18 definiții pentru balama


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

balamá sf [At: (a. 1805) IORGA, S. D. VIII, 41 / V: (înv) bagi-, (rar) blaga-, (reg) băgl-, -lemare, bălămari / Pl: ~le / E: tc balama] 1 Dispozitiv metalic (mic) format din două plăci metalice unite pe un ax, dintre care cel puțin una este mobilă împrejurul axului, spre a permite unei uși, unei ferestre, unui capac să se închidă și să se deschidă prin rotire parțială Si: șarnieră, (pop) țâțână. 2 (Fam; fig; lpl) Articulații ale corpului Si: încheieturi. 3-9 (Îe) A-i (sau a i se) slăbi ori a i se (în)muia (cuiva) sau a nu-l (mai) ajuta (sau ține) pe cineva -alele A-și pierde vigoarea (din cauza bătrâneții, a oboselii, a fricii). 10 (Îe) A-i tremura (cuiva) -Iele A se teme. 11 (Îe) A scoate (pe cineva) din ~le A enerva. 12-13 (Îe) A ieși (sau a sări) din -Ie A-și pierde firea. 14 (Îe) A strânge (pe cineva) în -le A constrânge.

BALAMÁ, balamale, s. f. Mic dispozitiv metalic format din două piese articulate, utilizat pentru a lega un panou care se rotește în jurul unei muchii de un cadru, de o ușă, de o fereastră etc.; șarnieră, țâțână. ♦ Fig. (Fam.; la pl.) Încheieturi, articulații ale corpului. ◊ Expr. A-i (sau a i se) slăbi ori a i se muia (cuiva) sau a nu-l (mai) ajuta (ori ține) pe cineva balamalele = a(-și) pierde vigoarea (din cauza bătrâneții, a oboselii, a fricii). A-i tremura (cuiva) balamalele = a se teme. – Din tc. bağlama.

BALAMÁ, balamale, s. f. Mic dispozitiv metalic format din două piese articulate pe un ax, dintre care cel puțin una se învârtește după montare în jurul axului, spre a permite unei uși, unei ferestre, unui capac de ladă etc. să se închidă și să se deschidă prin rotire parțială; șarnieră, țâțână. ♦ Fig. (Fam.; la pl.) Încheieturi, articulații ale corpului. ◊ Expr. A-i (sau a i se) slăbi sau a i se muia (cuiva) sau a nu-l (mai) ajuta (sau ține) pe cineva balamalele = a pierde vigoarea (din cauza bătrâneții, a oboselii, a fricii). A-i tremura (cuiva) balamalele = a se teme. – Din tc. bağlama.

BALAMÁ, balamale, s. f. (Mai ales la pl.) Mic dispozitiv metalic compus din două piese articulate între ele pe un ax, una putînd fi prinsă pe un cadran fix, iar cealaltă pe o piesă mobilă, cu scopul de a permite acesteia o mișcare de închidere și deschidere; țîțînă. O fereastră deschisă scîrțîia în balamale. SADOVEANU, O. 428. [Ivan] cumpără unelte de teslărie: două lăturoaie groase, patru balamale, cîteva piroane, două belciuge și un lăcătoi zdravăn, și se aruncă de-și face el singur o drăguță de raclă. CREANGĂ, P. 321. ♦ (Familiar, la pl.) Încheieturi, articulații (ale corpului). ◊ Expr. A-i (sau a i se) slăbi sau a i se muia sau a nu-l (mai) ajuta (sau ține) balamalele = a-și pierde vigoarea, a fi fără putere; a îmbătrîni. Grecul, îngrozit, dă să se repează pe scenă, dar nu-l ajută balamalele. CARAGIALE, N. S. 92. Lasă, bine ai făcut de nu te-ai potrivit lui, e om bătrîn, ș-apoi i s-au cam slăbit balamalele capului. GHICA, S. 219. A-i tremura (cuiva) balamalele = a-i fi frică, a se teme. De bine ce se poartă cu noi, [arnăuților] le cam tremură balamalele. PAS, L. I 101. A scoate (pe cineva) din balamale = a enerva, a scoate (pe cineva) din sărite. A-și ieși (sau a sări) din balamale = a-și pierde firea, a o lua razna. A strînge (pe cineva) în balamale = a sili (pe cineva) să facă ceva, a-l constrînge.

BALAMÁ, balamale, s. f. Mic dispozitiv metalic, compus din două piese articulate între ele pe un ax, una putând fi prinsă de un cadran fix, iar cealaltă de o piesă mobilă, căreia îi permite o mișcare de închidere și de deschidere; țâțână. ♦ Fig. (Fam., la pl.) Încheieturi, articulații ale corpului. ◊ Expr. A-i (sau a i se) slăbi sau a i se muia cuiva sau a nu-l (mai) ajuta (sau ține) pe cineva balamalele = a pierde vigoarea (din cauza bătrâneții, a oboselii, a fricii). A scoate (pe cineva) din balamale = a enerva. A (sau a-și) ieși (sau a-și sări) din balamale = a-și ieși din fire. A-i tremura (cuiva) balamalele = a se teme. – Tc. baglama.

BALAMÁ ~le f. 1) Dispozitiv metalic constând din două plăci unite între ele, care, prinse respectiv de un cadru fix și de un panou mobil, fac posibilă închiderea și deschiderea panoului; țâțână. 2) la pl. pop. Legătură mobilă între două oase și locul acestei legături; încheietură; articulație. * A scoate (pe cineva) din ~le a enerva (pe cineva). A-și ieși (sau a sări) din ~le a se enerva tare; a-și ieși din fire. A-i tremura (cuiva) ~lele a avea frică; a se teme. [Art. balamaua; G.-D. balamalei ] /<turc. baglama

balamà f. 1. țâțână la ușă sau la obloane; 2. pl. fig. încheieturile corpului, articulațiunile: mi-o slăbit balamalele AL. [Turc. BALAMA, bantă].

balamá f. (turc. baghlama). Mecanizmu în prejuru căruĭa se învîrtește ușa, țîțînă. Fig. Articulațiunile corpuluĭ: ĭ-aŭ slăbit balamalele. – În Gorj blagama. V. pafta.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

balamá s. f., art. balamáua, g.-d. art. balamálei; pl. balamále, art. balamálele

balamá s. f., art. balamáua, g.-d. art. balamálei; pl. balamále


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BALAMÁ s. șarnieră, (pop.) țâțână, (Transilv. și Maram.) pipă, (prin Ban. și sud-vestul Transilv.) șarc. (~ la ușă.)

BALAMA s. șarnieră, (pop.) țîțînă, (Transilv. și Maram.) pipă, (prin Ban. și sud-vestul Transilv.) șarc. (~ la ușă.)

BALAMÁLE s. pl. v. articulație, încheietură.

balamale s. pl. v. ARTICULAȚIE. ÎNCHEIETURĂ.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

balamá (balamále), s. f.1. Țîțînă, șarnieră. – 2. Balama. Tc. balama (Șeineanu, II, 30; Lokotsch 173), de unde provin și alb. bagljamë, bg., sb. baglama.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a nu-l mai ține balamalele (pe cineva) expr. a-și pierde vigoarea.

a strânge (pe cineva) în clește / în balamale expr. v. a strânge cu ușa.

a tremura din toate balamalele expr. a dârdâi de frică.

Intrare: balama
substantiv feminin (F149)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • balama
  • balamaua
plural
  • balamale
  • balamalele
genitiv-dativ singular
  • balamale
  • balamalei
plural
  • balamale
  • balamalelor
vocativ singular
plural

balama

  • 1. Mic dispozitiv metalic format din două piese articulate, utilizat pentru a lega un panou care se rotește în jurul unei muchii de un cadru, de o ușă, de o fereastră etc.
    surse: DEX '09 DLRLC NODEX sinonime: șarnieră țâțână 2 exemple
    exemple
    • O fereastră deschisă scîrțîia în balamale. SADOVEANU, O. 428.
      surse: DLRLC
    • [Ivan] cumpără unelte de teslărie: două lăturoaie groase, patru balamale, cîteva piroane, două belciuge și un lăcătoi zdravăn, și se aruncă de-și face el singur o drăguță de raclă. CREANGĂ, P. 321.
      surse: DLRLC
    • 1.1. figurat familiar (la) plural Legătură mobilă între două oase și locul acestei legături.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: articulație încheietură
    • 1.2. expresie A-i (sau a i se) slăbi ori a i se muia (cuiva) sau a nu-l (mai) ajuta (ori ține) pe cineva balamalele = a(-și) pierde vigoarea (din cauza bătrâneții, a oboselii, a fricii).
      surse: DEX '09 DLRLC 2 exemple
      exemple
      • Grecul, îngrozit, dă să se repează pe scenă, dar nu-l ajută balamalele. CARAGIALE, N. S. 92.
        surse: DLRLC
      • Lasă, bine ai făcut de nu te-ai potrivit lui, e om bătrîn, ș-apoi i s-au cam slăbit balamalele capului. GHICA, S. 219.
        surse: DLRLC
    • 1.3. expresie A-i tremura (cuiva) balamalele = a se teme.
      surse: DEX '09 DLRLC NODEX un exemplu
      exemple
      • De bine ce se poartă cu noi, [arnăuților] le cam tremură balamalele. PAS, L. I 101.
        surse: DLRLC
    • 1.4. expresie A scoate (pe cineva) din balamale = a enerva, a scoate (pe cineva) din sărite.
      surse: DLRLC NODEX
    • 1.5. expresie A-și ieși (sau a sări) din balamale = a-și pierde firea, a o lua razna.
      surse: DLRLC NODEX
    • 1.6. expresie A strânge (pe cineva) în balamale = a sili (pe cineva) să facă ceva, a-l constrânge.
      surse: DLRLC

etimologie: