plastie), s. f., operație chirurgicală de refacere a glandului penian; ~ragie (v. -ragie), s. f., inflamație gonoreică a glandului penian; ~ree (v. -ree), s. f., scurgere patologică la nivelul glandului penian; ~tomie (v. -tomie), s. f., secționare chirurgicală a glandului penian.

BĂLAN 1. Oraș în jud. Harghita, pe Olt; 13.771 loc. (1991). Expl. de pirite cuprifere și prelucr. primară a acestora. Fabrică de tricotaje. Declarat oraș în 1967. 2. Com. în jud. Sălaj, pe Almaș; 4.512 loc. (1991). Două biserici de lemn (sec. 17), cu bogat decor sculptat.

BĂLAN, Nicolae v. Nicolae.

BĂLAN, Grigore (1896-1944, n. sat Blăjenii de Sus, Bistrița-Năsăud), general român. A comandat divizia 2 Munte pe Frontul de Est (1941-1944). A căzut eroic în zona Arcuș, pe Frontul de Vest, în luptele pentru eliberarea Transilvaniei.

BĂLAN, Ștefan (1913-1991, n. Brăila), inginer constructor român. Acad. (1963), prof. univ. la București. Lucrări în domeniul mecanicii teoretice și aplicate, calculul construcțiilor și teoria plasticității. Lucrări de istorie a științei și tehnicii.

NICOLAE BĂLAN (1882-1955, n. sat Blăjenii de Sus, jud. Bistrița-Năsăud), mitropolit român. M. de onoare al Acad. (1920), prof. la Institutul Teologic-Pedagogic din Sibiu. Luptător pentru Marea Unire (1918), membru al organizației culturale ASTRA. Mitropolit al Ardealului (1920-1955). A apărat autonomia Bisericii Ortodoxe Române, militând pentru acceptarea principiilor Statutului Organic șagunian în organizarea acesteia. Îndrumător al școlilor secundare (până în 1948), a înființat unele noi; a construit numeroase biserici și case parohiale (paraclisul și biblioteca Academiei Teologice din Sibiu). Unul dintre marii ecumeniști ai perioadei interbelice. Lucrări: „Chestiunea bisericească din România și autonomia bisericii noastre”, „Evanghelia și democrația”, „Ortodoxia în mijlocul frământărilor de azi”, „Biserica și viața”.

calu’ bălan expr. (er.) penis.